Trăim într-o lume a vitezei. Parcă timpul se contractă și nu ne mai ajunge. În familie de multe ori se întâmplă că pleacă dimineața toți membrii familiei și se mai revăd spre seară. Familia este una dintre prioritățile pe care ar trebui să ne axăm cu precădere. Contextul zilelor noastre ne fac să ne aplecăm spre orice activitate care oferă profit, dacă se poate cât mai rapid, și mai puțin asupra activităților petrecute cu familia.
Prin definiție, familia este nucleul esențial realizat prin căsătorie, care unește soți și pe descendenții acestora (copii) prin raporturi strânse de ordin biologic, economic și spiritual. Cu timpul viața de familie s-a schimbat. Nu se mai poate compara viața de familie a bunicilor sau străbunicilor cu cea a adulților de astăzi. Familia însă, poate influența prin experiența lor, viața privată a copiilor și a tinerilor de azi. Ea asigură copiilor sentimentul siguranței și îi ajută să depășească orice piedici pe care le întâmpină în dezvoltarea lor, îi educă să devină persoane responsabile, să se adapteze timpurilor în care trăiesc.
Părinții sunt modelele pe care copiii le văd încă de la naștere, conștient sau inconștient copiii le imită și le urmează. Educația în familie și cei șapte ani de acasă, influențează întreaga existență a individului chiar dacă în prezent cei șapte ani de acasă sunt petrecuți uneori în grija bunicilor, rudelor, cunoscuților și mai puțin cu familia (mama și tata) care este foarte ocupată cu jobul. Vedem de multe ori copilași lăsați în grija bunicilor, rudelor și cumpărați cu diverse cadouri costisitoare, dar care nu țin loc de dragoste, afectivitate, înțelegere. Sunt fericiți pentru moment iar când despărțirea se produce traumele copiilor sunt uneori exacerbate.
Familia înseamnă înțelegere, bucuria de a sta împreună în jurul bradului de Crăciun, de a fi cu toții în diferite ocazii, de a pleca în vacanțe, este locul unde ne simțim bine cu cei dragi, locul unde ne încărcăm cu energie pozitivă pentru a rezista presiunilor din viața publică. Există și conflicte în unele familii care pot fi rezolvate prin efortul tuturor cu mult tact și o comunicare sinceră mai ales între soți dar și între copii și părinți.
Astăzi, tehnologiile moderne au acaparat viața de familie. De la televizor, laptop, tabletă, telefoane ultra performante la play-station sau alte gadget-uri, toată lumea este conectată și comunicarea între membrii familiei are de suferit. Fiecare își urmărește propriile plăceri fără să-și dea seama că nu mai reușește să comunice cu ființele dragi din jur. Însă comunicarea cu copilul este foarte importantă. Când acesta aude și vede discuții calme, amuzante în familie se simte ocrotit și dorește și el să participe la discuții. Părinții trebuie să-l încurajeze în exprimare, să-l corecteze, să-i explice unele situații pe care nu le înțelege și atunci copilul va progresa în dezvoltarea sa. Discuțiile cu copiii trebuie să decurgă în așa fel încât aceștia să se simtă membrii importanți ai echipei pe care o formează familia. Copiii reacționează pozitiv și respectă încrederea, afecțiunea și fermitatea părinților. Nu trebuie să-i criticăm față de alții deoarece se simt umiliți și frustrați. Laudele și recompensele trebuie folosite cu măsură și nu abuzat de ele.
În activitatea didactică am întâlnit cazuri în care deși copiii aveau un comportament inadecvat, gen „domnul Goe”, părinții îi apreciau și îi lăudau spunând că le stă foarte bine căci ei sunt mici. Chiar dacă sunt mici, cu atât mai mult acel comportament se poate corecta sau elimina.
Grupurile de prieteni, mass-media, instituțiile extrafamiliale exercită o influență asupra tinerilor și uneori intervin în viața acestora când sesizează că în familie sunt tensiuni sau conflicte. Conflictul dintre generații a fost din totdeauna. Deosebirile de atitudini și aspirații se datorează diferenței de vârstă, de gusturi, de modă, de tehnologie. Părinții nu trebuie să uite că și ei au fost tineri, iar copiii- că părinții le doresc totdeauna numai binele. Trebuie instituită o permenentă comunicare între părinți și copii deoarece copiii n-au maturitatea necesară, nu cunosc pericolele unui pas greșit, mai ales la vârsta adolescenței. Părinții trebuie să reflecteze îndelung la problemele copilului, să analizeze cu mult tact situația generată și să ia măsura cea mai bună. Nu trebuie să reacționeze imediat cu „nu este bine” deoarece conflictul ar spori, dar nici să oscileze cu da sau nu, deoarce și-ar pierde credibilitatea în fața copiilor. Dacă unul dintre părinți face o promisiune, aceasta trebuie respectată. Altfel, nici ei nu și le vor respecta și încrederea scade accentuat.
Pentru găsirea unor soluții optime la problemele educative ale familiei, părinții trebuie să fie considerați colaboratori, parteneri care se implică activ în activitatea socio-educațională a copilului. Parteneriatul școală- familie și-a demonstrat eficiența ori de câte ori a fost aplicat în activitățile didactice. Părintele ajută voluntar activitatea didactică, oferindu-se ca resursă de învățare: el se informează, susține motivația pozitivă a copilului pentru învățarea școlară, aduce elemente de noutate în procesul educațional prin exemplul propriu, este inițiatorul schimbării în școală analizând critic viața școlară și intervenind cu sugestii de ameliorare când este cazul.
Experiența profesională m-a determinat să consider că o colaborare eficientă a școlii cu familia are la bază un ansamblu de măsuri și acțiuni prin care copiii sunt sprijiniți și îndrumați în perioada claselor primare. De la începutul clasei pregătitoare am constatat că părinții elevilor mei au o atitudine pozitivă față de școală, sunt interesați de rezultatele școlare ale copiilor lor și sunt preocupați ca ei să obțină rezultate cât mai bune atât la învățătură cât și în planul dezvoltării psiho-emoționale. Ei au fost receptivi și au acordat timp suficient supravegherii și îndrumării copiilor. Am stabilit cu părinții întâlniri lunare la care să discutăm diferite teme, să discutăm pe marginea temelor propuse, să formuleze sugestii și propuneri pentru îmbunătățirea relațiilor cu copiii, să-și împărtășescă din experiența de viață a fiecăruia, am susținut lecții demonstrative unde părinților li s-au prezentat procedee didactice pentru consolidarea cunoștințelor dobândite și modalități de interacțiune pozitivă cu copiii. Am sugerat părinților să antreneze copilul acasă mai mult prin joc deoarece copilul prin joc realizează activitățile cu mare plăcere. De asemenea am propus să se acorde atenție și programului de odihnă al elevului deoarece este necesar pentru vârsta claselor primare ca efortul să fie dozat corespunzător.
Părinții trebuie să asigure copiilor locul unde să vină și de unde să plece oricând, atât la necaz cât și la bucurie, să le ofere sprijin necondiționat ca o adevărată familie.
Noi, ca adulți, trebuie să le oferim copiilor puterea exemplului personal, să le fim un model intelectual, moral și comportamental, să fim curajoși, îndrăzneți pentru a le stimula și lor curajul și îndrăzneala, să fim empatici, să-i iubim, să fim adaptabili pentru a-i putea ajuta când au nevoie, să fim răbdători, calmi, echilibrați pentru a le insufla și lor din liniștea noastră. Cheia unei relații statornice între membrii unei familii este ca fiecare să-l asculte pe celălalt, să coopereze. Fiecare trebuie să simtă că nu este singur.