În activitatea de fiecare zi a copilului, jocul ocupă locul preferat. Jucându-se, el îşi satisface nevoia de activitate, de a acţiona cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite situaţii care îl apropie de realităţile înconjurătoare.
„Copilul este o fiinţă pentru care principala trebuinţă este jocul, această trebuinţă spre joc este ceva esenţial naturii sale. Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea ce ne permite să împăcăm şcoala cu viaţa, să procurăm şcolarului acele mobiluri de acţiune care se consideră de negăsit în sala de clasă.”( Ed. Claparede, Educaţie funcţională)
Folosirea jocului didactic în procesul educaţional ajută elevul să înveţe cu plăcere, să devină interesat faţă de activitatea ce se desfăşoară, mobilizîndu-i pe cei timizi să devină mai volubili, mai activi, mai curajoşi , să capete mai multă încredere în capaciţăţile lor, mai multă siguranţă şi tenacitate în răspunsuri.
Jocul constituie o modalitate deosebit de valoroasă de modelare a viitoarei personalităţi, deoarece oferă posibilitatea cunoaşterii copilului şi formarea acestuia în direcţia dorită de noi. În joc, copilul se manifestă spontan, sincer, îşi dezvăluie tendinţele şi interesele.
Activitatea legată de formarea şi dezvoltarea comunicării presupune modalităţi complexe pentru stimularea elevilor şi înţelegerea resurselor limbii, cultivarea capacităţilor de a-şi exprima cât mai precis şi nuanţat gândurile şi sentimentele.
Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea vorbirii şi a gândirii logice. Eficienţa acestuia faţă de celelalte activităţi constă în faptul că la desfăşurarea lui participă toţi elevii, ei depun eforturi de gândire şi exprimare, dar fără a conştienţiza acest lucru, considerând că se joacă.
În ciclul primar, limbii române, ca disciplină de studiu, îi revine sarcina expresă pentru formarea şi dezvoltarea capacităţii de comunicare. Ce s-ar întâmpla dacă nu am dezvolta capacitatea comunicării prin limbaj? Aceasta ar duce la izolarea copilului, ar modifica relaţiile sale cu semenii şi cu realitatea înconjurătoare, ar produce o stagnare în dezvoltarea personalităţii.
Metoda jocului valorifică avantajele dinamicii în grup. Spiritul de cooperare, participarea efectivă la joc angajează atât elevii timizi, cât şi pe cei mai slabi,stimulează curentul de influenţe reciproce, ceea ce duce la creşterea gradului de coeziune în colectivul clasei, precum şi la întărirea unor calităţi morale: răbdare, tenacitate, respect pentru ceilalţi.
În sens larg, cultivă activismul, spiritul critic, capacitatea de a face faţă unor situaţii noi, iniţiativa şi spiritul de răspundere.
Ca activitate, jocul poate contribui la formarea unei atitudini pozitive faţă de muncă. Prin joc, copilul este un iniţiator al lumii sale proprii, îşi foloseşte imaginaţia, pune în practică abilităţile şi priceperile dobândite , îşi îmbogăţeşte bagajul de cultură, îşi dezvoltă creativitatea şi sensibilitatea , acesta este un mijloc eficient de dezvoltare a limbajului şi a comunicării.
Eficienţa jocului depinde de modul în care învăţătorul ştie să asigure o concordanţă între tema jocului şi sarcinile propuse , de felul în care ştie să folosească în activitate cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor prin întrebări şi răspunsuri, indicaţii , explicaţii, aprecieri.
Jocul imprimă activităţii didactice un caracter viu şi atrăgător, induce o stare de bună dispoziţie, de divertisment şi destindere, ajutându-i pe elevi să deprindă tot mai mult capacitatea de a crea, de a persevera pe o cale bună, aceea a unie exprimări cât mai corecte, frumoase şi nuanţate.
Metoda jocului trebuie să facă parte din strategiile didactice de predare-învăţare, pentru că pune în funcţie toate forţele intelectuale ale şcolarilor, dar şi trăirile lor afective.
La acestă vârstă copilul munceşte jucându-se şi asta îi face o plăcere deosebită. Prin activitatea de joc, elevul ajunge să muncească şi să realizeze lucruri interesante pentru el şi pentru cei din jurul său.
Folosind jocul în timpul orelor, îl determinăm pe elev să muncească cu plăcere, să aibă o comportare mai activă, să accepte competiţia cu sine şi cu ceilalţi parteneri de joc, să devină interesat de activitatea ce se desfăşoară.
Gama jocurilor didactice este foarte variată. Imaginaţia învăţătorului poate genera jocuri noi, dintre cele mai ingenioase. Pot fi stimulaţi şi elevii să compună ori să adapteze jocurile la situaţiile noi. Pentru că ştim. imaginaşia şi creativitatea copilului , dar şi a dascălului , sunt nemărginite!
Bibliografie:
Psihologia comunicării, Albric, Jean-Claude, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
Jocuri didactice, Ciubotaru, Gabriela, Editura Pax Aura -Mundi, 2010.