Muzica a apărut în urma practicii auditiv-sonore multiseculare a omului. Scopul acestei activități era transmiterea unor mesaje, dar a unor comunicări de natură deosebită, de natură afectivă, emoțională, de aceea muzica a devenit un mijloc de transmitere a informației „interioare”.
Omul aude în muzică, în primul rând, expresia unor trăiri și raționamente fixe. Înțelegerea muzicii este un act care are legitățile sale. Este necesar a se forma deprinderi, de a forma o adevărată experiență în acest sens. Acest lucru, la rândul său, se efectuează pe baza dezvoltării aptitudinilor muzicale. Muzica îl cucerește și îl duce după sine doar pe cel care dispune de deprinderea și pregătirea respectivă, de sensibilitatea și disponibilitatea interioară, pe acela care învață să o asculte.
Muzica, îndeplinește mai multe funcții, însă funcția supremă rămâne cea educativă. Acest lucru îi permite să ocupe un loc important în viața societății, în edificarea și înălțarea spiritului uman, toate acestea constituind învățământul muzical.
Învăţământul muzical realizează activitatea de studiere a fenomenului „muzică”. Acest lucru se produce în diferite moduri, scopuri şi la nivel diferit. După cum bine ştim, există învăţământ muzical special, de profil, profesional şi învăţământ muzical general, de masă. Cele două tipuri de învăţământ au oarecum scopuri diferite: învăţământul de profil, de specialitate, are scopul de a pregăti specialişti în materie de muzică – compozitori, interpreţi, muzicologi, profesori, iar cel general, are menirea de a iniţia oamenii în arta muzicii, de a le trezi interesul faţă de ea, de a-i face s-o înţeleagă, să şi-o însuşească ca element al culturii muzicale. Elementul comun al ambelor forme de învăţământ este „muzica” şi studierea ei.
Învăţământul muzical general este un domeniu aparte de studiere al artei muzicale. Mulţi dintre noi, se întreabă poate care este menirea muzicii în şcoală şi ce poate da ea copilului pe lângă celelalte discipline de învăţământ. Există muzică modernă şi clasică, muzica „zilelor noastre”, muzica de concert, populară, de amatori, profesionistă, muzică laică. Din toate aceste tipuri de muzică, către ce tip se va orienta copilul? Care muzică şi în ce mod va fi propusă copiilor? Aceste şi alte tipuri de întrebări de acelaşi gen stau în faţa muzicii şcolare.
Muzica în şcoală trebuie înţeleasă şi predată potrivit naturii sale artistice, nu ca ştiinţă şi nici ca specialitate tehnică. Numai considerată ca artă, muzica poate descoperi valori morale, naţionale, sociale şi estetice, conţinute în structura ei, care pot fi aplicate ca bunuri educative. Înţeleasă şi tratată ca element artistic, viu, ca valoare spirituală, muzica cere entuziasm, înflăcărare artistică, devoţiune pentru copil, pentru sensibilitatea şi fantezia lui ca şi pentru întreaga lui fiinţă sufletească, presupune trăire adâncă a substanţei artistice cuprinse în formele sonore.
Pe parcursul evoluţiei sale în învăţământul muzical şcolar, muzica a progresat atât în concept, în conţinut, cât şi în forme. Copiii sunt incluşi în diverse activităţi muzicale. Cântă în cor, iau cunoştinţă de diferite genuri, forme şi stiluri muzicale, de viaţa şi creaţia compozitorilor, a interpreţilor, își însuşesc termeni, noţiuni muzicale, audiază muzică, sunt incluşi în activităţi de creaţie muzicală, cântă la instrumente muzicale, caracterizează şi apreciază muzica. Activitatea muzicală şcolară, după posibilităţile ei, poate fi foarte diversă, de la lecţia de muzică propriu-zisă până la lecţii concert, discuţii despre muzică, concursuri muzicale, cercuri de muzică, coruri pe grupuri de vârste, grupuri folclorice, „excursii muzicale” la operă şi balet, la licee de muzică, etc. Toate aceste forme de activitate muzicală din cadrul şcolii au ca scop final comun – edificarea culturii muzicale a copiilor.
În ultimii ani însă, în învățământul românesc de masă, educația muzicală a fost marginalizată, interesul elevilor, al părinților, al managerilor unităților de învățământ îndreptându-se de cele mai multe ori spre disciplinele „de examen” sau cu potențial de împlinire profesională în detrimentul celor care formează doar o cultură generală.
Ca disciplină în învățământul muzical general, scopul educației muzicale este acela de a trezi interesul pentru artă și cultură, formează impresii, contribuie la formarea gustului muzical și stimulează simțul estetic, imaginația și creativitatea, dezvoltând auzul muzical al elevilor, simțul ritmic și memoria muzicală dar și aspecte mai generale precum, dezvoltarea sensibilității, a siguranței de sine, autodisciplina, concentrarea și relaționarea pozitivă cu ceilalți.
Noua programă școlară, aprobată prin OMEN nr. 3393/2017, aș putea spune că este destul de flexibilă, deoarece permite cadrului didactic să completeze, să modifice sau să înlocuiască activitățile de învățare, urmărindu-se astfel realizarea unui demers didactic personalizat, care să asigure formarea competențelor prevăzute de programă în contextul specific al fiecărei grupe și al fiecărui elev.
Elementele de bază ale educației muzicale prin care se urmărește realizarea competențelor sunt grupate pe următoarele domenii: cânt vocal și instrumental, elemente de limbaj muzical și aspecte cultural eteronomice și interdisciplinare. Dintre domeniile enumerate cel de-al treilea are în vedere reliefarea legăturilor dintre muzică și universul specific copilului și se axează pe aspectele extraestetice ale operei și pe deschiderile interdisciplinare.
Astfel, disciplina Educație Muzicală, își păstrează caracterul tradițional, însă propune abordări culturale eteronomice și interdisciplinare, în raport cu celelalte discipline studiate. Se urmărește explorarea relației muzicii cu limbajul corporal și cu domenii precum literatura, artele plastice, istoria, geografia, matematica, tehnologia informației, științele etc..