O improvizație academică propice de a fi trecută în CV-ul cuiva, „Școala altfel” poate fi o perioadă bună de a mai aborda cu elevii interesele lor intrinseci. Acum, când deja parcă totul e altfel-timpul, fenomenul globalizării, hedonismul, inter-relațiile (mimesisul) și intra-relațiile (introspecția,anamneza), această nouă provocare a „Școlii altfel” vine cu o intensitate aparte din partea profesorilor care se văd puși în situația de a gestiona și mai multe necunocute ale învățământului românesc. Prin urmare, o nouă planificare: „valorile, imbolduri ale ființei umane” (timp, demnitate, respect, personalitate, capacitatea de a fi tu însuți). Napoleon spunea că „Timpul este o artă”. Arta fiecărui om de a-și negocia ritmul și sensul existențial. Ca să devină o valoare, Timpul trebuie, în primul rând, valorificat. Timp pentru resursele raționale și pentru capacitatea inovatoare de adaptare. Mai departe e valoare. Să fii tu cu timpul tău și cu produsul lui.
Copiii află, astfel, despre ei că-și pot gestiona propria rezervă de timp pentru a fi fericiți.
Când vorbim despre demnitate, deja nu mai valorificăm o noțiune ci un ideal(Platon vorbește despre capacitatea de a îndrepta capul către soare). Este vorba despre orientarea individului spre ideal. Soarele e înaltul ființei. Pe pisc ești mai aproape de soare. De acolo poți privi, inclusiv în jos.
Astfel, copiii învață valorificarea idealurilor.
Respectul e nevoia noastră de a fi buni. Niciodată respectul nu se impune. Se câștigă. Noi, oamenii, respectăm ceea ce ne domină-legi, norme, regulamente. Problema apare atunci când trebuie să-l respectăm pe cel de lângă noi. Facem asta prin legile interioare ale bunătății. Cu cât stabilitatea interioară e mai puternică,cu atât bunătatea pentru cei din jur e mai pregnantă și mai constructivă.
Copiii învață să-și demotiveze instinctele și devin puternici prin satisfacția binelui dăruit.
Personalitatea e mereu o dorință de manifestare. Când îi poți așeza pe toți pe același drum al așteptărilor, înseamnă că vocea ta a fost auzită. Dacă toți vin cu tine,înseamnă că vocea ta a fost și ascultată. Individualizarea produce lideri. Ține de discurs și de sens. Când,în armata celui de al Doilea Război Mondial s-a făcut trecerea în revistă a soldaților s-a mizat pe unitate. În momentul rostirii în limba germană a unei rugăciuni,soldații au stat drepți și au recitat rugăciunea. Când s-a rostit în limba maternă,soldații au îngenunchiat plângând și, cu mâna la piept, au murmurat același text.
Copiii află că manifestarea personalității duce la verticalitatea individuală.
Autenticitatea e capacitatea fiecăruia de a fi el însuși. E vorba despre multiplele noastre ipostaze din care să alegem varianta noastră cea mai bună. Liniștea face parte din demers. Tentațiile, mediocritatea, schimbările economice ,sociale și emoționale,instabilitatea ,toate influențează. Impactul acestora se reflectă în stilul de viață.
Copiii învață să-și producă spațiul și să-și descurce, din sumă, Omul.
Concluzie: „Fluturele albastru”
„Odată,demult,trăia un văduv care avea două fete extrem de istețe. Cum își dorea pentru ele cea mai bună educație ,într- o zi le-a trimis să petreacă ceva timp pe lângă înțeleptul locului.Acest maestru desăvârșit le- a primit cu mare drag și el găsea întotdeauna răspunsuri la toate întrebările lor.Văzând că nu- l pot încurca,într-o zi, fetele s-au gândit la un șiretlic (să ascundă un fluture în mâini și să-l întrebe pe înțelept dacă fluturele e mort sau viu. Dacă va zice că e mort fata își va deschide mâinile și îi va da drumul să zboare, dacă va spune că e viu, fata îl va strânge și îl va omorî). Îl întreabă, foarte sigure de reușita planului lor, dacă fluturele e viu sau mort. Foarte calm,bătrânul o mângâie pe fată cu un surâs și îi răspunde: Depinde de tine…fiindcă e în mâinile tale. Depinde numai și numai de tine.”
1. Jocul pietrei în lac
jocul „pietrei în lac”
P-pe
I-iarbă
A-aleargă
T-trei
R-rățuște
A-albe
„Nu e viaţă unde nu e luptă”.
„Perechea, cuplul sunt anterioare elementului izolat”.
În „binomul fantastic” cuvintele nu sunt luate cu semnificaţia lor cotidiană, ci eliberate din lanţurile verbale din care fac parte zilnic.
„Cea mai frumoasă şi mai fericită vârstă a omului, care este copilăria, e chinuită prin educaţie şi instruire în mii de feluri, cu o mulţime de nelinişti, griji şi osteneli, aşa încât omul adult, chiar în miezul nefericirii fiind, nu ar accepta să mai fie copil dacă ar fi să mai sufere încă o dată ceea ce a suferit în copilărie”.
„…înainte de toate şi mai mult decât atât orice (copiii) îşi doresc să crească. Dreptul de a creşte, de fapt, noi li-lrecunoaştem doar prin vorbe. De fiecare dată când şi-l iau în serios, ne punem la bătaie toată autoritatea noastră pentru a le interzice să se folosească de el”.
2. Greșala creativă
Lamponia în loc de Laponia Lamponia it, „zmeură”
L’ago di Garda (acul lui Garda) în loc de Lago diGarda (Lacul Garda)
În „Cenuşăreasa” de Charles Perrault
vaire – un fel de piele
verre – sticlă
cassa – ladă
casa – casă – povestea omului care locuieşte în ladă
Cuvântul corect există numai în opoziţie cu cuvântul greşit. Din greşeli se învaţă, zice vechiul proverb, unul nou ar putea spune că greşind se inventează.
3. Matematica poveștilor
Răţuşca cea urâtă de Andersen este o
„aventură a unui element A, ce a nimerit din greşeală în ansamblul unor elemente B şi care nu-şi află pace până nu reintră în elementul său natural, cel al elementelor A …”
4. Jocul de-a „cine sunt eu”
Un copil îşi întreabă mama: – Cine sunt eu? – Eşti fiul meu, răspunde mama. La aceeaşi întrebare, persoane diferite vor da răspunsuri diferite: „tu eşti nepotul meu”, va spune bunicul; „fratele meu”, va spune fratele; „un prieten”, „un biciclist”. Rezultă o operaţie fundamentală de ordin logic pe care o descoperă un copil. Emoţia constituie o întărire a ei.
5. Povestea triunghiului albastru este o poveste a unui triunghi care îşi caută casa printre Pătratele Roşii, Triunghiurile Galbene, Cercurile Verzi, deci e tot povestea Răţuştii celei urâte recreată şi reinventată cu mai multă detașare.
6. Povestea relativității:
„Într-o grădină mică e o vilă mare, în vila mare e o cameră mică, în camera mică e o grădină mare …” (relaţii – opoziţii: mic – mare; înalt – scund; slab – gras).
„Un domn avea treizeci de automobile. Lumea zicea: vai, ce multe automobile … Domnul acela avea şi treizeci de fire de păr. Şi lumea zicea: vai, ce puţine fire de păr are domnul acela”.
În cele din urmă, domnul a fost nevoit să-şi cumpere o perucă.Rezultă că mult – puţin are caracter relativ și este egal cu orice activitate relativă științifică dacă nu implică măsurarea .
Așadar, de la joc la poveste, drumul e scurt:
- un copil avea nevoie de Crăciun pentru a-și împlini dorințele, pentru că era singur și doar așa părinții s-ar fi întors
teoria relativităţii dorințelor:
- au venit părinții, dar nu de Crăciun, ci într-o vară, când el era cu vechea lui familie de prieteni
- l-au luat cu ei într-o țară străină și l-au lăsat iar singur
morala: de Crăciun nici măcar un om de zăpadă nu trebuie să fie singur!
O – oboseală
M – meticulozitate
D – dor
E – eventualitate
Z – zădărnicie
A – apăsare
P – prieteni
A – amintiri
D – dorință
A – armonie