În ultimii ani, se vorbește foarte mult despre o „criză ecologică”. Asociațiile de mediu trag destule semnale de alarmă în această direcție. Însă trecutul îndepărtat al planetei dezvăluie dispariția unor întregi civilizații stinse din cauza incapacității oamenilor, a lipsei de mijloace de a se opune acțiunii entropice a unor factori naturali. Acestea au fost însă crize ecologice localizate și neconștientizate. În lumea contemporană, problema se pune la nivel planetar, iar soluțiile necesită o abordare globală.
Literatura de specialitate subliniază că actuala criză ecologică este determinată de factori precum creșterea exponențială a populației, supraconsumul, pressing-ul antropogen asupra mediului, industrializarea excesivă etc. Astfel, educația ecologică apărut ca o condiție de bază necesară aceste profesii nobile de învățător. Păstrarea unui mediu sănătos de viață este datoria fiecărui locuitor, familiarizarea cu obiectivele educației ecologice fiind o necesitate încă din copilărie.
Scopul principal al educației ecologice este formarea unei conduite ecologice, care începe în familie și se continuă în școala primară până la integrarea în structurile superioare ale învățământului printr-o instruire continuă și permanentă. Această cultură ecologică trebuie îmbogățită tot timpul, „fiind necesar să devină o preocupare importantă a omului modern”. (Marinescu, M., – „Noile educații în societatea cunoașterii”, București, Editura Pro Universitaria, 2013, p. 22).
Educația ecologică câștigă o popularitate din ce în ce mai mare, învățăturile sale despre interconectarea lumii sunt recunoscute la ora actuală ca fiind de o importanță vitală pentru omenire, esențiale pentru a face față problemelor ecologice presante cu care ne confruntăm acum. Dezvoltarea a ceea ce unii numesc „înțelegere ecologică” este adesea citată ca obiectiv al educației ecologice. A înțelege ecologic înseamnă a înțelege lumea ca parte a naturii, nu în afara acesteia, înseamnă a înțelege implicarea omenirii în tot ceea ce ne înconjoară. Totuși, la nivel global, educația ecologică este destul de ”slab echipată” pentru atingerea acestui scop.
Progresul tehnic și revoluția industrială au condus la îmbunătățirea vieții economice și sociale a oamenilor, dar în același timp și la degradarea gravă și ireversibilă a mediului natural. Numeroasele efecte negative înregistrate la nivelul naturii datorită evoluției tehnologice au condus la necesitatea apariției educației ecologice – ca parte a educației care vizează „relația oamenilor cu mediul”.
Mediul înconjurător, aşa cum ni se prezintă el astăzi, este în mare parte o creație a omului, datorită intervenției acestuia asupra sa. Însă degradarea lui continuă care se petrece sub ochii noștri, reprezintă un element major al unei „crize de civilizație”, care se datorează tocmai „intervenției omului în natură”. De aceea trebuie conștientizată necesitatea protecției mediului, a ocrotirii vieții în toate formele existenței sale.
Educația pentru mediu nu este doar o formă de educație, un instrument în rezolvarea problemelor de mediu sau în gestionarea resurselor naturale. Este un proces de o dimensiune esențială în recunoașterea valorilor mediului înconjurător și definirea conceptelor privind mediul, având ca scop îmbunătățirea calității vieții. Acest tip de educație urmărește inducerea, în special în instituțiile de învățământ, a dinamicii sociale cu privire la educație (cunoștințe, deprinderi, motivații, valori), care să stimuleze dezvoltarea personală, abordarea colaborativă şi critică, dar și asumarea responsabilităților cu privire la deciziile luate pentru menținerea calității mediului.
Bibliografie
1. Dezso, I., Bujor, L., Glatz, B. Pop, C., Educaţia ecologică, www.Ages.ro, Satu Mare, 2010
2. Dilă, S., Crăciun, V., ” Glasul naturii – ghid practic de educaţie pentru mediu pentru învăţământul preşcolar”
3. Marinescu, M., – ”Noile educații în societatea cunoașterii”, București, Editura Pro Universitaria, 2013
4. www.neefusa.org/education/benefits
5. ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Waste_statistics/ro;
6. ”Environmental education activities for primary schools: suggestions for making and using low cost equipment” produced by the International Centre for Conservation Education for UNESCO-UNEP International Environmental Education Programme (IEEP), 1992