Articolul de față abordează problematica cultivării limbii române în contextul învățământului gimnazial, pornind de la constatarea că exprimarea elevilor prezintă abateri frecvente și sistematice de la norma literară, amplificate în ultimii ani de comunicarea digitală și de utilizarea extensivă a dispozitivelor tehnologice. Sunt analizate principalele tipuri de greșeli identificate în producțiile scrise și orale ale elevilor – fonetice, ortografice, gramaticale și lexicale –, precum și cauzele acestora: necunoașterea normelor, comoditatea, superficialitatea, teribilismul juvenil și hipercorectitudinea. În a doua parte, articolul propune un set de bune practici didactice menite să sprijine promovarea limbii literare în rândul elevilor de gimnaziu, cu relevanță directă pentru formarea competenței de comunicare în limba maternă și pentru performanța la examenele naționale.
1. Consideraţii generale şi delimitări conceptuale
Cultivarea limbii
„Prin cultivarea limbii înțelegem orice acțiune întreprinsă în scopul însușirii, dezvoltării și consolidării deprinderilor de exprimare în conformitate cu normele limbii literare (norme lexicale, gramaticale, ortografice și ortoepice ale limbii române actuale). Totodată, procesul de cultivare a limbii presupune o acțiune de îmbogățire a mijloacelor de expresie lingvistică.”
Limba literară și norma literară
„Limba literară este aspectul sau varianta cea mai îngrijită, cultivată și normată a limbii întregului popor, care servește ca instrument de exprimare a celor mai diverse manifestări ale culturii.”
„Norma literară presupune existența unui anumit uz lingvistic dominant, care se impune cu necesitate la un moment dat în cadrul unei comunități lingvistice, având, deci, un caracter coercitiv și, în același timp, unic și unitar” (Apostolatu, Necula, 2008: 3)
Corectitudine versus greşeală
În exprimarea prin intermediul limbajului verbal, oral sau scris, atenția principală este îndreptată către evitarea sau înlăturarea greșelii, corectitudinea fiind prima condiție a unei exprimări îngrijite, cultivate. Aceasta înseamnă ,,concordanța cu norma, cu regula stabilită, iar evitarea greșelii reprezintă acea capacitate a vorbitorului de a putea alege, între două sau mai multe variabile, tocmai pe cea corectă” (Rădulescu, 2007: 6). Greșeala înseamnă încălcarea, oral și în scris, a unei reguli lingvistice, abaterea ,,de la normele statornicite pentru o anumită epocă, de uzul literar al limbii.” (Dindelegan, 2005: 11).
În unele situații, granița dintre corectitudine și greșeală nu este foarte categorică. În viziunea lui Alexandru Graur, din punctul de vedere al unui lingvist, greșeală este orice abatere de la normele limbii, de la sistemul ei de funcționare. De exemplu, adjectivul complet este folosit greșit cu forma complect prin asemănare cu direct, perfect, ,,iar dacă această formă nouă se generalizează, dacă majoritatea vorbitorilor o folosesc devine corectă ,,căci bine e așa cum vorbește lumea, iar lingvistul nu mai are altceva de făcut decât să explice pe ce cale s-a produs schimbarea” (Graur, 2012: 12). În același timp, același autor susține că atunci când există o abatere de la normele anterioare nu e sigur că aceasta se va generaliza. Chiar forma greșită a adjectivului complet, anume complect, se pare că nu a rezistat și nu a căpătat statutul de formă corectă, chiar a fost eliminată (Graur, 2012).
Se poate realiza un tablou al principalelor greșeli de exprimare. Greșelile, ca și normele, vizează toate compartimentele limbii: fonetica, vocabularul, gramatica, ortografia și punctuația, astfel că întâlnim abateri: fonetice (de rostire), grafice (de scriere), lexicale, lexico-gramaticale, gramaticale etc. (Rădulescu, 2007).
Greșelile fonetice sau de rostire sunt, în principal, cele care privesc pronunțarea sunetelor, accentuarea sau silabația unui cuvânt. Greșelile de scriere trădează lipsa cunoștințelor elementare de gramatică. Greșelile de punctuație se produc din lipsa de cunoaștere a regulilor de punctuație și nerespectarea acestora, iar redactarea unui text se axează și pe folosirea corectă a lor, fiindcă absența sau utilizarea greșită produce dificultăți în înțelegerea acestuia. Greșelile gramaticale sunt specifice atât morfologiei, cât și sintaxei.
2. Greșelile frecvente în exprimarea elevilor de gimnaziu
Odată cu dezvoltarea tehnologiei, care a invadat în special viața copiilor, comunicarea s-a deplasat, cu precădere, în mediul online prin intermediul gadgeturilor foarte populare (telefon, tabletă, laptop, computer). Faptul acesta a influențat sau a schimbat atitudinea elevilor față de limba română, realitate ce se reflectă în exprimarea lor neîngrijită, neglijentă, stângace, aproape incorectă, în vorbire, dar mai ales în scris.
Putem vorbi de o adevărată epopee a gramaticii online declanșată cu ani în urmă odată cu prezența pandemiei în viața noastră care a deschis Cutia Pandorei. De ce spun aceasta? În primă fază, am fost puși în situația de a comunica online, pe Messenger sau pe WhatsApp, profesori și elevi laolaltă în cadrul diferitelor grupuri. De aceea, mesajele au venit în cascadă, dar odată cu ele și greșelile de ortografie și punctuație. Aceste texte scrise, succinte sau ample, au fost imaginea în oglindă a unui tablou aproape dezolant pentru un profesor de limba română.
Dincolo de toate teoriile gramaticale predate și învățate la ora de limba română, practica defectuoasă a limbii a bătut orice cerință a programei școlare. Astfel, am apelat la colectivul Atelierului de gramatică al școlii pentru a analiza mesajele conversațiilor și în funcție de frecvența greșelilor găsite s-a realizat un adevărat top al abaterilor constatate:
- scrierea fără diacritice;
- absența cu desăvârșire a semnelor de punctuație;
- folosirea cratimei în mod greșit sau deloc;
- scrierea greșită cu â din a sau î din i;
- absența majusculei la începutul enunțului și în cazul substantivelor proprii;
- propoziții incoerente.
Bineînțeles că epopeea continuă zi de zi și la școală, greșelile persistând pe caietele de teme și în exprimarea orală a elevilor. Remarc și corectez greșeli gramaticale de tipul: folosirea incorectă a desinențelor de plural la substantiv, folosirea greșită a modurilor și timpurilor verbale, dezacordul dintre subiect și predicat, acordul lui al, a, ai, ale în structura genitivului, construcțiile greșite cu prepoziții sau locuțiuni prepoziționale etc. În privința greșelilor de scriere, problemele frecvente care se încadrează în acest tip de abatere sunt scrierea cuvintelor/ compuselor cu sau fără cratimă, care presupune analiza gramaticală și semantică a structurii, scrierea cu un singur -i, cu doi -ii sau cu trei –iii la sfârșitul cuvântului etc.
Totodată, examenul de Evaluare Națională atât la clasa a VI-a, cât și la clasa a VIII-a reprezintă o altă provocare, un alt capitol al acestei epopei, deoarece subiectul cuprinde itemi de verificare a cunoștințelor de limbă, respectiv aspectele normative ale limbii române.
Cauzele abaterilor de la normă în rândul elevilor de gimnaziu
Neștiința, necunoașterea sau cunoașterea insuficientă a normelor și a regulilor gramaticale, reprezintă borna zero în săvârșirea abaterilor și, de asemenea, cauza principală o constituie faptul că se acordă prea puțină atenție exersării părții aplicative a normelor literare în redactarea mesajului scris.
Comoditatea este cauza secundară a acestui fenomen, pe care îmi permit să-l numesc: Ignoră cu succes limba română!. sau Tu scrie oricum că ceilalți înțeleg! Lucrăm pe pilot automat și noi, și elevii și fiind presați de timp, corectitudinea celor exprimate în scris, cel puțin, trece pe locul secund. Elevii se folosesc de limba română, dar nu reușesc să- i respecte rigoarea.
Superficialitatea, teribilismul juvenil, hipercorectitudinea și deprinderile de pronunțare dialectală însușite încă din copilărie contribuie la acest fenomen de stâlcire a limbii române.
Teribilismul juvenil apare atunci când elevii recurg la argotisme sau la elemente lingvistice prea familiare ( gagiu, mișto, nasol, nașpa, profa, diriga, mate). Există o categorie de elevi, cei sârguincioși, care din efortul pozitiv de a vorbi sau de a scrie îngrijit și literar cad în capacana hipercorectitudinii și astfel creează abateri de la normă.
Hipercorectitudinea este o sursă de greșeli de scriere sau de pronunțare care este prezentă la elevii care, din dorința de a nu greși și fiindcă nu stăpânesc foarte bine regulile gramaticale le folosesc în mod eronat. Un exemplu de hipercorectitudine este evitarea dezacordului care se răsfrânge în construirea unei forme care nu respectă regula: eu *eram să cad în loc de eu era să cad sau ei *or să aștepte în loc de ei o să aștepte. Nu e corect deoarece era să, o să sunt invariabile. Exprimări greșite, hipercorecte din sfera pronunției și grafiei: *bleumaren, *saten, *Cicago (pentru Chicago), *Rio de Haneiro (pentru Rio de Janeiro) în loc de bleumarin, satin, Șicago, Riu de Janeiru.
O greșeală de exprimare, din sfera lexicului, frecventă în limbajul elevilor este pleonasmul: colaborăm împreună, rezumăm pe scurt, averse de ploaie etc.
3. Modalități de promovare a limbii literare în rândul elevilor
Cum corectăm această stare de fapt? Într-adevăr programa de limba și literatura română este consistentă, prea încărcată și în orele alocate învățării noțiunilor din domeniul Elemente de construcție a comunicării nu pot fi aprofundate și aspectele normative, regulile exprimării corecte? Adevărul se află undeva la mijloc și, de fapt, lupta de putere care se dă este între predarea în mod excesiv a gramaticii ca sistem și exersarea sau aplicarea aspectelor normative ale limbii. Amândouă se află într-o relație de interdependență și demersul didactic al profesorului le poate ajusta, le poate activa într-o manieră echilibrată.
Consider că elevii au nevoie să fie familiarizați cu normele gramaticale, ortografice, ortoepice și de punctuație, să fie îndrumați să conștientizeze importanța cunoașterii limbii române literare. Elevul trebuie să facă cunoștință cu cele mai frecvente abateri lingvistice întâlnite în limba română și să învețe să transpună norma în practica limbii, evitând greșeala.
Exemple de bune practici:
- realizarea și afișarea de postere, pliante de promovare a aspectelor normative ale limbii;
- portofolii cu fapte de limbă de tipul corect vs. incorect;
- organizarea de concursuri pe teme de gramatică;
- vizionarea de filmulețe, emisiuni și materiale auxiliare etc.;
- introducerea unu moment ortografic de 5 minute în debutul fiecărei lecții;
- familiarizarea cu instrumente normative, în format fizic sau digital, precum Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic și de punctuație, DOOM3;
- introducerea unui opțional care să vină în sprijinul elevilor care vor susține Evaluarea Națională la finalul gimnaziului, deoarece structura probei de examen conține itemi care vizează aplicarea normelor gramaticale, de ortografie, ortoepie și de punctuație, atât la subiectul I, punctul B, cât și partea de redactare de la subiectul al II-lea;
- editarea unei reviste școlare;
- organizarea unui atelier de gramatică;
În concluzie, însușirea și aplicarea normelor limbii literare în gimnaziu contribuie la dezvoltarea personalității elevilor prin faptul că urmărește formarea deprinderilor de exprimare orală și scrisă care sunt baza educației pe tot parcursul vieții, acum și pentru viitor. Totodată, contribuie la formarea profilului absolventului prin dezvoltarea și perfecționarea competenței-cheie, anume comunicarea în limba maternă.
Bibliografie
1. APOSTOLATU, Ionel, NECULA, Gina, Elemente de gramatică normativă. Corectitudine și greșeală, Editura Europlus, Galați, 2008.
2. BĂCILĂ, Florina-Maria, Cultivarea limbii române, I. Probleme de morfologie, II. Probleme de sintaxă şi de vocabular,Editura Excelsior Art, Timişoara, 2012.
3. PAVELESCU, Marilena, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Corint, București, 2010.
4. RĂDULESCU, Ilie-Ştefan, Să vorbim şi să scriem corect. Erori frecvente în limbajul cotidian, Editura Niculescu, Bucureşti, 2002.
5. DINDELEGAN-PANĂ, Gabriela (coord.), Grmatica limbii române pentru gimnaziu, Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2019.
6. GRAUR, Al., „Capcanele” limbii române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976 (sau ediţia de la Humanitas, 2009).
7. PAVELESCU, Marilena, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Corint, București, 2010.