Educația fizică și sportul completează aria culturii unui popor, favorizează lărgirea cunoașterii omului și face posibilă înscrierea de noi valori în ansamblul culturii universale. Specialiștii renumiți ai domeniului consideră cultura fizică prima formă de cultură, generată din necesitatea primordială a omului de a se pregăti pentru viață, în vederea asigurării existenței. Cultura fizică are multiple valori: asigură dezvoltarea fizică armonioasă a corpului, joacă rol de terapie derivativă, previne stările de nevroză, creează senzații de vigoare și vivacitate, este o modalitate de odihnă activă, reprezintă o formă eficace de manifestare a individualității, contribuie la integrarea personalității în societate.
„Copilul trebuie să vină la școală bucuros și să plece fericit, simțind că tot ce îl înconjoară este propriu.”
A avea o cultură fizică înseamnă a utiliza cu competență și alte mijloace de realizare a acesteia: concursuri sportive, proceduri de călire a organismului, forme motrice de turism, munca fizică drept formă de odihnă activă etc.
Educația pentru sport, pentru mișcare își propune să-i conștientizeze pe indivizi de importanța activităților sportive și totodată să-i ajute să dobândească anumite cunoștințe, deprinderi și aptitudini psihomotrice, în vederea practicării cu o anumită îndemânare a diferitelor forme de practicare a exercițiului fizic sau a altor activități.
Inventariind multitudinea valorilor a importanței educației fizice și sportului, aș dori să abordez în acest articol două perspective esențiale: una din punct de vedere biomedical și alta din punct de vedere sociocultural.
Perspectiva biomedicală subliniază funcția terapeutică. Primele referiri asupra rolului binefăcător al efortului fizic asupra sănătății datează de peste 4700 de ani în scrierile chinezești cu unele indicii despre importanța mișcării în scopuri terapeutice. Este vorba de sistemul Kong Fu de calmare a durerilor și fenomenelor inflamatorii ce însoțesc unele întinderi ligamentare, deviații ale coloanei vertebrale și chiar afecțiuni cu caracter chirurgical.
Grecia antică este considerată inițiatoarea folosirii exercițiilor fizice în scop profilactic și curativ. Astfel, Hipocrate, celebrul medic al antichității, recomanda practicarea gimnasticii în scopul refacerii forței musculare și a celei psihice. Convingerea sa era că „organele nu-și conservă capacitatea funcțională decât grație utilizării lor. Toți care se vor purta astfel își vor asigura o bună sănătate, o dezvoltare armonioasă și o lungă tinerețe.
Ilustrul medic al Orientului, Avicenna, afirma: „Dacă oamenii își exersează corpurile prin mișcare și muncă la momente potrivite, ei nu vor mai avea nevoie nici de medici, nici de remedii”. Însuși medicul personal al lui Henric al VII-lea, care era convins de eficiența exercițiilor fizice în menținerea sănătății, afirma: „exercițiul este un lucru salutar care garantează omului evitarea multor infirmități și boli; el dă corpului agilitate, întărește nervii și articulațiile.
De atunci și până în prezent, interesul pentru desfășurarea unui stil de viață cât mai activ din punct de vedere fizic, a constituit subiectul unor numeroase studii de specialitate, a căror concluzii sunt reprezentate sintetic în următoarele cuvinte : „A trăi, înseamnă a te mișca”. Dorința supremă a omului de a trăi, și implicit de a avea o stare bună a sănătății, este strâns legată de practicarea zilnică a exercițiilor fizice.
Problema sănătății copiilor școlari este extrem de importantă începând cu perioada precoce de dezvoltare a organismului, în care se formează comportamentele, obiceiurile, ce vor avea o influență decisivă asupra stării de sănătate și a longevității viitorului adult. Orele de educație fizică și sport au un rol însemnat atât în ceea ce privește influența ei favorabilă asupra procesului de dezvoltare și fortificare fizică a organismului, deoarece prin practicarea exercițiilor fizice dozate corespunzător conform vârstei poate contribui la tratarea și mai ales, la prevenirea unor boli, cât și ca instrument didactic menit să favorizeze cunoașterea copiilor, adaptarea lor la noile cerințe școlare.
Activităţile de educaţie fizică şi sport are ca urmare misiunea de promovare a sănătății și de educație pentru sănătate. De aceea obiectivele generale ale educației fizice sunt aceleași cu cele ale sănătății publice, fiind diferite doar mijloacele specifice de aplicare.
După cum este bine știut, educația fizică și sportul utilizează exercițiul fizic ca mijloc specific de bază de acționare, ce valorifică mișcarea pentru dezvoltare corporală, formare de deprinderi motrice și atitudini favorabile prin practicarea exercițiilor fizice pe tot parcursul vieții.
Sănătatea are o valoare economică intrinsecă. În acest caz este bine să nu uităm de sloganul ,,e mai ușor să previi decât să tratezi”, și de aceea școala are datoria să-i învețe pe școlari să iubească mișcarea în aer liber, să facă sport, să fie puternici, urmărind întărirea sănătății printr-o dezvoltare armonioasă a corpului, astfel reușind să înlăture unele atitudini vicioase ce se pot forma de-a lungul vieții de școlar.
Din punct de vedere sociocultural, educația fizică și sportul constituie mijloace importante pentru atingerea unui scop pe care nici o altă activitate omenească nu reușește să-l realizeze în plan social: acela de a aduna laolaltă pentru a se întrece în competiții sportive oameni de pe tot globul pământesc, indiferent de rasă, religie, culoare politică, cultură etc., pentru a respecta aceleași reguli și de a se înțelege sub limbajul sportului. Cultura fizică fortifică relațiile interpersonale, îi face pe oameni mai deschiși , mai sociabili, persoanele care practică diverse forme ale culturii fizice relaționează mai ușor cu cei din jur, soluționează mai lesne problemele cotidiene.
Astfel de relații se pot observa la elevi în cadrul unor activități cum sunt concursurile școlare ce vin ca și complementare la activitățile de învățare realizate în cadrul orelor de educație fizică și sport, ce urmăresc lărgirea şi adâncirea informației, cultivă interesul pentru diferite ramuri ale ştiinţei, atrag individul la viaţa socială, la folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util, contribuind la formarea personalității. În acest sens, şcoala trebuie să fie deschisă spre acest tip de activitate care îmbracă cele mai variate forme. În cadrul acestor activități elevii deprind folosirea diverselor surse informaționale, se autodisciplinează, învață să învețe, realizează schimburi de experiență, își dezvoltă capacitatea de comunicare și socializare.
Toate activitățile au ca scop dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor, cultivarea interesului pentru activități socio-culturale, oferirea de suport pentru reușita școlară în ansamblul ei.
Vizitele la muzee, monumente și locuri istorice, oferă elevilor prilejul de a observa obiectele și fenomenele în starea lor naturală, operele de artă originale, momentele legate de trecutul istoric local, național, ceea ce a ușurează procesul formării reprezentărilor despre acestea.
În concluzie, prin participarea la activități, elevii de astăzi își pot forma un corp și o minte sănătoasă, ce vor deveni o forţă de muncă puternică încât să utilizeze cu maximă eficienţă capacităţile lor profesionale şi să fie mai competitivi atunci când concurează în cadrul unor competiții de orice natură ar fi ele.