Ritmul şi dinamica dezvoltării învăţământului se leagă obiectiv de ritmul şi dinamica dezvoltării economico-sociale, dar şi de politica şcolară, de concepţiile cu privire la rolul învăţământului în ansamblul factorilor care contribuie la progresul întregii vieţi sociale. Învăţământul preşcolar, ca structură a învăţământului românesc, prin funcţiile sale, trebuie să răspundă comenzii sociale şi să se perfecţioneze permanent pentru a realiza educaţia multilaterală a copiilor.
S-au înregistrat schimbări calitative esenţiale în planul obiectivelor, al conţinuturilor, al organizării, al metodologiei, creându-se condiţii necesare pentru a se putea trece la o nouă fază în dezvoltarea învăţământului nostru, în care se întreprind acţiuni de asigurare a continuităţii între grădiniţă şi şcoală, ca şi a unităţii de cerinţe între aceste două trepte de învăţământ, deoarece grădiniţa este parte integrantă a învăţământului.
Vârsta preşcolară are perioade de maximă receptivitate la stimuli externi care favorizează dezvoltarea unor priceperi, formarea diverselor deprinderi emoţionale şi a capacităţilor intelectuale. Copiii pot şi trebuie să înveţe mai devreme decât până acum şi sunt apţi pentru a asimila cunoştinţe pe care generaţiile anterioare nu le întrezăreau, cu condiţia ca ei să fie instruiţi altfel decât până acum.
Este indicat să cerem copiilor mult, dar nu orice şi oricum. Este absolut necesar să nu neglijăm faptul că fiecare copil are individualitatea sa proprie, ritmul său personal de creştere, inteligenţa sa, temperamentul şi caracterul său.
Eficienţa preşcolarului depinde nu numai de capacitatea de asimilare a cunoştinţelor, priceperilor, deprinderilor, dar şi de anumite trăsături de personalitate, în particular de imaginaţia lui. Fără imaginaţie este imposibilă asimilarea aceloraşi cunoştinţe, priceperi, deprinderi, este cu neputinţă formarea personalităţii lui în ansamblu.
Posibilitatea de a înţelege şi a simţi frumosul din artă, din mediul înconjurător, din viaţa socială şi de a dezvolta aptitudinile de creaţie artistică se realizează astfel şi la nivelul preşcolarităţii. La vârsta preşcolară, educaţia estetică nu se poate separa de procesul de cunoaştere a realităţii, de contactul direct cu obiectele şi fenomenele din mediul înconjurător. Din acest punct de vedere, în activităţile pe care le-am desfăşurat am ţinut seama de particularităţile psiho-individuale, de posibilităţile de percepere a frumosului de către copii, mai ales de faptul că la vârsta preşcolară copiii au tendinţa de a exprima în lucrările lor ceea ce văd sau aud. Spiritual de imitaţie, dorinţa de cunoaştere, tendinţa de a folosi creionul, culorile, nevoia acestora de continuă mişcare sunt caracteristici ale vârstei preşcolare.
În grădiniţă, se pune baza dezvoltării integrale şi multilaterale a preşcolarului. Ambianţa educativă din grupă, activităţile comune cu întreaga grupă şi cele la alegere, precum şi programul distractiv sunt modalităţi prin care se realizează latura pedagogică formativă a actului pedagogic din grădiniţele de copii sub îndrumarea permanentă a educatorului pentru a-l transforma pe copil din obiect în subiect al educaţiei.
„Educaţia contemporană, ca o funcţie socială din ce în ce mai complexă, poate fi concepută ca un sistem de relaţii ce se formează între copii şi mediul înconjurător. Copilul de azi e supus numeroaselor influenţe, sursele lui de informaţie sporesc simţitor, raportul cu mediul înconjurător se îmbogăţeşte şi se complică”. Dancsuly A. De aici rezultă ca evidentă stabilirea unei noi relaţii între copii şi educatoare în vederea valorificării capacităţii preşcolarului pentru a se integra cu uşurinţă în mediul şcolar şi apoi în realitatea vieţii.
„Procesul de instruire nu se limitează la simpla transmitere a cunoştinţelor, informaţiilor, ci urmăreşte să formeze la copii instrumente mentale de lucru care să-i ajute în aplicarea noţiunilor învăţate, precum şi la însuşirea independentă de noi informaţii.” Ţâcovnicu V. în acest sens se acţionează în vederea dezvoltării atenţiei, memoriei, gândirii, limbajului şi imaginaţiei copiilor printr-o activitate organizată cât mai raţional, cât mai interesant şi mai atrăgător.
Educaţia copiilor preşcolari este mai evoluată dacă: vom forma şi dezvolta priceperi şi deprinderi, capacităţi creative de alcătuire şi redare a obiectelor; vom dezvolta priceperi de redare corectă a formelor, deprinderi de a lucra cu creioane, carioca, pensula, tempera, plastilină; vom opera cu metode, mijloace şi forme adecvate şi variate care să urmărească trezirea interesului şi crearea unei motivaţii temeinice pentru participarea activă în cadrul activităţii; va fi consecutivitate în activităţile artistico-plastice; vom urmări şi dezvolta gustul estetic în tot ceea ce facem.
Succesul activităţii cu copiii, realizarea tuturor sarcinilor învăţământului stă în puterea educatorului, acest „arhitect al sufletelor omeneşti”, aşa cum spune M. Iahd.
Ca obiective majore ale artei plastice putem enumera următoarele: formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi, modelaje; realizarea unor corespondenţe între diferitele elemente de limbaj plastic şi forme, obiecte din mediul înconjurător (natură, artă şi viaţa socială); stimularea expresivităţii şi a creativităţii prin desen, pictură, modelaj.
Astfel, arta reprezintă un mijloc preţios de comunicare la o vârstă la care abilităţile verbale sunt încă limitate, dar şi un prilej de exersare şi dezvoltare a creativităţii prin libertatea maximă pe care o asigură.
Mara Treastean spunea: „Lumea mică a copilului e o părticică din Univers. De aici începe el ca om.”
Bibliografie
1. Berger, Gaston, „Omul modern şi educaţia sa”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003
2. Cerghit, Ioan, „Metode de învăţământ”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980