„Hainele cele noi ale împăratului” pare o poveste simplă despre vanitate și ridicol. Dar, privită cu ochii de astăzi, în epoca inteligenței artificiale, a dezinformării și a filtrelor care modelează realitatea, ea devine o cheie de lectură esențială pentru înțelegerea lumii digitale în care cresc copiii noștri. În această lume, adevărul nu mai este evident. O poză poate fi generată de un AI. Un videoclip poate arăta un politician spunând ceva ce nu a rostit niciodată. Un copil poate fi exclus social pentru că nu „crede” în ce crede majoritatea. Presiunea socială se transferă din curtea școlii în feed-ul de Instagram, iar „adevărurile” nu mai sunt ce par a fi.
Aparență, iluzie, minciună – și cum le predăm
În cadrul unui curs de formare Erasmus+ desfășurat la Praga, am regăsit această poveste clasică reinterpretată printr-o lentilă actuală: fiecare personaj devine simbol pentru un tipar social – împăratul (ego-ul), miniștrii (complicitatea), țesătorii (manipularea), poporul (conformismul), copilul (gândirea liberă). A urmat o întrebare firească: cum putem aduce aceste teme complexe în activitatea de la clasă, cu elevi de ciclul primar? Răspunsul: prin jocuri teatrale. Ele transformă idei abstracte în experiență concretă, vizibilă, trăită.
Trei jocuri, patru adevăruri
„Conducerea orbului” Un copil este legat la ochi, iar un coleg îl ghidează prin voce. Ceilalți observă. Ce descoperim: Cât de ușor ne lăsăm conduși când nu avem vizibilitate. Cât de repede acceptăm o direcție, doar pentru că pare sigură. Reflecție digitală: Când urmăm „trenduri”, „influenceri”, „știri virale” – suntem la fel de „orbi”?
„Livada regelui” Un elev devine „rege” și impune comenzi absurde. Nimeni nu le contestă. Ce descoperim: Forța autorității simbolice. Tăcerea colectivă. Teama de a fi „altfel”. Reflecție digitală: Câte decizii luăm din convingere și câte pentru a nu fi excluși?
„Oglinda” Un copil imită în tăcere mișcările celuilalt. Rolurile se schimbă. Ce descoperim: Cât de ușor devenim reflexul altora. Cât de des pierdem autenticitatea. Reflecție digitală: Ce „reflectăm” în online? Ce preluăm fără filtrare?
AI, deepfake și educația pentru adevăr
Într-o realitate în care AI-ul poate crea orice și deepfake-ul poate deturna încrederea, elevii nu trebuie doar protejați. Ei trebuie echipați: Cu întrebări, nu doar răspunsuri Cu curajul de a fi singurul care spune „Împăratul e gol” Cu discernământ față de imagini prea perfecte și voci prea convingătoare Cu instrumente de analiză a conținutului digital
Educația digitală nu mai este opțională. Este o formă de igienă mentală. De protecție a democrației. De apărare a realității.
Preconcepții, presiune, protecție Cel mai periculos aspect al manipulării nu este minciuna în sine. Este acceptarea pasivă a unei realități fabricate, doar pentru că „așa spun toți”. Preconcepțiile funcționează exact ca „hainele” împăratului: invizibile, dar omniprezente. Le purtăm fără să le vedem. Și avem nevoie de acel copil curajos, din noi sau din jurul nostru, care să întrebe: „De ce acceptăm ceea ce nu înțelegem?”
Am început cu un basm. Am ajuns la algoritmi, filtre, deepfake și educație digitală. Dar poate că tocmai basmele, cu puterea lor de simbol și metaforă, sunt uneori cel mai bun instrument pedagogic pentru realitatea contemporană. Teatrul educațional, folosit inteligent, nu formează actori. Formează gânditori, observatori, adulți capabili să nu confunde aparența cu esența. Iar dacă în final elevii noștri vor avea curajul să spună, oriunde, oricând, că „Împăratul e gol”, atunci poate am reușit mai mult decât o lecție bună.
Articol redactat pe baza experienței de formare Erasmus+ – Praga, 2025: „The Emperor’s New Clothes – Drama and Critical Thinking in the Age of AI”