Îmbunătățirea competențelor didactice prin participarea la proiectul de acreditare Erasmus+ ICAR (Innovation and Creativity Arise Results)

În perioada 22-27 aprilie 2024, am participat, alături de alte două colege de la Școala Gimnazială Nr. 3 din Cugir, la cursul The 4Cs: Communication, Collaboration, Creativity and Critical Thinking in Schools (Cei 4C: Comunicare, Colaborare, Creativitate și Gândire critică în mediul școlar), furnizat de Teacher Academy, în Florența, Italia. Acest curs este parte a celui de-al treilea flux din primul an de implementare a Proiectului  de acreditate Erasmus+ ICAR (Innovation and Creativity Arise Results), 2023-1-RO01-KA121-SCH-000130561, proiect câștigat de Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir pentru perioada 2023-2027 și care oferă șanse de formare, perfecționare și schimb de experiență pentru cadrele didactice și elevii școlii, precum și acces simplificat la finanțare în cadrul acțiunilor-cheie 1 (proiecte de mobilitate).

Acordarea acreditării este dovadă a dimensiunii europene a școlii noastre care a mai implementat proiecte Erasmus+, dar și Comenius și Grundvig și care este, de asemenea, școală eTwinning, titlu pe care instituția noastră l-a primit de trei ori, inclusiv în anul acesta școlar.

Voi împărtăși în cele ce urmează câteva din aspectele care au fost, categoric, puncte forte ale acestui curs pe care în recomand oricui are ocazia de  a aplica pentru astfel de cursuri.

În prima zi a cursului menționat, au avut loc activități de ice-breaking pentru a face cunoștință atât cu ceilalți cursanți din 5 țări europene (Germania, Suedia, Franța, Croația și Spania), cât și cu formatoarea, Susan Gagliano. Pe lângă familiarizarea cu obiectivele cursului, cu locația desfășurării acestuia, am fost informați cu privire la programul zilnic și ne-au fost prezentate o parte dintre finalitățile cursului. Jocurile și tehnicile folosite cu scopul de a facilita acomodarea cursanților cu mediul, cu grupul au fost  interesante, relaxante și atractive.

A doua zi de curs a fost despre comunicare, despre cum îmbunătățim comunicarea atât la noi, cât și la elevii noștri, prin diverse metode și tehnici interactive. După ce am parcurs noțiunile teoretice, am purtat discuții privind tipurile de comunicare folosite în mediul școlar. Formatoarea ne-a tras atenția asupra importanței creării unor contexte educaționale de promovare a tuturor mijloacelor  de comunicare, insistând atât pe comunicarea verbală, pe cea nonverbală, sau paraverbală, cât și pe abordări precum comunicarea digitală. Munca pe grupe mici și jocurile interactive au consolidat spiritul de echipă și au păstrat atenția participanților focusată pe tot ceea ce era prezentat într-un mod interactiv, dinamic.

A treia de curs  a gravitat în jurul creativității, dar ne-am focusat și pe mecanismele gândirii critice, ca pas implicit al oricărui proces creativ. Ne-am  familiarizat cu aplicația CHAT GPT, utilă pentru  abordarea unor secvențe de lecție. PBL (Project-Based Learning) a fost un alt element cheie al celei de-a treia zile de curs. Abordarea unor elemente precum cele 4 faze ale creativității, precum și dezbaterea unor aspecte pro și contra gândirii critice au asigurat un cadru teoretic fumdamental pentru activitățile zilei.  Îmbinarea teoriei cu practica s-a realizat într-un mod eficient, exercițiile fiind foarte antrenante, solicitante și pline de… creativitate.

Cuvintele-cheie ale celei de a patra zile au fost colaborarea și gândirea critică. Pornind de la importanța acestor 2C, fără însă a lăsa deoparte ceilalți 2C pentru a desfășura un demers didactic de calitate, s-au prezentat variate strategii de colaborare în diverse arii de activitate, cursanții realizând   mai multe activități practice, individual sau pe grupe. S-au folosit diverse jocuri interactive,  precum și cartonașe brainspin, iar membrii echipelor au trebuit să conlucreze pentru a duce la final sarcini concrete stabilite de formatoare.

În ziua a cincea, obiectivul fundamental a fost realizarea unei sinteze a noțiunilor dobîndite. Activitățile de grup au implicat  toți cei 4C, vizând nu doar sinteza cunoștințelor, ci și exersarea competențelor acumulate în zilele precendente. Punctul culminant al activităților a fost folosirea unor cartonașe ale jocului didactic DIXIT pe care ne-am bazat pentru a crea, pe grupe, o scurtă poveste, valorificând principiile celor 4C. Discuțiile finale ale acestei zile s-au focusat pe evantajele și dezavantajele folosirii unor astfel de jocuri/tehnici, precum și asupra unor întrebări și răspunsuri referitoare la gândirea critică.

În ultima zi a cursului, s-au prezentat rezultatele acestuia, concluzile, au avut loc schimburi de păreri referitoare la activitățile derulate. De asemenea, au fost evaluate produsele muncii depuse de participanți, a avut loc acordarea diplomelor de finalizare a cursului. Lafinal a avutloc loc o scurtă excursie culturală în împrejurimile Florenței.

Prin urmare, deși cu toții folosim diverse tehnici, metode, procedee vizând cei 4C, iar termeni precum Comunicare, Colaborare, Creativitate și Gândire critică fac parte din vocabularul nostru curent, oricând este loc de mai bine, de mai mult, iar astfel de cursuri ne sprijină enorm în a-i stimula pe elevi să fie mai creativi,  să colaboreze activ, să abordeze comunicarea din toate perspectivele ei și să utilizeze mecanismele gândirii critice.

 

prof. Mihaela Vereș

Școala Gimnazială Nr. 3, Cugir (Alba) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mihaela.veres

Articole asemănătoare