Prezentul articol propune o analiză a universului literar sadovenian, cu accent pe motivul hanului și pe dimensiunea simbolică a operei Hanu Ancuței. Studiul urmărește să evidențieze modul în care Mihail Sadoveanu valorifică fondul mitologic și cultura populară românească, transformând hanul dintr-un simplu spațiu narativ într-un cronotop cu profunde semnificații arhetipale. Într-un context educațional, demersul de față își propune să ofere cadrelor didactice un instrument de lectură și interpretare care să faciliteze accesul elevilor la straturile profunde ale textului literar, dincolo de suprafața epică. Înțelegerea dimensiunii simbolice a operei sadoveniene contribuie la formarea competențelor de lectură critică și la cultivarea sensibilității față de patrimoniul literar și cultural românesc.
Opera artistică a lui Mihail Sadoveanu se află la confluenţa mitului cu literatura scriitorilor “fabuloşi” sud-americani, în special, în proza lui Marquez. Pentru Mihail Sadoveanu creaţia populară reprezintă inima oricărei civilizaţii. Scriitorul pledează cu discernământ în favoarea ideii de implementare a culturii populare, a reprezentărilor străvechi în operele literare propriu-zise. Rapsodul, făuritorul de valori bătrâneşti, este, în concepţia autorului, identic cu solomonarul, vrăjitorul, vraciul, zodierul, căutătorul de comori şi chiar fântânarul – ocupaţiuni considerate mitice, sacre. De unde acel puternic filon de sacralitate al operei sale. Motivul hanului, cunoscut şi în literatura universală, reprezintă un spaţiu simbolic, „o răscruce de drumuri şi destine”. La han poposesc eroii lui M. Cervantes (Quijote şi Sancha Panza), muşchetarii lui Al. Dumas, eroii lui Al. Puşkin, H. Wells etc. I-a tentat acest motiv şi pe mulţi dintre scriitorii români: Ioan Slavici (Moara cu noroc), Ion Luca Caragiale (Hanul lui Mânjoală), Sergiu Matei Nica (Hangiul de la Cuşmărica) etc., însă prin recurentă narativă, prin semnificaţii şi ficţiune – hanul devine o temă literară doar odată cu Sadoveanu.
Cârciuma, cazarma şi mai ales hanul devin acele spaţii închise/deschise de autodezvăluire a personajelor, care se transformă artistic în veritabile teme pentru autor. Prozatorul are posibilitatea de a-şi desfăşura pe acest teren toate investigaţiile sale complexe, sondând conştiinţe şi destine. Imaginile cele mai reprezentative ale eposului şi etosului naţional revin obsesiv în actualitate, acest lucru vizând identificarea şi prezentarea interiorităţilor indigene, depistate în creaţia lui M. Sadoveanu fie în “incinta” spaţiilor închise/deschise, fie în cadrul procesiunilor populare. Meserii demult apuse, îndeletniciri esoterice (vraci, zodieri, căutători cu furcuţa de alun, prezvitere, solomonari, fântânari miraculoşi), chipuri şi destine plasate în zona irealului şi fabulosului contribuie semnificativ la conturarea complexului univers artistic al lui Sadoveanu, care se impune printr-o viguroasă forţă de asamblare şi de unificare.
Opera care a surprins însă magistral imaginea şi complexitatea hanului, recreând un timp mitic al întâmplărilor în spaţiul istorisirilor narate, este, indiscutabil, Hanu Ancuţei. Scriere a maturităţii, acest volum de factură romantică, plin de lirism şi diverse motive populare, vede lumina tiparului în anul 1928. În această carte, Mihail Sadoveanu cuprinde principalele momente ale trecerii efemere a omului pe pământ. Autorul, folosindu-se de prisma prezentului, relevă permanenţele trecutului. Criticul literar Pompiliu Constantinescu observa judicios că operele sadoveniene de o atare factură sunt un amestec de realism şi romantism, de epic şi liric.
Acelaşi critic îi atribuia lui Sadoveanu chiar paternitatea acestui “aliaj”: unicitatea şi originalitatea lui considerându-le drept o derulare violentă a lucrurilor, a pasiunilor şi a caracterelor. Întâmplările catastrofale se succed într-o fatalitate a instinctelor. Sfârşitul sau dezlegarea enigmei sunt mai totdeauna tragice. Despre Hanu Ancuţei s-a afirmat că este un text de un lirism “solar”, având o structură clasică, ce însumează nouă povestiri: Iapa lui Vodă, Haralambie, Balaurul, Fântâna dintre plopi, Cealaltă Ancuţă, Judeţ al sărmanilor, Negustor lipscan, Orb sărac, Istorisirea Zahariei Fântânarul. Ca motiv literar, apariţia într-o operă artistică a unui han nu este o invenţie sadoveniană. Însă, prin reflectarea profundă a principalelor dimensiuni ale sufletului popular, atât cel de toate zilele, cât şi, mai ales, cel de sărbători, hanul devine o temă literară, cu proiecţii arhetipale doar odată cu M.Sadoveanu.
Perpessicius, elucidând motivele esenţiale pentru care această scriere atinge condiţia de capodoperă, avea să remarce: “Pentru că Hanu Ancuţei este mai mult decât o însăilare de basme, este un tot organic, o atmosferă bine definită, atmosferă de autentică feerie epică, zonă fermecată în care cuvântul trăieşte şi deşteaptă ecouri de dincolo de învelişul lui de sonuri, în care oamenii se mişcă, făptuiesc şi cuvântă într-un ritm ireal, mai proiectaţi, lipsiţi de precizia tuturor dimensiunilor, nedespărţiţi de placenta de vis ce-i generează şi le amplifică misterul” Perpessicius.(Repere istorico-literare, în: Mihail Sadoveanu. Hanu Ancuţei/ Baltagul.Bucureşti: Editura Minerva, 1979).
Hanul la Sadoveanu devine pentru moment un fel de centru mundi, loc care strânge ca într-un ghem toate firele narative, oferind ecranul pe care se proiectează toate personajele, dar şi un loc ideal de configuraţie topografică, reprezentând un spaţiu simbolic. Iar opera literară Hanu Ancuţei, prin valorile simbolice dobândite, este un cronotop, un punct de refugiu, de izolare, pivotul epic al întregului volum, un personaj arhetipal a unui spaţiu mitic, un suprapersonaj.
Concluzii
Analiza operei Hanu Ancuței relevă capacitatea literaturii lui Mihail Sadoveanu de a funcționa ca vehicul de transmitere a unor valori culturale și identitare esențiale. Hanul, ca spațiu literar, devine un loc al întâlnirii dintre lumea reală și cea mitică, oferind elevilor posibilitatea de a explora, prin intermediul textului, permanențele și arhetipurile ce definesc spiritualitatea românească. Această perspectivă de lectură, aplicată în orele de limba și literatura română, poate transforma studierea operei sadoveniene dintr-un exercițiu de memorare într-o experiență formativă autentică, stimulând gândirea critică și capacitatea de interpretare simbolică.
Din punct de vedere didactic, abordarea propusă în acest articol susține o pedagogie a lecturii care valorizează dialogul dintre text și cititor, încurajând elevii să descopere semnificații multiple și să-și construiască propriile interpretări. Pentru cadrele didactice, o astfel de perspectivă analitică oferă repere metodologice utile în proiectarea unor activități de învățare centrate pe explorarea dimensiunii simbolice a textului literar, contribuind astfel la o înțelegere mai profundă a patrimoniului cultural național și la dezvoltarea unei culturi literare solide în rândul tinerilor.
Bibliografie
1. Perpessicius. Repere istorico-literare// În: Mihail Sadoveanu. Hanu Ancuţei/Baltagul. – Bucureşti: Editura Minerva, 1979.
2. Călinescu, G. Repere istorico-literare // În: Mihail Sadoveanu. Hanu Ancuţei/Baltagul. – Bucureşti: Editura Minerva, 1979.
3. Rotaru, I. O istorie a literaturii române, Vol.II. – Bucureşti: Editura Minerva, 1972.
4. Gană, G. Postfaţă // În: Mihail Sadoveanu. Hanu Ancuţei. – Bucureşti: Editura Minerva, 1973.