Idee de predare a tablei înmulțirii la clasa a II-a

Sunt unul dintre învățătorii care au preluat în 2012 clasa pregătitoare la școală. A fost primul an în care copiii de 6 ani erau înscriși la școală, clasa pregătitoare făcând parte integrantă a celor 9 ani de școlarizare obligatorie.
Cu prima serie de elevi a fost o provocare, căci totul se construia „din mers”, însă grupuri masive de învățători aflați în această misiune de îmblânzire a unei programe școlare nou publicate s-au coalizat în grupuri pe rețelele de socializare și a început un amplu schimb de informații, fișe, materiale didactice, jocuri.

A fost o bucurie ce continuă și în 2020. Parcă niciodată breasla aceasta nu a muncit cu mai mult elan, nu a împărtășit cu mai mult drag, nu a făcut schimb de bune practici, de impresii, de sfaturi, de dureri împărtășite și de idei genial de simple!

Sunt mândră că am făcut parte din această provocare, căci simt că am mai multă încredere în profesorii care mă înconjoară, am încredere în mine și în demersul lecției aplicate la clasă.

În 2017, am format o nouă clasă pregătitoare cu 29 de copii frumoși, iscoditori și energici. Sunt încântată că formăm deja o echipă sudată și că le descopăr noi calități zilnic. Dar și eu încerc să devin mai creativă, mai ingenioasă!

Așadar, tabla înmulțirii a reprezentat o provocare reală pentru clasa a II-a. Am folosit fișe de la generația trecută, am folosit jetoane noi pentru a forma grupe cu câteva elemente, apoi am descoperit împreună că adunarea repetată este o înmulțire și că factorii sunt comutativi.
Am predat înmulțirea cu factor 2,3 și 4 în cele 3 săptămâni de școală ale lunii decembrie 2019. A mers totul „ca uns” până la înmulțirea cu factor 4. Aici a început „să scârțâie”, fiindcă la 4x 8 deja sunt 4 grupe a câte 8 elemente, iar adunarea repetată ia destul de mult timp! A venit vacanța de iarnă ca o dorință îndeplinită: zăpadă, sărbători, veselie, joacă!

La întoarcerea copiilor la școală am complotat cu părinții pe grupul închis al clasei și i-am rugat să le dea un borcănel cu 100 boabe de fasole, precum și un cofrag gol de ouă. Preferabil din acela cu 10 ouă pentru că înmulțirea în clasa a II-a e maxim cu factor 10. Așa au văzut ușor zecea și au ordonat rapid mulțimile de boabe de fasole de pe bancă.

A început joaca: „răspunde- aruncă- întreabă” este o metodă tare dragă lor: eu arunc mingea cuiva, îl întreb „2×3=?”,  el răspunde, apoi aruncă mingea și întreabă „3×3=?” și tot așa. În timpul acesta, colegii din clasă verificau, lucrând în perechi. Numărau și așezau rapid două grupe a câte 3 boabe de fasole. 9! s-a auzit. „Ba nu! 6, pentru că 3+3=6. Deci 2x 3=6”.

O oră întreagă am jucat înmulțiri cu factor 2,3 și 4 fără a sesiza că am făcut recapitulare. Au scris în caiet exercițiile, au desenat boabele de fasole, au construit strategii ca să câștige puncte, fiindcă fiecare răspuns corect valora un punct.

De la acea recapitulare mi-am dat seama că e util măcar la predarea fiecărei înmulțiri cu factor nou să vadă în practică felul în care grupele de boabe de fasole trebuie adunate. Am folosit la înmulțirea cu 5, cu 6, la înmulțirea cu 7,8,9 deja și-au dat seama de comutativitate și în loc de 9×2 (9 grupe a câte 2 boabe de fasole) aranjau numai 2×9 (două grupe a câte 9 boabe de fasole) pentru a răspunde mai rapid și pentru a câștiga puncte.

Nu se câștigă la aceste jocuri decât aplauze, însă bucuria este mare și simt că se joacă, nu că fac exerciții.

Pot fi folosite: semințe de dovleac, biluțe, mărgele sau orice considerați că este potrivit de mare pentru a fi apucat cu degetele (dezvoltându-se deci și musculatura fină) sau orice altceva.

Vom pune la încolțit fasolea pentru a observa alcătuirea unei plante. În mod sigur își vom construi niște jucării muzicale cu ajutorul unor cutii de plastic pline de fasole cu care vor ține ritmul melodiilor de iarnă și primăvară.  Au studiat cu lupa „ciudățeniile” boabelor… Cert este că boabele de fasole sunt distractive!

 

prof. Loredana Petcu

Școala Gimnazială Nr. 13, Brașov (Braşov) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/loredana.petcu

Articole asemănătoare