Într-o societate modernă în care se pune accentul pe dezvoltarea competențelor secolului XXI, precum gândire critică, colaborare, comunicare, creativitate etc., Historiana vine ca o alternativă digitală a unui manual de istorie europeană. Oferă elevilor o serie de surse istorice care pot fi analizate din mai multe perspective, comparativ. Acestea vin să completeze manualul de istorie națională.
Platforma Historiana a fost dezvoltată de EUROCLIO – European Association of History Educators – o comunitate de educatori care și-au propus îmbunătățirea modului în care este predată istoria. EUROCLIO are peste 20 de ani de experiență în derularea de proiecte naționale și internaționale, în organizarea de training-uri pentru cadre didactice, în poiectarea și testarea resurselor.
Profesorii au la dispoziție mai multe secțiuni. Una dintre acestea este secțiunea intitulată Strategii de predare (Teaching strategies). Aici se regăsesc exemple de activități ce pot fi utilizate de profesor în predare:
– Sortarea fotografiilor – elevii analizează o serie de imagini selctate de profesor, apoi le ordonează tematic sau cronologic, clasificându-le, definind idei și evenimente;
– Analiza discursurilor propagandistice – elevii pot înțelege cum pot fi manipulate masele. Ei au la dispoziție text scris și audio. Elevii sunt încurajați să formuleze întrebări precum: Care este scopul discursului? Ce ton a fost folosit? Conținut? Elevii pot observa aspecte precum gesturi, emoții, pauze…
– Întrebări pe marginea unei fotografii; elevii formulează câte trei întrebări ce li se par relevante. Discută apoi cu ceilalți colegi. Pot afla lucruri interesante, iar interesul lor pentru învățare este captat.
– Construirea unor hărți; elevii primesc părți ale unui puzzle cu nume de țări. Ei vor reconstitui harta, fie pe propria bancă, fie folosindu-se de întreg spațiul clasei. Este o strategie ce poate fi folosită pentru a preda despre migrații, pentru a înțelege distanțe, alianțe…
– Adevărat/Fals; Elevii recapitulează teme/unități de învățare copiind dintre enunțurile prezentate/afișate de profesor doar pe cele pe care le consideră adevărate. Trebuie să argumenteze alegerea făcută.
O altă secțiune, extrem de utilă, este cea dedicată intrumentelor digitale ce pot fi utilizate în predarea istoriei. Iată câteva exemple:
1 . Click2Map (www.click2map.com/) este un instrument simplu de folosit, prin care profesori și elevi pot crea hărți adnotate. Mai exact pot scrie fapte/noțiuni/cheie sau pot adăuga fotografii.
2. Google Drive este un instrument excelent pentru a distribui fișiere și documente cu elevii. Este recomandată crearea unui folder (dosar) pentru fiecare unitate în parte. Acesta poate cuprinde eseuri, fotografii, fișe de lucru, link-uri web, etc. În plus pot fi create documente colaborative (de lucru în grup).
Profesorii interesați să-și construiască propriul plan de lecție își pot crea cont accesând historiana.eu/. Aici vor avea la dispoziție 4 secțiuni: Historical content, Teaching & Learning, Search Sources, e-Activity Builder și My Historiana. Dând click pe secțiunea e-Activity Builder, poți crea un plan de lecție pe care apoi îl poți distribui elevilor utilizând butonul de Share (din My Historiana). Echipa EUROCLIO a prezentat modalitatea de a construi lecții printr-un tutorial – Making Historical Thinking Explicit to Students Using Online Tools – youtube.com/watch?v=5AtR91sXOQU
Surse:
1. labs.historiana.eu/
2. historiana.eu/
3. Making Historical Thinking Explicit to Students Using Online Tools – https://www.youtube.com/watch?v=5AtR91sXOQU