Hiperactivitatea este considerată o boală fenomen, întâlnită tot mai des în rândul copiilor. Acest fenomen este și a fost studiat de către specialiști din diferite domenii cum ar fi psihologi, pedagogi, medici de diferite specialități, psihoterapeuți, asistenți sociali. Interesați de această problemă sunt în special părinții, care întâmpină dificultăți în viață alături de copiii lor hiperactivi. Starea inițială copiilor cu hiperactivitate este de agitație, personalități diferite, temperamente, un grad de dezvoltare al inteligenței diferit, dar pot avea sau nu pot avea inabilități specifice la învățătură.
Pentru un copil cu hiperactivitate, este necesar ca părinții sau cei care îl au în grijă să consulte un specialist, care este familiarizat cu acest sindrom al hiperactivității. Cauza acestei boli, care deocamdată nu este bine cunoscută, poate fi provenită dintr-o serie de deficiențe cerebrale în urma unei nașteri premature, dificile sau a unor boli cerebrale infecțioase.
În timp, au fost găsite o serie de metode atât psihologice, cât și medicale, prin care pot fi ajutați atât copiii cu hiperactivitate, cât și părinții acestora pentru a depăși mai ușor unele eșecuri ce ar putea duce la dificultăți emoționale și chiar la efectuarea personalității copilului (Cioană, 2007, pag. 31).
Pentru a-l ajuta pe copilul cu hiperactivitate să depășească multele dificultăți cu care se va confrunta în viață, trebuie să fim în primul rând foarte corecți și bine informați. Trebuie să știm că o persoană cu hiperactivitate este mai activă în comparație cu alte persoane de aceeași vârstă: la masă în timpul activităților de joacă) de învățare chiar și în somn, elementul esențial fiind constituit de o stare persistentă de impulsivitate, neatenție.
Copilul care prezintă această tulburare, uneori, este incapabil să-și concentreze atenția asupra detaliilor sau alteori poate face erori prin neglijență în efectuarea unor sarcini de lucru. Are o activitate dezordonată, o efectuează neglijent, fără să gândească dinainte. Are dificultăți în menținerea atenției, consideră că îi este greu să efectueze sau să realizeze unele sarcini. Pare că are mintea în altă parte ori ca și cum nu ar asculta sau nu ar auzi ceea ce i se spune. Copilul hiperactiv evită, ori are o puternică aversiune față de unele activități ce necesită efort mental, capacități organizatorice sau la care trebuie să depună concentrare susținută, cum ar fi lucrări scrise sau teme date pentru acasă.
Deprinderile de a lucra sunt dezorganizate, materialele sunt împrăștiate, este neglijent în mânuirea lor. Își poate întrerupe sarcinile în curs de efectuare, fiind distras de zgomote sau chiar de elemente sau evenimente banale. Copilul cu hiperactivitate are dificultăți în a rămâne așezat, se ridică frecvent în picioare, se joacă cu diverse obiecte, se răsucește pe scaun, bate din palme, nu poate sta liniștit în timp ce mănâncă, face zgomot în timpul unor activități, în timpul cărora, de fapt, trebuie să fie liniște (Cioana, 2007, pag. 32).
De cele mai multe ori, copilul cu hiperactivitate este considerat un copil „rău” care-și chinuie colegii, ducând la exasperarea cadrului didactic.
Hiperactivitatea apare înainte de a împlini vârsta de 7 ani, atât la băieți cât și la fete, în mai bine din jumătate din cazuri, această afecțiune se transmite ereditar. Situația copilului cu ADHD este influențată și de alți factori, cum ar fi: stresul din familie, probleme specifice de înțelegere în plan școlar, în plan psihoafectiv, anxietate, agresivitate, elemente depresive.
Cauzele specifice copilului cu hiperactivitate pot fi: plictiseala, conflicte psihice, depresie, supradotare, deficit de atenție, de învățare, de auz, de vedere, abuz sexual, tulburări mintale, alergii alimentare.
Frecvența și severitatea simptomelor copiilor cu hiperactivitate diferă de la un copil la altul, de la o situație la alta (Nedea, Berariu, Giurgiuțiu, 2007, pag.57) . Asupra copilului cu hiperactivitate, acționează mai mulți stimuli distractivi la școală, decât în familie, în mediul școlar manifestările hiperactive devenind mai evidente. Astfel copilul cu hiperactivitate, chiar daca înțelege regulile și limitele, nu este capabil să le respecte. El nu reacționează ca și ceilalți copii la măsurile educaționale obișnuite astfel încât părinții și cadrele didactice ajung într-o situație dificilă.
Cea mai eficientă disciplinare a copilului cu hiperactivitate începe cu „înlocuirea etichetelor verbale – „leneș”, „cu comportamente specifice”, care pot fi modificate – „nu face ordine în cameră”.
Trebuie evitată etichetarea că nu acest copil este ținta disciplinării, ci de fapt comportamentul lui (Nedea, Berariu, Giurgiuțiu, 2007, pag.58 ). Este bine ca părintele să-i ofere copilului cu hiperactivitate, un exemplu pozitiv legat de comportamentul dorit, adică să-i ofere un exemplu pentru păstrarea ordinii în cameră, cu greu convingându-l pe acest copil să fie ordonat, chiar dacă îl va recompensat atunci când face ordine.
Sunt foarte importante, pentru copilul cu ADHD, experimentele pozitive, care constau în activități distractive, desfășurate împreună cu părinții, constând în jocuri preferate de către copil, controlul fiind preluat de către copil: el stabilind jocul, regulile jocului, părintele urmând jocul și chiar să-l piardă, ignorând comportamentele nedorite ale copilului, sau, dacă este cazul, întrerupând jocul, în situațiile în care copilul distruge obiecte, lovește sau strigă prea tare.
Ca o recomandare, în cadrul unui grup școlar în care este inclus și un copil cu hiperactivitate, când acesta poate provoca conflicte sau distruge armonia grupului, trebuie să fie responsabilizat mai mult decât ceilalți copii, pentru a-și putea consuma energia într-un mod constructiv; acordarea de recompense, laude, aprecieri verbale sau pedepse categorice pentru comportamentele negative; implicarea lui în activități sportive care să-i facă plăcere și să-i ocupe timpul, supravegherea atentă asupra dietei, răbdare, perseverență din partea părinților, a cadrelor didactice, meditație specifică și implicarea lui în programe terapeutice (Nedea……., pag. 60).
CONCLUZIE: Acordându-i-se atenție deosebită copilului cu ADHD, împreună cu familia, psihologul, copiii din colectivitate, se vor putea rezolva într-o mare parte și într-un timp mai îndelungat unele probleme comportamentale, pentru a-l ajuta să fie apt pentru frecventarea grădiniței și a școlii ( Nedea……pag.61) .
Bibliografie
1. Dopfoner, Schvrmann, Lehmkuhl. „Copilul hiperactiv și încăpățânat”, Cluj-Editura RTS, 2000.
2. Colette Sauve. „Copilul hiperactiv-hiperactivitatea și dificitul de atenție”, București- Editura House of Guides, 2006 .
3. Dopfner, Schurmann, Frolich. „Program terapeutic pentru copii cu probleme comportamentale de tip hiperchinetic și opozant”, Cluj-Editura RTS, 2002.
4. Meg Schneider. „Educația copilului meu în 25 de tehnici (care nu dau greș)”. Editura Humanitas, 2006.
5. Oana Cioana . „ Sindrom hiperchinetic – copii hiperchinetici”, Revista învățământului preșcolar, C.N.I, „Coresi” S A, 2007 .