Cunoaşterea şi înţelegerea problemelor elevilor, sprijinirea dezvoltării lor, asigurarea echilibrului între cerinţele şcolare şi posibilităţile acestora, identificarea cauzelor inadaptării şcolare, optimizarea relaţiei şcoală-elev, sunt câteva probleme întâmpinate de profesori in activitatea didactică. Formarea continuă în specialitate, în psihopedagogie şi ştiinţe ale educaţiei, oferă posibilitatea dobandirii unor experienţe profesionale şi sociale, dezvoltarea competenţelor necesare realizării unui echilibru între componenta intelectuală şi emoţională a învăţării, de a găsi şi adapta soluţii pentru problemele întâmpinate în practică.
Noul program al Uniunii Europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale – Erasmus+ – continuă programul de acţiune comunitară în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii (Lifelong Learning Programme – LLP) şi îşi propune să contribuie, prin învăţarea continuă, la dezvoltarea UE, ca o societate a cunoaşterii avansate, cu o dezvoltare economică durabilă, locuri de muncă mai multe şi mai bune şi o mai mare coeziune socială. În special, acesta urmăreşte să favorizeze şi să întărească schimbul, cooperarea şi mobilitatea între instituţiile de educaţie şi formarea profesională a sistemelor din cadrul UE, astfel încât să se dezvolte o calitate de referinţă mondială.
Cursul „Dinamica grupului şi abilităţile sociale în clasă” (Group Dynamics and Social Skills in the Classroom) a fost organizat în perioada 25.02.2018- 03.03.2018 în Grottaferrata, Italia în cadrul proiectului Erasmus plus, KA1 –“Better teachers for special needs children integration” aplicant Școala Gimnaziala Speciala Târgoviște.Ţările participante au fost Italia(1), Finlanda (1), România (7) .Cursul a fost susţinut de Ulla Salomak, consultant trainer.
Pe parcursul orelor, cursul a oferit experienţe şi informaţii de bază privind dinamica grupului şi aptitudinile sociale, a oferit instrumentele necesare pentru a observa procesul de grup şi, de asemenea, modul de a crea un climat mai bun în şcoală şi clasă, precum şi modalităţi de a utiliza aceste cunoştinţe în clasă. Au fost abordate exerciţii pentru formarea grupurilor, de analiză a emoţiilor şi înţelegere a dinamicii lor în procesul de învăţare, transformarea emoţiilor în clasă prin curriculum academic vs curriculum social, procesarea conştientă şi inconştientă, interpretarea emoţiilor, exerciţii pentru conştientizarea emoţiilor, instrumente diverse, discuţii, învătarea activă prin diferite metode şi reflecţii şi interacţiunile în grup. Pe parcursul stagiului de formare, participanţii au învăţat diverse metode şi au făcut exerciţii pentru a crea un climat pozitiv în sala de clasă, propice învăţării, o bună coeziune de grup şi o atmosferă de siguranţă. Au învăţat cum să integreze resursele de învăţare astfel încât să se realizeze un echilibru între componenta intelectuală şi emotională a învăţării prin împărtăşirea sentimentelor şi a gândurilor cu educabilii, dar nu prin dominare.
Agenda programului de formare a fost foarte densă (zilnic între 9.00-18.00). S-a început cu ceremonia de deschidere, urmată de exerciții de spargere a gheții, exerciții de intercunoaștere, exerciții pentru formarea grupurilor, reflecție, reluate sub diferite forme pe parcursul activităţilor zilnice. Cursanţii au participat la exerciții de team building într-un spațiu neconvențional – în curtea hotelului, exerciţii de orientare dupa planul zonei, activităţi stradale în centrul istoric al Romei. De altfel, prin programul propus organizatorii au încercat să demonstreze că se poate învăța în diferite spații de învățare, importantă fiind încrederea în grup, coordonarea prin colaborare, comunicare, participare.
De asemenea, a fost organizată o sesiune în cadrul căreia fiecare participant sau grup și-a prezentat și promovat țara, instituția reprezentată, precum și statutul profesional. Organizatorii s-au străduit să creeze șansa exersării dialogului intercultural prin orice mijloc, iar European Food Party a fost o altă modalitate, participanților li s-a solicitat să aducă mâncare specifică țării din care provin, pe care să o prezinte și să o împartă cu ceilalți.
Cafeneaua de învățare a fost una dintre cele mai inedite forme de organizare a unei activități de învățare despre care am aflat. Se lucrează pe grupe, profesorul are rol de „chelner”, nu intervine în modul în care elevii își rezolvă sarcinile de lucru, ci se asigură că este creată o atmosferă plăcută, motivantă. Atunci când este solicitat servește elevii cu suc, prăjituri, fructe,ciocolată .
Organizatorii ne-au facilitat vizita la „Instituto Comprensivo Statale Giovanni Falcone”. Am avut astfel posibilitatea să conștientizăm că exercițiile și metodele pentru învățarea activă pot fi utilizate pentru a crea un climat pozitiv în clasă, armonie, sincronizarea , coeziunea grupului și o atmosferă motivantă într-un grup eterogen de elevi (etnii diferite, statut social modest, cerințe educative speciale).
Toate activitațile cursului au urmărit dobândirea de cunoștințe noi referitoare la grupuri si dinamica grupurilor; înţelegerea grupului social; cunoașterea caracteristicilor grupurilor sociale în funcție de diferite criterii. Prin cunostinţele asimilate putem realiza caracterizarea individului în multiplele lui ipostaze, membru al unui grup social (de prieteni, colegi ş.a.).
Ne-am dezvoltat spiritul de observaţie şi interesul pentru cunoaşterea obiectivă de tip sociologic, disponibilitatea pentru dialog şi relaţionare pozitivă cu ceilalţi (elevi, colegi, părinţi) care să conducă la crearea de noi oportuniţăţi de cunoaştere, asimilare de cunoştinţe în scopul formării pentru societatea actuală.
Notă:
Proiectul “Better teachers for special needs children integration” a fost realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus +. Informaţiile prezentate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor articolului, iar Comisia Europeană şi Agenţia Naţională în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale nu sunt responsabile pentru felul in care este folosit conţinutul acestor informaţii.
Autoare:
Director adjunct , Prof. Stoica Magdalena, Școala Gimnazială Specială Târgoviște, Jud.Dâmbovița
Prof. itinerant, Brebenel Vasilica, Școala Gimnazială Specială Târgoviște, Jud.Dâmbovița