Fiecare scriitor are o viziune asupra lumii, viziune pe care o exprimă prin opera literară. Aşadar, viziunea sa ia ipostaza textuală şi de conţinut ideatic. De exemplu, William Shakespeare concepe iubirea ca pe un sentiment unic, firesc uman şi etern, dus până dincolo de moarte, exprimând astfel o ipostază tragică. Tragedia sa, Romeo şi Julieta, este un exemplu elocvent, adolescenţii formează un cuplu pentru care iubirea are conotaţii tragice, moartea eroilor fiind simbolică, semnificând că un sentiment înălţător precum iubirea este, în mod cert, înţeles dincolo de propria viaţă.
Tragedia este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri, reprezentând personaje puternice implicate în lupta cu destinul contrar, cu ordinea existentă a lumii ori cu propriile sentimente, acest conflict soluționându-se cu moartea eroului.
Tragedia este o formă de dramă caracterizată prin seriozitate și demnitate, care, de obicei, implică un conflict între un personaj și o putere superioară precum legea, zeii, soarta sau societatea. Originile ei sunt obscure, dar firește că este un produs al bogatelor tradiții poetice și religioase ale Greciei antice. Mai precis, originile sale pot fi regăsite în ditirambi, cânturile și dansurile care îl celebrau pe zeul grec Dionis/Dionysos, mai târziu preluat de romani ca Bachus. Se crede că spectacolele acestea extatice și legate de băutură au fost create de satiri, ființe pe jumătate țapi, care îl înconjurau pe Dionis/Dionysos la petreceri. De asemenea, o altă origine a termenului este legată de cuvintele grecești tragos semnificând „țap” și aeidein însemnând „a cânta”, combinate rezultând „cântece ale țapilor”, din care a dat „tragedie”.
La nivelului procedeului compoziţional textul dramatic îşi arată, de asemenea, propria configuraţie, având în vedere ca dialogul îi este propriu, dar acesta se poate îmbina cu monologul. Dar producţia textuală dramatică poate să se contureze şi exclusiv pe baza monologului. O situaţie semnificativă pentru teatrul modern al absurdului este opera literară postbelică postbelică, Iona de Marin Sorescu. Astfel, compoziţional, textul se conturează ca un pseudodialog sau monolog dialogat, fapt conferit prin dedublarea protagonistului.
Drama este o specie a genului dramatic, caracterizată prin ilustrarea vieții reale prin intermediul unui conflict complex și puternic al personajelor, cu întâmplări și situații tragice, în care eroii au un destin nefericit. Dramele acoperă o mare varietate tematică: socială, istorică, mitologică, psihologică, existenţială. Drama are tendința de a reflecta întreaga complexitate a vieții reale, fiind o specie supusă convențiilor, altfel decât tragedia, folosind atât personajele individualizate, cât și personaje tipice, din care, de altfel, a evoluat. Drama apelează la un limbaj solemn, ce alternează cu cel familiar, dar poate să recurgă și la resurse lexicale comice. Componenta esențială a acestei specii literare rămâne însă conflictul prin care se conturează personalitatea eroilor dramatici. Are un conținut grav și un parcurs de la fericire la nefericire.
Cuvântul „dramă” vine de la grecescul drama sau franţuzescul drame şi înseamnă „acţiune”. Drama este cea mai răspândită specie a genului, fiind mult mai puţin supusă convenţiilor şi normelor decât tragedia. Combinarea elementelor tragice cu cele comice a făcut posibilă o altă specie literară, cunoscută sub numele de tragicomedie, în secolul al XVII-lea. Drama s-a manifestat ca specie modernă în secolul al XVIII-lea, prin scriitorii germani Lessing, Schiller şi Goethe. În secolul romanticilor, specia a evoluat ca manifestare, deoarece oferea scriitorilor o mai mare libertate de acţiune, de construire a personajelor-model din toate mediile sociale, în care amestecul dintre tragic şi comic permite reliefarea autentica a caracterului uman. Victor Hugo este cel care a consacrat drama romantică, teoretizând principalele criterii artistice ale acestei specii în prefaţa la drama Cromwell, care este considerată manifestul literar al romantismului. Fascinaţia dramei romantice consta în faptul că „topeşte în acelaşi suflu grotescul şi sublimul, teribilul şi bufonul, tragedia şi comedia” şi poate, de aceea au aderat la aceasta specie numeroşi scriitori, în creaţia cărora un loc important l-a avut drama istorică.
Melodrama (fr. mélodrame ) reprezintă un dialog cântat în tragedia antică greacă, între un corifeu și un personaj; se utiliza acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau ieșirea personajelor din scenă. Mai mult, în situaţii tensionante, tonurile muzicale sunt foarte grave.
Textul dramatic este destinat punerii în scenă, finalitatea fiind un întreg spectacol de teatru. Reprezentarea pieselor de teatru devine o arta numită dramatică şi implică mulţi participanţi precum: actori, regizor, scenarist, tehnician de sunet, tehnician de lumini, responsabil costumaţie, spectatori, etc.
Cert este că atât prin formele de manifestare, cât şi prin structura, compoziția si finalitatea principala a textului literar, genul dramatic îşi demonstrează complexitatea.
Bibliografie
1. Pamfil, Alina, Didactica limbii şi literaturii române, Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 2000
2. Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală. Ghid teoretico-aplicativ, Editura Polirom, Iaşi, 1999