De curând, am participat la un curs de formare continuă care mi-a confirmat cât de mult avem nevoie, ca profesori, să dezvoltăm gândirea critică a elevilor. Pornind de la povestea „Hainele cele noi ale împăratului” am descoperit cum literatura și teatrul pot deveni instrumente de învățare pentru o temă de mare actualitate: manipularea informațiilor, dar și confruntarea dintre aparență și realitate.
Unul dintre pilonii principali pe care s-a bazat întregul curs a fost acela că gândirea critică nu înseamnă a critica, ci a analiza, a pune întrebări, a verifica sursele și a evalua argumentele înainte de a trage o concluzie. Tinerii contemporani trăiesc într-un mediu saturat de informație. Fie că vorbim de rețele sociale, reclame sau știri false, aceștia trebuie să aibă capacitatea de a distinge între ceea ce este credibil și ceea ce este manipulativ. Gândirea critică a devenit o competență fundamentală, la fel ca scrisul sau cititul.
Modul în care am lucrat la curs a fost deosebit prin prisma abordării. Fiecare zi a fost construită în jurul unui personaj din poveste: am fost pe rând împăratul orbit de mândrie, croitorii care manipulează, curtenii care acceptă minciuna pentru a nu ieși din rând, dar și copilul care are curajul să rostească adevărul. Aceste jocuri de rol nu au fost doar activități ludice, ci exerciții de reflecție asupra comportamentului uman și asupra mecanismelor prin care oamenii pot fi influențați.
Am realizat cât de ușor putem deveni vulnerabili atunci când nu avem acces la toate informațiile sau când cedăm presiunii de grup. Această conștientizare este esențială pentru elevi, dar și pentru noi, ca adulți.
Unul dintre câștigurile majore ale cursului a fost faptul că am putut vedea imediat cum putem transpune aceste exerciții în sala de clasă. Am început să folosesc mai des teatrul și dramatizarea, pentru că ele creează contexte vii, pline de sens, în care elevii nu doar repetă informații, ci le trăiesc.
De exemplu, atunci când am lucrat cu elevii pe povestea Peter Pan, am discutat despre momentul în care Clopoțica era pe punctul de a fi păcălită de piratul Hook. Am făcut o paralelă cu fenomenul știrilor false și am vorbit despre modul în care putem fi manipulați atunci când nu verificăm informația. În altă activitate, i-am invitat pe copii să devină Wendy și să exploreze încrederea în ceilalți, punând accent pe colaborare și pe rolul de sprijin reciproc.
Astfel, poveștile au devenit nu doar prilej de lectură, ci pretexte pentru discuții profunde despre responsabilitate, curaj și adevăr.
Cursul m-a ajutat să înțeleg mai bine că dezvoltarea gândirii critice nu este un obiectiv izolat, ci o competență transversală ce trebuie integrată în toate disciplinele. La limba română putem discuta despre veridicitatea surselor, la științe putem pune accent pe verificarea ipotezelor, la istorie putem analiza comparativ relatări diferite.
Un alt aspect pe care l-am interiorizat a fost importanța climatului de siguranță psihologică în clasă. Elevii își vor exprima opiniile și vor pune întrebări doar atunci când simt că nu sunt judecați sau ridiculizați. A crea o atmosferă în care „a pune sub semnul întrebării” este încurajat devine, așadar, o condiție de bază pentru a forma gânditori critici.
Pentru mine, această formare a fost și un exercițiu de autocunoaștere. M-a făcut să realizez că și noi, profesorii, putem cădea uneori în capcana de a accepta lucrurile „pentru că așa se face” sau pentru că ne este mai comod să urmăm majoritatea. Am înțeles că modelul personal contează enorm: dacă eu îmi asum să pun întrebări, să caut argumente și să admit când nu am toate răspunsurile, elevii vor învăța să facă la fel.
Într-o lume în care informația circulă cu o viteză amețitoare, gândirea critică devine nu doar o abilitate utilă, ci o condiție pentru libertate și responsabilitate. Cursul de la Praga mi-a oferit instrumente practice, dar și o nouă perspectivă asupra rolului profesorului: acela de ghid, de facilitator al învățării, care nu oferă soluții predefinite, ci deschide drumuri spre explorare și descoperire.
Cred că misiunea noastră, ca dascăli, este să formăm elevi capabili să își pună întrebări, să caute răspunsuri și să aibă curajul de a spune adevărul, chiar și atunci când toți ceilalți tac. Numai așa putem contribui la formarea unor cetățeni liberi, critici și responsabili, pregătiți pentru provocările lumii de mâine.