Cine este profesorul de literatură atunci când nu predă certitudini? Profesorul de limba și literatura română este adesea perceput ca o instanță a siguranței: depozitar de sensuri, garant al interpretărilor corecte, mediator între text și elev. După 23 de ani de activitate la catedră, această reprezentare se dovedește însă mai degrabă o convenție decât o realitate. Dincolo de ea se află un profesionist expus permanent îndoielii, surprizei și nevoii de reconfigurare.
Fragilitatea nu apare ca un eșec al autorității didactice, ci ca o condiție structurală a profesiei. Ea se naște din contactul zilnic cu o lume tânără, curioasă, adesea imprevizibilă, capabilă să pună sub semnul întrebării nu doar textele literare, ci și interpretările consacrate ale acestora.
Ce se află dincolo de text și dincolo de lecție?
O constantă a demersului didactic a fost orientarea elevilor către ceea ce se află dincolo de limitele imediate ale textului literar și ale lecției tradiționale. Literatura nu funcționează ca un obiect de studiu inert, ci ca un pretext pentru explorare, interogație și construcție de sens.
În acest cadru, ironia – adesea autoironie – devine un instrument de reglare fină a relației pedagogice. Acceptarea faptului că nu toate răspunsurile pot fi anticipate și că unele interpretări ale elevilor sunt mai fertile decât explicațiile profesorului deschide spațiul unui dialog autentic.
Cum se cultivă puterea creatoare?
Educația literară își dovedește relevanța în măsura în care reușește să activeze resursele creatoare ale elevilor. Proiectele imaginative – rescrieri, reinterpretări, jocuri de rol, construcții de scenarii – au fost concepute ca exerciții de gândire liberă, nu ca simple activități decorative.
În acest proces, elevii sunt invitați să sondeze, să formuleze ipoteze, să își asume puncte de vedere personale. Profesorul descoperă, nu fără o anumită uimire temperată, că autoritatea se reconfigurează: ea nu mai rezidă în certitudine, ci în capacitatea de a susține întrebarea.
Ce se întâmplă când literatura urcă pe scenă?
Atelierele de teatru au funcționat ca un spațiu privilegiat de întâlnire între text și experiență. Prin joc scenic, personajele au fost desprinse din abstractul paginii și aduse în zona concretului emoțional. Elevii au explorat conflicte, motivații și relații, dezvoltând nu doar competențe expresive, ci și o înțelegere mai profundă a textului literar.
Pentru mulți dintre ei, aceasta a reprezentat prima întâlnire autentică cu lumea teatrului – un univers care solicită atenție, disciplină și imaginație. Pentru profesor, teatrul a devenit un partener pedagogic exigent și revelator.
Unde mai poate locui poezia, dacă nu în școală?
Serile de poezie organizate în biblioteca școlii au suspendat temporar rigorile formale ale actului didactic. În acest spațiu, poezia a fost rostită, ascultată și trăită, nu analizată conform unor grile prestabilite.
Elevii au citit și au creat cu emoție vizibilă, iar profesorul a renunțat deliberat la rolul de evaluator, asumându-și postura de martor și facilitator. Aceste întâlniri au funcționat ca ritualuri fragile, dar esențiale, de reconectare la sensul profund al literaturii.
Poate fragilitatea deveni o formă de autoritate?
Fragilitatea, departe de a reprezenta o slăbiciune profesională, se configurează ca o formă subtilă de autoritate. Ea permite empatia, flexibilitatea și adaptarea continuă. Ironia salvează profesorul de rigiditate, iar deschiderea către învățarea reciprocă îl salvează de suficiență.
A preda literatura înseamnă a accepta că fiecare generație rescrie sensurile și că profesorul rămâne, la rândul său, un cititor aflat în devenire.
În loc de concluzie: cine învață, de fapt?
Profesorul de limba și literatura română este, în cele din urmă, un explorator al gândirii tinere. Între teatru, poezie și dialog reflexiv, el creează contexte în care elevii sunt invitați să gândească autonom, să depășească limitele imediate și să își descopere propria putere creatoare.
Fragilitatea devine, astfel, nu o vulnerabilitate, ci o metodă pedagogică discretă, cu valoare formativă. Fascinația acestei profesii constă în întâlnirea continuă cu o lume care, prin curiozitatea și prospețimea ei, obligă profesorul să rămână deschis, reflexiv și creator.