Metoda antrenamentului prin joc mai este denumită și metoda exersării globale. Această metodă presupune exersarea elementelor și procedeelor tehnice în condiții de joc, sub presiunea adversarului și într-o criză permanent de spațiu și timp. Un joc cu tematică de consolidare a unui procedeu tehnic trebuie să solicite jucătorul atât tehnic cât și tactic (înțelegerea jocului), fizic (intensitatea), și mental (competitivitatea).
Clasificarea jocurilor
1. Jocurile pe teren redus sunt specifice categoriilor mici de vârstă și au ca obiective formarea deprinderilor de joc. Echipele sunt formate din 3-6 jucători, pe terenuri reduse unde se pot modifica porțile și dimensiunile terenului. Aceste jocuri se pot folosi și la juniorii mari și seniori pentru realizarea unor obiective de ordin fizic.
2. ”Rondo-urile” sunt jocuri de tip 5 contra 2 în care jucătorii sunt așezați în cerc și pasează scurt mingea fără ca jucătorii din mijloc să o prindă.
3. Jocurile de posesie se deosebesc de ”rondo-uri” prin faptul că jucătorii se pot mișca liber în spații în care se desfășoară jocul. Jocurile de posesie se joacă în una, două sau mai multe echipe care trebuie să mențină posesia sau trebuie să recupereze mingea.
4. Jocurile poziționale sunt jocuri de posesie în care jucătorii sunt așezați pe posturile din teren și încearcă să respecte sarcinile și dinamica jocurilor pe posturi.
5. Jocuri condiționate sunt jocuri desfășurate cu precădere la două porți în care regulile jocului sunt modificate prin limitarea zonelor de acțiune a jucătorilor, prin numărul de atingeri a mingii, prin modalitate de înscriere a golului etc.
6. Situații de joc sunt acele jocuri care antrenează atât apărarea cât și atacul în egalitate sau inegalitate (superioritate sau inferioritate) numerică. Aceste jocuri sunt: 1vs1, 2vs2, 2vs1 și 3vs2 (ofensiv și defensiv).
Tipurile și obiectivele jocului
1. Jocuri fără finalizare: menținerea posesiei (mișcări înșelătoare, lovirea, preluarea, protejarea și conducerea mingii) și recuperarea mingii (deposedarea și preluarea în intercepție)
2. Jocuri cu finalizare: marcarea golului (lovirea mingii) și evitarea golului (deposedare și procedee specifice portarului).
Jocurile se pot desfășura într-un singur spațiu sau în 2 sau 3 spații cu realizarea tranziției zonelor. Mărirea spațiului de joc oferă un volum mai mare de deplasare, dezvoltând rezistența și forța în regim de rezistență. Un spațiu de joc mărit raportat la numărul de jucători oferă posibilitatea transmiterii mingii la distanță mare (pasa lungă), mai mult timp pentru gândire și decizie, favorizează realizarea acțiunilor tactice ofensive, dezvoltarea procedeelor tehnice ofensive, a încrederii jucătorilor din ofensivă și determinarea și echilibru jucătorilor defensivi. Micșorarea spațiilor jocului facilitează frecvența paselor scurte, mai multe situații de 1vs1, realizarea acțiunilor tactice defensive, dezvoltă forța explozivă, procedeele tehnice din defensivă, viteza de analiză și decizie, încrederea jucătorilor din defensivă și concentrarea jucătorilor din ofensivă.
Jocurile se mai pot desfășura la una sau la mai multe porți așezate normal, lateral, în triunghi sau patrulater. Jocul la două porți favorizează jocul în amplitudine iar prezența celei de a treia poartă condiționează efectuarea schimbărilor de direcție. Dacă mărim numărul porților, jucătorii își vor dezvolta forța explozivă (factorul fizic), lovirea mingii cu piciorul și cu capul specifice șutului la poartă și deposedarea (factorul tehnic), capacitate de a creea situații de finalizare (factor tactic), atenție și concentrare la jucătorii din defensive și încrederea jucătorilor ofensivi (factorul mental). Micșorarea numărului de porți îmbunătățește intensitatea deplasării (viteza și rezistența), consolidarea și perfecționarea deposedării, așezarea jucătorilor în bloc defensiv și pe linii defensive, încrederea jucătorilor defensivi și concentrare la jucătorii ofensivi.
Bibliografie
- Federația Română de Fotbal, Viziunea cu privire la formarea copiilor și juniorilor, 2016. Disponibil pe: www.frf.ro
- Di Bernardo M., The Science of Rondo: ”Progressions, variations & trasitions” , february 2014
- Modelo Tactico del FC Barcelona, Volumen 1 Organization tactica ofensiva y defensiva: propuesta de entrenamiento. Disponible desde: www.entrenarfutbol.es