O direcţie importantă în formarea comportamentului civic o reprezintă activitatea de cunoaştere a elevilor şi abilitarea acestora în cunoaşterea de sine şi cunoaşterea celorlalţi. Din experienţa noastră didactică şi din literatura de specialitate, am ajuns la concluzia că cele mai eficace metode de cunoaştere sunt acelea bazate pe observaţii, pe analiza produselor activităţii, pe convorbiri directe, jocuri, chestionare şi teste, exerciţii de imaginaţie. Acestea pot fi experimentate şi aplicate în mai multe lecţii, la diferite discipline de învăţământ, dar cu precădere în lecţiile de educaţie civică.
Pot fi aduse aici, în discuţie, următoarele modalităţi de cunoaştere interpersonală şi intrapersonală: testul „Eu sunt…”, „Harta inimii”, „Testul familiei”, „Testul arborelui”, „Testul omuleţului”, „Emblema personală”, „Fereastra”, jocul „Ce pot spune despre mine?”. În exerciţiul-joc „Reporterul clasei”, un elev, ţinând în mână un microfon, trece prin dreptul fiecărui coleg, adresându-i un set de întrebări: „Cine eşti tu?”, „Unde te-ai născut?”, „Unde locuieşti?” etc. Astfel, elevul află că fiecare om are o identitate, că suntem diferiţi, dar egali, că toleranţa, respectul şi acceptarea sunt valori indispensabile integrării sociale şi echilibrului interior. Pentru aprofundarea ideilor de diversitate şi a nevoii de diversitate se pot realiza chestionare şi exerciţii de imaginaţie: „Eu şi viitorul”, „Ce va fi mâine…”, „Ce-ar fi dacă…”, „Imaginează-ţi o lume în care toţi oamenii ar fi la fel. Ce s-ar întâmpla?”, Imaginează-ţi o lume cu toţi copiii la fel sau numai cu construcţii. Ce s-ar întâmpla?”.
„Linia vieţii” – este un joc în care fiecare copil întinde o coardă reprezentând viaţa sa. Pe această coardă vor fi prinse desene, istorisiri, fotografii etc. care ilustrează evenimentele importante din existenţa proprie, putându-se anticipa şi asupra viitorului.
„Afişajul autoportretelor”- pe o coală mare de hârtie, copilul va trasa silueta proprie şi va indica pe o etichetă ataşată mai târziu: numele, caracteristicile personale, preferinţele,, abilităţile. Portretele vor fi expuse în clasă pentru a permite copiilor să se cunoască mai bine pe ei înşişi şi între ei.
„Obiectul fermecat”- un obiect, „fermecat”, trece de la un copil la altul. Fiecare copil, când primeşte obiectul, îşi exprimă o dorinţă, o bucurie, un gând.
„Cercul de conversaţie”- copiii, dispuşi în cerc, răspund, continuând şi completând enunţuri de genul: „Ceea ce prefer eu este……….. Mi-ar plăcea să fiu……………… Jocul meu preferat este…………… Sunt fericit când……………. Aş vrea să fiu mai…………. Într-o zi sper……….” Copiilor li se acordă acelaşi timp pentru a da răspunsul potrivit, precum şi libertatea de a nu răspunde, dacă nu doresc acest lucru, „sărind” peste cei care nu vor să-şi exprime opţiunea. Răspunsurile pot fi consemnate în albumul „Cine sunt eu?”
Pentru a se contura în clasa de elevi un climat psiho-afectiv bazat pe încredere şi o bună cunoaştere interpersonală şi intrapersonală, elevii îşi pot realiza o fişă de identitate proprie, care îi ajută să-şi construiască repere afective şi sociale, astfel situându-se în mediul înconjurător, în clasă, în şcoală, în cartierul său, în societate.
Fiecare învăţător, în orele de educaţie civică şi nu numai, pentru reuşita formării unui comportament adecvat, apelează la modalităţile amintite anterior, mediate de exerciţiul comunicării. Indispensabilă este preocuparea învăţătorului pentru o bună cooperare cu şcolarii, pentru manifestarea afecţiunii, a apropierii, pentru ca elevii să-l perceapă ca pe o persoană căreia pot să-şi deschidă sufletul. Este important să existe o bună relaţionare atât pe verticală, învăţător-elev, cât şi pe orizontală, elev-elev. De altfel, fiecare elev are dreptul să-şi exprime opiniile, să găsească soluţii, să critice atunci când momentul o cere. Problematizarea unor situaţii comportamentale, studiile de caz, dezbaterile, dialogurile viabile în legătură cu afectarea integrităţii fizice sau morale a copiilor îl ajută pe elev să-şi exprime opiniile, să ia atitudine, să motiveze comportamente, să-şi formeze spiritul critic. În toate aceste situaţii se impun nişte reguli:
- A tăcea, a vorbi când trebuie;
- Dacă eşti ascultat, ascultă şi tu pe alţii;
- Nu-ţi exprima niciodată părerile în sentinţe categorice şi definitive;
- Nu acapara discuţia;
- Politeţea este condiţia oricărei conversaţii.
Arsenalul de strategii didactice care concură la cultivarea unei conduite civice adecvate a şcolarului din ciclul primar vizează atât activităţile curriculare cât şi cele extracurriculare. În primul caz, pot fi valorificate valenţele educative ale conţinuturilor curriculare prin: jocuri de rol („Oameni, plante, animale”, cu ajutorul măştilor, „La bibliotecă”, „În autobuz”, „Cu prietenii”, „De vorbă cu rechizitele”), dramatizări („La cireşe” de I. Creangă, „Puiul”, de I. Al. Brătescu-Voineşti, „Stupul lor” de T. Arghezi), exerciţii de simulare a unor cazuri concrete, dezbaterea unor cazuri reale (elevi care aleargă pe hol, care agresează colegii, nonconformiştii etc.), ateliere de creaţie profilate pe elaborarea unor compuneri cu conţinut civic, exerciţii de comentare/ valorificare a conţinutului unei ştiri, concursuri, identificarea unor situaţii conflictuale în viaţa reală şi propuneri de soluţii în grup, ilustrări de astfel de situaţii în creaţii literare şi plastice.
Având un caracter practic-aplicativ, aceste forme de activitate pot fi extinse şi la nivelul celorlalte discipline de învăţământ, ori de câte ori avem ocazia să modelăm comportamentul civic al elevilor.
Bibliografie
Cucoş, C., 2002, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi.
Gherguţ , A., 2001, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale.Strategii de educaţie integrată – Editura Polirom,lași.
Stan, L., 2014, Pedagogia preșcolarității și școlarității mici, EdituraPolirom, Iaşi.
Zlate, M., 1972, Psihologia socială a grupurilor şcolare, Editura Politică, Bucureşti.