Fiecare copil este unic

Așa cum nici măcar fulgii de zăpadă nu se aseamănă, fiecare copil este unic, de la un anumit fel de a simți și a gândi și până la a interacționa cu ceilalți: unii pot fi timizi, alții extrovertiți, unii sunt activi, în timp ce alții sunt emotivi, fiecare este diferit. Ca educatori, avem misiunea de a-i ajuta să își îmbrățișeze unicitatea, să își potențeze calitățile individuale.

Motto: Copiii sunt ca fluturii care zboară în văzduh. Unii se înalță mai sus ca alții, însă fiecare zboară cât de bine poate. Fiecare este diferit! Fiecare este special! Fiecare este frumos!

Noi, dascălii, trebuie să îi ajutăm să înflorească, să evolueze armonios prin dezvoltarea propriilor interese. Este important să conștientizăm că fiecare este special, nu toți excelează într-un domeniu care nu îi atrage – după cum spunea Albert Einstein, „toți suntem genii”. Dar dacă judeci un pește după abilitatea sa de a se cățăra în copac el va trăi toată viața cu impresia că este un prost. Așadar, deși avem tendința de a judeca, de a compara copiii între ei, nu aceste aspecte trebuie evidențiate, ci trebuie să îi ghidăm către domeniile pe care ei le preferă, fie că țin de zona artistică sau științe. Astfel, încurajându-i să exploreze ceea ce îi interesează, îi facem într-adevăr fericiți și îi ajutăm să conștientizeze că nu trebuie să se îngrijoreze de faptul că nu sunt ca toți ceilalți, ci unici, iar această abordare este întocmai cea care îi face să își îmbrățișeze individualitatea.

Precum adulții, fiecare copil este unic și are propriile caracteristici care îi formează personalitatea, având propriul ritm de dezvoltare. Deși nevoile pe care le au aceștia sunt comune pentru un anumit stadiu de dezvoltare, niciunul nu este la fel din punct de vedere fizic, emoțional, social și intelectual, din acest punct de vedere trebuie să fie înțeleși de părinți și profesori în ceea ce privește unicitatea lor, individualitatea trebuind astfel respectată.

Tratându-i ca fiind unici, îi ajutăm în acest fel să își dezvolte personalitatea și abilitățile indiferent de cultură, religie, etnie, gen, statut social, dizabilități, dificultăți de învățare. Adulții trebuie astfel să înțeleagă și să susțină modul individual de dezvoltare. Copiii ar trebui să fie responsabili pentru propriile lor acțiuni, să aibă independența pe care o caută cu înverșunare mai ales în adolescență, trebuie tratați ca niște egali, în acest fel putem avea parte de sinceritate din partea acestora, cât și de faptul că devin grijulii, responsabili, având șanse mari de a lua decizii cât mai bune.

Prin faptul că tratăm fiecare copil ca fiind unic creăm un mediu care influențează pozitiv toate ariile de dezvoltare-fizic, social, emoțional, cognitiv. Învățându-i că este în regulă să aibă propriile preferințe, propriile sentimente, diferite de alte celorlalți, îi învățăm astfel să devină ei înșiși, să se descopere cu adevărat, să înțeleagă că nimeni nu este perfect și că toți greșim, că este important să învățăm din aceste greșeli, că este esențial să aibă încredere în propriile forțe.

De asemenea, copilul reprezintă cea mai mare avuție a familiei și a societății. Într-adevăr, copiii sunt calea către un viitor luminos, în ei sunt speranțele pentru o națiune mai bună. Ei sunt cei mai valoroși și în același timp cei mai vulnerabili membri ai societății, aceasta din urmă având menirea de a le asigura un mediu sigur în care să se dezvolte armonios, să le pună la dispoziție toate resursele de care dispune pentru a-i ajuta să își dezvolte personalitatea autonom, creativ, o dezvoltare liberă și integrală a individualității. Societatea trebuie să investească astfel în ei, căci ei sunt viitorul, iar părinții trebuie să le ofere dragoste și îngrijire, să îi învețe să devină responsabili, creativi, să viseze că pot schimba lumea în bine.

Fiecare copil este precum o floare, toate sunt diferite și minunate, cu propriile lor miresme și culori, împreună însă fac din lumea aceasta o minunată grădină!

 

prof. Cătălin Stanciu

Școala Gimnazială, Racovițeni (Buzău) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/catalin.stanciu1

Articole asemănătoare