Ca profesor în învățământul primar, am avut o lungă perioadă ideea că un copil este o ființă inocentă, căruia răutatea, ca și dorința de a face rău intenționat îi sunt străine. Am aflat că, din păcate, lucrurile nu stau chiar în acest fel, deoarece m-am lovit de un fenomen întâlnit în special în mediul școlar, bullying-ul.
Un înțelept spunea despre meseria de profesor următoarele: „Nici o profesiune nu cere posesorului ei atâta competență, dăruire și umanism ca cea de educator, pentru că în nici una nu se lucrează cu un material mai prețios, mai complicat și mai sensibil decât este omul în devenire”.
Având o astfel de responsabilitate, datoria morală a dascălului este să trateze cu maximă seriozitate multiplele probleme apărute zi de zi în şcoală, acționând în baza unor principii etice, deontologice.
Descrierea problemei
C.T- un băiat de 9 ani timid, introvertit, sensibil, cu bun simţ, respectuos, nou venit în colectivitate. Parinţii plecaţi în străinătate la muncă, l-au dat spre creștere şi îngrijire bunicii materne. A fost primit de către colegi cu căldură şi părea că se integrase destul de bine. (Băiatul agresat)
M.A- un băiat impulsiv, coleric, cu tendinţe de dominare şi control, are în jurul său o gaşcă de prieteni, colegi de clasă, în care se “impune” ca lider. El provine dintr-o familie “bună”, “cu stare”, ambii părinţi fiind avocaţi. Pe lângă orele propriu-zise, aceştia îl duc la engleză şi la înot, la baschet şi la tenis, fapt pentru care petrec foarte puţin timp cu copilul. Deşi i se cumpără tot ce doreşte, acesta este afectat de lipsa atenţiei părinţilor. (Agresorul)
Deşi iniţial părea că elevul C.T s-a integrat bine în clasa de elevi, am observat, odată cu trecerea timpului nişte schimbări în comportamentul acestuia. A început să lipsească tot mai des de la şcoală, pe motiv că nu se simte bine, a devenit mai retras şi inhibat, timorat în relațiile sociale. In pauze stătea mai mult în clasă, ieşea foarte rar, părea mai tot timpul supărat, nefericit, încordat, abătut.
În urma unei discuţii serioase cu el, mi-am dat seama că e victima bullying-ului. M.A. începuse să-l tachineze în mod repetat, să facă glume răutăcioase la adresa lui (că se îmbracă sărăcăcios, că nu are telefon, haine de firmă, etc), au urmat jigniri, insulte, porecle (sărăntocul) intimidări, amenințări, excludere din “gaşca” de prieteni . Toate aceste acțiuni aveau loc zi de zi, fie în pauze, fie în clasă, pe coridor, în curtea școlii, pe terenul de sport, sau chiar pe drumul de la școală spre casă. Deci, C.T era supus în mod repetat agresiunilor verbale şi emoționale.
După o vreme, M.A a ajuns cu hărțuirea la un alt nivel: cel fizic. A început să-i pună piedică atunci când trecea pe lângă el și să-l împingă pe coridoare. Ulterior, M.A împreună cu câtivă colegi de “gaşcă” l-au înconjurat şi l-au lovit şub pretextul că îl pârâse doamnei profesoare de sport.
C.T a tăcut multă vreme şi a îndurat din dorinţa de a nu se face de râs şi de a o scuti pe bunica de necazuri.
Datoria mea morală a fost să intervin în această problemă de îndată ce am aflat şi să acţionez aşa cum prevede Codului Etic. (atât în ceea ce priveşte agresorul, cât şi în ceea ce priveşte pe cel agresat)
1. Intervenţii deontologice legate de elevul agresor
– Am contactat părinţii şi i-am informat despre situatia fiului lor. I-am îndrumat spre consilierul şcolii. Au fost deschişi şi au dorit ca M.A să colaboreze cu acesta.
– Consilierea: Au avut loc mai multe întâlniri (consilier-copil, consilier-părinţi ) prin care s-a încercat descoperirea cauzelor comportamentului agresiv şi încercarea schimbării acestuia. Părinţii au înteles că M.A are nevoie să fie consiliat şi sprijinit. Din cauză că a fost neglijat afectiv, el era un copil nefericit, dezechilibrat emoţional, iar iritarea și agresivitatea lui erau doar o mască pentru vidul resimțit.
– La clasă i-am supravegheat cu mare atenţie şi am implementat reguli bine definite pentru a pune în practică „consecințe” corespunzătoare pentru comportamentul agresiv. Acestea variau de la pierderea unor „privilegii”, până la impunerea unor „sarcini”.
– Am informat Comisia responsabilp cu prevenirea violenței în școală, care la rândul ei a avut o discuţie cu copilul, în prezenţa părinţilor. Au fost înştiinţaţi că repetarea comportamentului agresiv va atrage după sine scăderea notei la purtare sau chiar exmatricularea temporară.
– Am invitat la şedinţa cu părinţii un specialist în psihoterapie şi consiliere psihologică, care să le vorbească părinţilor despre fenomenul bullying-ului, despre prevenirea acestuia, despre recunoaşterea semnelor unui copil agresat şi implicaţiile acestui fenomen asupra copiilor.
2. Intervenții deontologice legate de elevul agresat
– Am contactat-o pe bunica lui C.T şi am informat-o despre situaţia nepotului ei. Observase şi dânsa schimbările comportamentale, dar C.T îi spunea că nu e nimic.
– Consilierea: Am îndrumat-o spre consilierul şcolii. A fost de acord ca nepotul său să primească asistență și suport pentru dificultățile de ordin emoțional și relațional, la cabinetul de consiliere școlară In timp aceste întâlniri au dus la redobândirea controlului asupra emoțiilor sale și la creşterea stimei de sine.
– Am informat şi profesorii care predau la clasă, precum şi pe cei de serviciu pe coridor pentru a ne uni eforturile şi a-i supraveghea cu mai multă atenţie.
– Am folosit metode non-formale de educare anti-bullying, cum ar fi jocurile de rol şi alte metode interactive, prin care copiii să înțeleagă efectele negative ale acestui fenomen, tot mai des apărut în şcoli.
Bibliografie
1. STRATEGII PENTRU O CLASĂ FĂRĂ BULLYING- MANUAL PENTRU PROFESORI ȘI PERSONALUL ȘCOLAR
2. Liliana Stan, Educaţia Timpurie. Probleme şi soluţii, Ed. Polirom, Iaşi, 2016;