Factorii determinanţi ce influențează calitatea motrică viteză (Studiu)

Numeroase sunt elementele care afectează viteza, dar factorii specifici care acţionează direct asupra acesteia sunt următorii: ereditatea, timpul de reacţie, capacitatea atletului de a depăşi rezistenţa externă, tehnica, concentrarea şi voinţa, precum şi elasticitatea musculară.

Ereditatea

Comparativ cu rezistenţa şi anduranţa unde sportivii pot realiza ameliorări spectaculoase în urma efectuării unui antrenament adecvat, fără a avea talente deosebite, viteza nu îşi poate asuma aceleaşi drepturi prin faptul că este determinată de ereditate şi necesită mai mult talent natural.

Astfel, mobilitatea proceselor nervoase, alternarea dintre excitaţie şi inhibiţie şi capacitatea de a regla un model de coordonare neuromusculară, pot determina o frecvenţă motorie superioară. Nu trebuie uitat faptul că intensitatea şi frecvenţa impulsurilor nervoase reprezintă factorii determinanţi în realizarea unei viteze superioare.

Tot în cadrul oferit de ereditate se înscrie şi proprietatea muşchilor scheletici, în special proporţia dintre fibrele musculare rapide (FR) şi cele lente (FL), care nu poate fi contestat ca nefiind un factor de limitare a potenţialului de mare viteză. Fibrele musculare pentru FR se contractă mai rapid decât cele FL, ceea ce constituie un mare avantaj pentru oricine vrea să fie un jucător rapid. Capacitatea vitezei maxime depinde de cât de multe fibre FR sunt antrenate în acţiune şi de cât de rapidă este viteza lor de antrenare (rata de descărcare).

Timpul de reacţie

Reprezintă tot o calitate umană ereditară caracterizată prin timpul dintre expunerea la un stimul (acţiunea adversarului direct, minge) şi prima reacţie musculară sau prima mişcare efectuată. (Bompa T. 2003). Din punct de vedere psihologic, timpul de reacţie cuprinde patru componente:

  • apariţia unui stimul la nivel de receptori (vizual şi auditiv);
  • propagarea stimulului către SNC;
  • transmiterea semnalului de la SNC pe cale nervoasă spre muşchi;
  • stimularea muşchiului să se contracte şi să efectueze un lucru mecanic.

Timpul de reacţie atât în situaţii simple, cât şi complexe sau în situaţii speciale trebuie stabilit în sporturi. Reacţia simplă este răspunsul conştient predeterminat la un semnal anterior cunoscut, efectuat pe neaşteptate (semnul unui coleg de echipă, minge). Timpul de reacţie selectat sau complex, pe de altă parte, se referă la o situaţie în care un jucător primeşte mai mulţi stimuli şi trebuie să aleagă între ei  (adversarul pasează mingea într-o direcţie şi ea se duce în alta). Evident, reacţia de selecţie este mai lentă şi întârzierea în timp creşte pe măsură ce creşte numărul de alegeri.

Timpul de reacţie trebuie să fie în mod clar diferenţiat de timpul reflex care este un răspuns inconştient la un stimul (reflexul tendonului sau al unui braţ ce reacţionează rapid la o minge pasată de adversarul direct).

În mod similar, timpul de mişcare sau timpul care trece între startul şi finişul unei mişcări este important la antrenamentul de viteză. Timpul de reacţie este un factor determinant în majoritatea sporturilor, iar sportivii îl pot ameliora printr-o pregătire adecvată. Timpul de reacţie la un stimul vizual este mai scurt pentru indivizii antrenaţi (0,15-0,20 secunde) în opoziţie cu indivizii neantrenaţi (0,25-0,35 secunde). Timpul de reacţie la stimuli sonori este puţin mai scurt: 0,17 la 0,27 secunde pentru atleţii neantrenaţi şi 0,05 la 0,07 pentru atleţii de clasă internaţională.

Abilitatea de a depăşi rezistenţa externă

Forţa sau etalarea rapidă a forţei este un factor determinat în efectuarea mişcărilor rapide. În timpul antrenamentului şi jocurilor, rezistenţa externă la acţiunile rapide ale jucătorilor există sub forma gravitaţiei, terenului ud, compoziţiei apei, zăpezii, calităţii gheţii, vântului şi nu în ultimul rând a adversarilor. Pentru a înfrânge astfel de forţe adverse, jucătorii trebuie să-şi îmbunătăţească forţa, astfel încât mărind contracţia forţei musculare să-şi poată mări viteza şi rapiditatea efectuării exerciţiului. (Chiraleu, Colibaba D., 1992)

Tehnica

Viteza, frecvenţa unui exerciţiu, şi timpul de reacţie, sunt adesea în funcţie de tehnică. Dobândirea unei forme raţionale şi eficiente facilitează efectuarea rapidă a unui exerciţiu prin scurtarea amplitudinii acţiunii unor membre, poziţionând corect centrul de greutate şi folosind energia în mod eficient. În plus capacitatea de a efectua un exerciţiu cu uşurinţă şi un grad ridicat de coordonare ca urmare a relaxării conştiente şi reflexe a muşchilor antagonişti este de asemenea importantă. (Bompa T. 2003)

Pentru o tehnică bună şi eficientă de alergare trebuie să observaţi că jucătorul:

  • Aleargă pe pingea/vârfurile piciorului; faza de contact a piciorului de sprijin cu pământul trebuie să fie cât mai scurtă posibil. O prelungire a fazei de contact (şi anume, neglijent sau plasată pe partea plată a piciorului) demonstrează o lipsă de forţă şi ca atare, individul nu va alerga niciodată rapid. Jucătorii cei mai rapizi din sporturile de echipă au o fază de contact de 180-210 milisecunde. Sprinterii de elită se apropie relativ de 150-200 de milisecunde;
  • Trunchiul este drept;
  • Mâna braţului care comandă ajunge până la nivelul feţei;
  • Muşchii faciali şi ai umărului sunt relaxaţi. Orice tensiune a acestor muşchi înseamnă contracţii inutile, muşchi rigizi, o formă slabă şi prea multă energie cheltuită pentru o alergare lentă;
  • Şoldurile sunt în poziţie ridicată pentru a permite piciorului conducător (piciorul din faţă) să se extindă deplin până la sol;
  • Dacă se urmăreşte să se obţină viteza maximă, articulaţiile gleznei, ale şoldului şi genunchiului trebuie să fie extinse (grupurile de muşchi ai triplei extensii). Extinderea deplină a genunchiului nu va fi niciodată realizată înainte ca muşchiul cvadriceps să fie foarte puternic. Acest fapt nu este doar demonstraţia unei forţe superioare a piciorului, coapselor şi feselor din punct de vedere biomecanic, ci de asemenea, a unei tehnici eficiente şi corecte. Numai o formă bună face ca sportivul să fie rapid. Forma este proastă atunci când forţa nu o mai susţine. Un corp puternic = o formă bună;
  • Glezna şi piciorul care recuperează (cel din spate) se deplasează deasupra nivelului genunchiului piciorului care acţionează;
  • Jucătorii sporturilor de echipă schimbă constant înălţimea centrului de greutate (CG) depinzând de tipul alergării lor. Când direcţia de alergare se schimbă, CG coboară.
  • Când un jucător încetineşte şi când accelerează în altă direcţie, în timpul încetinirii, CG coboară progresiv, punctul cel mai coborât fiind atunci când realmente se opreşte. Când jucătorii accelerează, CG creşte progresiv, punctul cel mai înalt fiind în timpul maximei accelerări. Dar CG se schimbă lateral şi înainte şi înapoi depinzând de tipul de alergare al jucătorului. Ca urmare, nu trebuie să ne aşteptăm ca jucătorul să alerge ca un sprinter, cu excepţia situaţiilor în care ei fug într-o linie relativ dreaptă sau o linie uşor curbă (curboliniară).

Concentrarea şi voinţa

Viteza unei mişcări este determinată de mobilitatea şi caracterul armonios al proceselor nervoase, frecvenţa impulsurilor nervoase şi maniera lor precisă, precum şi de o concentrare puternică. Voinţa şi concentrarea puternică sunt factori importanţi în obţinerea vitezei ridicate. Aşadar, înainte de orice exerciţiu/pregătire de viteză, jucătorii trebuie să fie într-o stare de maximă concentrare. (Bompa T. 2003)

Elasticitatea muşchilor

Elasticitatea muşchilor şi capacitatea de relaxare alternativă a muşchilor agonişti şi antagonişti este importantă la realizarea unei frecvenţe ridicate a mişcării şi tehnicii corecte. În plus, flexibilitatea articulaţiilor este o componentă importantă în efectuarea mişcărilor cu mare amplitudine (mers cu paşi mari) care este esenţială în orice sport ce necesită alergări rapide, alergări înainte.

În concluzie, calitatea motrică viteză depinde de anumite posibilitaţi ale organismului ce au la bază fondul ereditar al individului şi maturizării organismului. Pentru dezvoltarea vitezei putem propune să se lucreze chiar şi pe grupe valorice.

Bibliografie:

1.  Bompa T., (2003) Performanţa în jocurile sportive. Teoria şi metodologia antrenamentului, Ex Ponto, Bucureşti ;
2. Cârstea Gh., (2000) Teoria şi Metodica Educaţiei Fizice şi Sportului, Editura AN-DA, Bucureşti;
3. Chiraleu G., Colibaba-Evuleţ D., (1992) Concepţia de joc şi orientarea pregătirii la juniori I, C.N.E.F.S., F.R.Baschet, Bucureşti;
4. C. Cucoş, (2002) Pedagogie, Edit. Polirom, Iaşi.

 

prof. Georgeta Gărăiman

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/georgeta.garaiman

Articole asemănătoare