Rolul familiei nu încetează la vârsta școlarizării, fac referire la rolul în educație. Este greșită concepția unor părinți, de felul: „L-am dat la școală, să-l învețe dascălul!”. Școala și dascălul nu pot suplini lipsa de preocupare a unui părinte. Efortul educativ își găsește eficiența dorită, atunci când între cei doi factori, școală și familie, există o corelare în interesul comun al educării copilului.
Trebuie să-i învățăm pe copii să facă bine, atât noi cadrele didactice, cât și părintii lor, pentru că acest lucru reprezintă moștenirea noastră cea mai de preț. Legat de această colaborare, se poate spune că mereu solicităm de la părinți informații despre comportamentul de acasă, unde își petrece majoritatea timpului, tocmai pentru o completă cunoaștere a elevilor.
Astfel, organizăm întâlniri lunare cu părinții și consultații personale de durată mai scurtă ori de câte ori părinții ne solicită. Nu sunt puține cazurile când ne confruntăm cu comportamente ce necesită o soluționare cât mai rapidă cerând intervenția familiei pentru remedierea situației.
În clasele mici este absolut necesară implicarea familiei în activitățile formativ-educative. Numai prin informările reciproce despre elevi și atitudinea acestora față de școală reușim să formulăm o strategie educativă adecvată. Mediul familial este esențial pentru comportamentul elevului. Există factori de risc în adaptarea școlară a micului copil și anume:
- climatul educativ necorespunzător;
- stiluri neadecvate de educație: autoritar, hiperprotector, inconsecvent, indiferent;
- divergența metodelor educative între părinți;
- lipsa unității de opinie între părinți;
- așteptarile părinților nu sunt în concordanță cu posibilitățile reale ale copilului;
- slaba autoritate a părinților;
- controlul redus al părinților asupra activităților zilnice ale copilului, asupra modului de petrecere a timpului liber, asupra grupului de prieteni;
- tensiuni, neînțelegeri, conflicte între părinți și copii și invers;
- lipsa comunicării și ignorarea participării copiilor la viața de familie;
- devalorizarea importanței școlii în educație.
Primele sfaturi ale cadrului didactic către familie transmise direct, pe un ton de prietenie sinceră ar putea fi:
– Învață să-ți asculți copilul!
– Fii răbdător și maleabil!
– Nu fi partea care atacă – să nu te enervezi, să nu țipi, nu fi răutacios, nu jigni copilul!
– Exprimă-te clar și hotărât!
– Acceptă-ți propriul copil, fii gata să-i oferi ajutor și siguranță!
– Discută cu copilul tău cât mai mult!
În funcție de cunoașterea profilului psiho-comportamental al partenerului de activitate și în funcție de particularitatea acestuia, ne organizăm în continuare procesul instructiv-educativ, orientându-l într-o direcție corectiv-constructivă pe parcursul anilor de școală.
În încheiere redau câteva idei semnificative ale lui Dorothi Lavo Nolte, potrivit cărora copiii învață din ceea ce trăiesc:,, Dacă un copil trăiește în laudă, învață sa aprecieze. Dacă trăiește în corectitudine, învață dreptatea. Dacă trăiește în siguranță, învață să aibă încredere. Dacă trăiește în acceptare și prietenie, învață să descopere dragostea în lume.”
SFATURI DE SUFLET PENTRU PĂRINTI
– Ajutați-ne ca să vă putem ajuta copiii!
– Învățați-i cum să se poarte, ca să-i putem învăța la rândul nostru!
– Respectați-i chiar dacă sunt mici, învățați-i să vă respecte atât pe d-voastră cât și pe cei din jur, pentru a vă putea bucura de respectul lor mai târziu!
– Înainte de a le da crezare ascultați părerile tuturor și să nu uitați că ați fost cândva copii!
Bibliografie:
Revista “Învățământul Primar”, ed. Discipol.
Andrei Cosmovici, Luminița Iacob, Psihologie școlară, ed Polirom, Iași, 1999.
Constantin Cucoș, Pedagogie, ed. Polirom, Iași, 2006.