În perioada 22-27 aprilie 2024, în cadrul proiectului de de mobilitate şcolară „ICAR – Innovation and Creativity Arise Results”, nr. proiect: 2023-1-RO01-KA121-SCH-000130561, am participat la cursul The 4Cs- Creativity, Critical Thinking, Communication and Collaboration in School (Cei 4C- Comunicare, colaborare, creativitate și gândire critică în mediul școlar), furnizat de Teacher Academy, în Florența, Italia. Am ales acest curs deoarece cele „patru C” (creativitate, gândire critică, comunicare și colaborare) – competențe cheie pentru elevii din secolul 21, sunt adesea acceptate în teorie, dar uneori evitate în practică. Participarea la acest curs ne-a oferit cunoștințele, know-how-ul și încrederea pentru a încorpora aceste abilități stimulatoare în curriculum și în mediul școlar.
Motivația mea pentru participarea la acest tip de proiecte derivă din dorința de a merge dincolo de granițele a ceea ce cunosc, de a trăi o experiență team-building internațională. Pot chiar spune că în ultimii 5 ani am dezvoltat o pasiune pentru diversitatea culturală și cred că aceasta este cheia unui proces de învățare autentic și incluziv. Prin urmare, consider cursurile Erasmus un mediu propice pentru a-mi dezvolta competențele interculturale și pentru a aduce această diversitate în sala de clasă. Nevoile mele de formare sunt fundamentate în dorința mea de a fi un educator mai eficient și de a integra metode inovatoare în procesul de predare. Îmi doresc să obțin cunoștințe solide în domenii precum utilizarea tehnologiei în educație, strategii de evaluare inovatoare și managementul diversității într-un mediu educațional. Aceste abordări contemporane sunt esențiale pentru a răspunde nevoilor din ce în ce mai complexe ale elevilor și pentru a-i pregăti pentru provocările societății moderne.
Într-un mediu extraordinar de învățare, prin activități teoretice dar și practice, la finalul cursului am dobândit noi cunoștințe despre ceea ce implică aceste competențe, despre cum să folosim propria capacitate de a crea, gândi critic, comunica eficient și a colabora bine cu ceilalți.
În prima zi de activitate o mică provocare a fost găsirea (pe o ploaie torențială) a locației unde se desfășura cursul, Spazi Sangalli.
Am fost încântată să o cunosc pe formatoarea cursului Cei 4C- Comunicare, Colaborare, Creativitate și Gândire critică- în mediul școlar, Susan Gagliano – educator și consilier profesionist ce susține cursuri la Europass din 2015. Cunoaşterea celorlalţi participanti s-a făcut sub forma unor activităţi de tip icebreaking dar și prin conversații în perechi. Astfel am aflat că voi colabora la acest curs – sprijinită (din punct de vedere lingvistic) de Daniela și Mihaela- colegele mele, de la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir, cu Marika și Hannele (Finlanda), Sara, Filomena, Grace (Portugalia), Ana, David, Manuel (Spania), Suncica (Croația) și Sandrine (Franța). După o primă interacțiune cu colegii, Susan ne-a prezentat obiectivele cursului și au avut loc discuții despre cursanții secolului XXI , situația actuală din Europa și Cele 4C din curriculum.
A doua zi de curs a avut ca temă Comunicarea la clasă. Susan ne-a prezentat informații referitoare la tipurile de comunicare utilizate la școală: verbală, scrisă, nonverbală, paraverbală digitală, artistică, muzicală. Am aflat cum putem crea și promova canale de comunicare și ascultare prin muncă în colaborare. Au fost desfășurate activități de construire și consolidare a inteligenței sociale și emoționale.
Am descoperit o nouă sursă online- edutopia.org. Consultând această pagină am descoperit multe subiecte interesante referitoare la învățarea socială și emoțională (SEL), managementul clasei de elevi, studii integrate, învățarea pe bază de proiecte. Atmosfera de lucru a fost ,,încălzită” cu un joc de conectare rapidă și de un joc de mișcare ,, STOP-CLAP-NAME”.
Tema celei de a treia zi a fost Încurajarea minților creative. Ziua a debutat cu un joc care ne-a solicitat să ne exprimăm starea emoțională, indicat să fie utilizat și la clasă (1-2 ori pe lună)- ,,On this sheep-scale, wou do you feel today?” Formatoarea Roberta Begliomini ne-a vorbit pentru început despre legătura dintre colaborare, creativitate și gândire critică, apoi a avut loc o dezbatere pro/ contra gândirii critice. Am parcurs împreună informațiile teoretice referitoare la cei 4 pași ai creativității: pregătire, iluminare, implementare, verificare. Am aflat despre posibilitatea utilizării aplicației CHAT GPT de către profesori /elevi.
Partea din lecție care mi-a atras atenția a fost cea legată de învățarea bazată pe proiecte PBL (project based learning) în cadrul căreia profesorul are rolul de facilitator pentru învățare/ ghid de resurse. În urma vizionării unor filmulețe s-a identificat importanța acestui tip de activitate: implicarea elevilor în sarcinile din lumea reală; lucru centrat pe elev, în grupe mici; simularea unei situații profesionale; procesarea mai multor surse de informații.
Cursul a continuat cu activitatea „Vedeți, gândiți-vă, întrebați”. De pe o terasă din apropierea Domului din Veneția, am avut acces la o priveliște deosebită, putând admira măreția construcției. Am pus diferite întrebări, inspirați de priveliște, majoritatea primind un răspuns doar în urma vizionării unui film despre istoria construirii Domului. Ca activitate în completarea zilei de curs, nu am pierdut ocazia să vizităm acest important obiectiv turistic din inima Veneției!
În cea de a patra zi de curs, prin activităţi de grup, dar și jocuri interactive am învățat cum să integrăm cele 4C în curriculum într-un mod semnificativ. Am descoperit un nou joc de creativitate ce poate fi utilizat la clasă- BRAINSPIN. Pe baza imaginilor de pe cartonașe am colaborat la realizarea unor desene apelând atât la creativitate, cât și la gândire critică atunci când am fost puși în situația să continuăm desenele începute de colegi
Cea de a cincea zi s-a bazat pe simulări de bună comunicare și activități de grup pentru a genera idei noi. S-au purtat discuții referitoare la importanța dezvoltării abilităților de gândire critică. În urma unor discuții am identificat stereotipuri de prejudecăți cognitive dar și capcanele de evitat în implementarea celor 4C.
În cadrul activităților pe grupe am descoperit un nou joc ce poate fi utilizat la lecțiile în care urmărim dezvoltarea colaborării, creativității, comunicării dar și a gândirii critice: DIXIT. Pe baza unor imagini de pe cartonașe a fost creată o poveste pe care fiecare grupă a trebuit să o integreze în povestea finală a întregului grup.
Ultima zi a cursului ne-a oferit fiecăruia posibilitatea unui feedback al cursului The 4Cs- Creativity, Critical thinking, Communication and Collaboration in school. Am primit certificatele pentru parcurgerea cursului apoi ne-am luat rămas bun, nu înainte de a face schimb de impresii / adrese de mail pentru eventuale colaborări . A urmat o scurtă excursie în împrejurimile Florenței, virtuală, și nu numai- https://youtu.be/DfW-Tn231Sk.
Disponibilitatea mea de a împărtăși abilitățile dobândite la acest curs Erasmus+ este alimentată de convingerea că schimbul de cunoștințe este motorul inovației în educație. Îmi doresc să fiu un agent de schimb prin partajarea experiențelor și ideilor acumulate în timpul cursurilor Erasmus, atât în cadrul școlii mele – în comisii metodice, consilii profesorale, lectorate cu părinții cât și în cadrul comunității educaționale mai largi.
Prin împărtășirea cunoștințelor dobândite, vizez nu doar îmbunătățirea propriei mele practici, ci și contribuția la dezvoltarea unui mediu educațional durabil, care promovează învățarea continuă și adaptabilitatea în fața schimbărilor.