Abordarea atletismului în lecțiile de educație fizică și sport devine mai dificilă datorită lipsei atractivității mijloacelor, a monotoniei, dar în multe situații și din cauza lipsei bazei materiale, precum lipsa gropii cu nisip necesară execuției săriturii în lungime sau lipsa sectorului de aterizare pentru învățarea cel puțin a săriturii în înălțime cu pășire.
Se impune stimularea interesului elevilor pentru însușirea deprinderilor specifice atletismului prin creșterea atractivității metodelor și mijloacelor de lucru în lecția de educație fizică, începând de la ciclul de învățământ primar. Scopul final al învățării să un fie neapărat realizarea unei performanțe, ci dezvoltarea experienţei motrice, cultivarea gustului pentru practicarea exercițiilor atletice sub formă de joc sau întrecere.
Atletismul este o ramură a educaţiei fizice şi sportului ce are ca obiect studiul ansamblului de acte şi acţiuni motrice privind alergările, săriturile şi aruncările, executate cu scopul dezvoltării fizice armonioase pe de o parte sau obţinerii de performanţe cât mai înalte pe de altă parte.
Trebuie precizată diferenţierea între atletismul şcolar şi/sau de masă şi atletismul de performanţă, care deşi utilizează aproximativ aceleaşi metode şi mijloace au finalităţi diferite. Indiferent de orientare se urmăreşte învăţarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice:
- alergarea să se desfăşoare într-un timp cât mai scurt pe distanţa cerută de fiecare probă în parte;
- săriturile să permită un drum cât mai lung al corpului subiectului fie în lungime fie în înălţime, funcţie de probă;
- aruncările trebuie să trimită obiectul specific cât mai departe.
Un rol însemnat în acest demers îl are regulamentul specific fiecărei probe în parte. Acesta îngrădeşte de obicei acţiunile subiectului, dar totodată permite egalitatea şanselor între elevi.
Folosirea exerciţiilor de atletism, prin alergări, sărituri, şi aruncări, contribuie la dezvoltarea armonioasă a organismului, la educarea fizicului, în mod special la tânăra generaţie, efectul pozitiv fiind sesizat la toate vârstele. În şcoală, în lecţiile de educaţie fizică, o serie de alergări, sărituri şi aruncări se exersează fără a avea caracter de întrecere.
În programele şcolare, la toate clasele, cât şi în activitatea sportivă a studenţilor şi militarilor, atletismul este prezent în lecţiile de educaţie fizică sau de antrenament sportiv.
Cele mai multe jocuri de mişcare se desfăşoară pe bază de întrecere şi sub formă de ştafetă. Cea mai eficientă formă de angrenare în efort este întrecerea sub formă de ştafetă, probă pe echipe – simplă sau combinată – care se desfăşoară pe o anumită distanţă. Întrecerea constituie un element care bine dirijat poate asigura desfasurarea unor actiuni menite sa contribuie la dezvoltarea motricitatii si a pregatirii fizice a elevilor. Întrecerea între parteneri îi atrage în mod deosebit pe copii, contribuind totodată la creşterea eficienţei lecţiei.
În lecţiile de educaţie fizică, o serie de alergări, sărituri şi aruncări se exersează fără a avea caracter de întrecere sau având caracter de întrecere. În cazul al doilea, regulile sunt stabilite în funcţie de potenţialul elevilor şi de condiţiile materiale ale şcolii.
La alergări, în lecţiile de educaţie fizică, predomină ştafetele cu sau fără transport de obiecte, cu sau fără treceri peste obstacole, distanţele fiind în funcţie de mărimea spaţiului sau a terenului şcolii.
Dintre sărituri, cel mai des, se practică săriturile de pe loc sau săriturile cu elan, în lungime şi în înălţime, iar dintre aruncări cele mai utilizate, sunt cu mingea de oină la ţintă sau la distanţă, cât şi aruncările cu mingea medicinală cu ambele braţe şi cu un braţ. Adăugăm, la această succintă prezentare, şi faptul că exerciţiile de atletism sunt valoroase şi utile în dezvoltarea calităţilor motrice de bază, precum: viteza, forţa, rezistenţa, contribuind substanţial la întărirea sănătăţii şi la fortificarea organismului.
Atletismul este una dintre disciplinele de bază în educaţia fizică şcolară. Aproape că nu există disciplină sportivă în a cărei structură tehnică să nu se regăsească cel puţin una din mişcările specifice atletismului. Pentru aceasta însuşirea corectă a exerciţiilor şi deprinderilor din şcoala atletismului trebuie învăţate cât mai corect, şi ne referim aici la alergări, sărituri şi aruncări, sub toate tipurile lor de manifestare. Înainte de a învăţa oricare dintre probele atletice este obligatorie parcurgerea exerciţiilor cuprinse în sfera şcolii atletismului.” (Sabău E, Gheorghe D 2012).
Aplicarea în lecții a unui program de jocuri, ștafete și concursuri în lecțiile ce abordează teme din cadrul disciplinei sportive atletism, crește atractivitatea acestora și va stimula elevii în însușirea deprinderilor motrice specific atletice și chiar practicarea atletismului ca sport școlar și de performanță.
Mijloace propuse pentru categoria probelor de alergări:
Obiectiv: Consolidarea și perfecționarea elementelor de conținut ale școlii alergării
Găseşte-ţi un partener!
Formaţia: Copiii se află ordonaţi într-o formaţie de două cercuri concentrice, dispuse faţă în faţă, cercul interior având un copil în plus.
Desfăşurarea: La semnalul conducătorului de joc, fiecare cerc, începe alergarea cu joc de gleznă/pendularea gambelor la sezut/alergare cu genunchii la piept, în sensuri opuse; la comanda “stai!”, jucătorii se opresc, „cercurile” se întorc faţă în faţă şi în perechi se apucă de mâini; jucătorul care rămâne fără partener, este penalizat cu un punct. Jocul se reia cu schimbarea sensului de alergare; câştigă jucătorul fără penalizări sau cu cel mai mic număr de eşecuri în gruparea pe perechi.
Variante: alergarea se poate desfăşura în acelaşi sens pentru toată formaţia; – se poate schimba atât sensul deplasării, cât şi varianta de alergare: alergare cu joc de glezne, cu pendularea gambelor înapoi, cu pas adăugat înainte sau lateral, cu pas încrucişat înainte sau înapoi.
Melcul
Formaţia: Copiii se deplasează în coloană câte 1, în formaţie de cerc.
Desfăşurarea: Jucătorii aflaţi în alergare uşoară/ alergarea cu joc de gleznă/ alergare cu pendularea gambeor înapio/alergare cu genunchii la piept în şir, descriu „un melc”, un cerc, care se micşorează spre centrul spaţiului de alergare; în momentul în care deplasarea nu se mai poate desfăşura, jucătorii execută o întoarcere 180° şi schimbă sensul de alergare, astfel încât cel care s-a aflat la coada şirului, devine capul şirului: jocul continuă până la “desfacerea” completă a melcului, pe marginea spaţiului de joc, după care, deplasarea se reia cu o nouă întoarcere de 180°; desfăşurarea depinde de spaţiul şi timpul consacrat destinat jocului.
Ocolirea razelor
Formaţia: 5 echipe sunt dispuse în formă de raze de cerc, respectiv şiruri cu jucătorii aflaţi la distanţă de o lungime de braţ, cu faţa spre interior.
Desfăşurarea: La semnal, ultimii jucători ai “razelor” având în mână un obiect mic (minge de tenis, oină, cub), pornesc în alergare/ joc de gleznă/alergare cu genunchii la piept, prin dreapta şirului, îl ocolesc, revin la locul de plecare şi oferă obiectul în mâna dreaptă a jucătorului dinaintea lor. Aceştia execută acelaşi traseu şi transmit obiectul în acelaşi mod. Jocul se continuă până când şi ultimii jucători au alergat în jurul razei şi s-au aşezat la locul lor, cu obiectul transmis în mâna dreaptă ridicată, semn că s-a încheiat jocul echipei sale. Ordinea sosirii, determină numărul punctelor acordate, echipa cu cel mai mic număr de puncte, fiind declarată câştigătoare.
Variante:
– alergarea se execută cu obiectul în mâna stângă;
– jucătorul primeşte obiectul într-o mână şi îl trece imediat în cealaltă mână;
– alergarea se poate face prin ocolirea întregii formaţii de raze.
Elevii dispuşi pe o linie, la primul semnal alergă înainte, la al doilea semnal se opresc brusc. Cel care a parcurs cea mai mare distanţă, este declarat câştigător.
Consolidarea alergării de viteză:
Găseşte-ţi steagul!
Desfășurare: Jucătorii formează două cercuri alăturate, la distanţa de 3-4m, în mjlocul fiecăruia se află în jucător cu un steguleţ în mână. Steguleţele sunt de culori diferite. La primul semnal jucătorii, în afară de stegari, aleargă în viteză şi ies din cercuri. La cel de-al doilea semnal jucătorii închid ochii şi se deplasează spre steagurile lor. Pentru o mai mare atractivitate, în timp ce jucătorii se deplasează cu ochii închişi, stegarii pot schimba locurile între ei.
Năvodul
Desfășurare: Pe un teren delimitat 20/30m, un elev care este desemnat prinzător, la semnal, încearcă să atingă unul dintre jucătorii ce aleargă pe teren. Jucătorul atins se prinde de mână cu cel care l-a urmărit şi continuă împreună urmărirea. Pe măsură ce sunt prinşi şi alţi jucători se formează un lanţ, năvodul. Dacă devine prea lung se poate împărţi în două şi se continuă urmărirea. Jocul se termină când sunt prinşi toţi jucătorii. Jucătorii din lanţ nu au voie să se desprindă de mâini; jucătorii urmăriţi nu au voie să iasă în afara limitelor terenului.
Elevii asezaţi pe o linie sunt număraţi din patru în patru, iar profesorul se aşează în faţa lor la o distanţă de 15 metri: jocul începe prin strigarea unui număr, de exemplu, 3, cei care au numărul respectiv aleargă până la profesor, îl ocolesc şi revin la locurile iniţiale. Acela care soseşte primul câştigă.
Câte doi faţă în faţă, cu braţul întins, despărţiţi de o linie trasată vizibil pe sol. În spatele fiecărui executant, la distanţa de 15 metri se află trasată o altă linie „de salvare”. Elevii joacă leapşa prin atingere cu palma (braţul adversarului) după care aleargă, evitând să fie prins, pâna la linia de salvare.
Al treilea fuge
Desfășurare: Jucătorii se aşează în cerc pe perechi, cu faţa spre centrul cercului, formându-se astfel un cerc dublu. Doi jucători nu intră în formaţie rămânând să alerge unul după celălalt în afara cercului. La început se stabileşte cine este urmăritorul şi cine este urmăritul. La semnal jocul începe. Cel urmărit se poate salva aşezându-se în faţa unei perechi, urmăritul devenind cel de-al treilea, ultimul din şir, care trebuie să alerge în jurul cercului şi să folosească de acceaşi prevedere regulamentară. Dacă este prins, rolurile se schimbă, devenind urmăritor. În momentul în care urmăritul a schimbat direcţia spre centrul cercului, tebuie obligatoriu să se aşeze în faţa primei perechi; Alergătorii nu au voie să alerge prin interiorul cercului.
– Elevii dispuşi pe două şiruri, aleargă uşor. La semnal ultima pereche aleargă (fiecare prin exterior pe partea sa) până ajunge în capătul coloanei. Cel care ajunge primul câştigă un punct pentru echipa sa.
Recomandări
Recomandăm lucrul pe grupe mici, astfel încât elevii să beneficieze de un număr de repetări mai mare, să se corecteze între ei, să-şi măsoare şi să-şi înregistreze performanţele.
Pe baza celor constatate din studiul literaturii și a documentelor de specialitate, dar și a celor observate și constatate din discuțiile cu profesori de educație fizică, considerăm că este necesar să se producă unele transformări în ceea ce privește predarea deprinderilor atletice în lecția de educație fizică.
Considerăm că este necesară sporirea atractivității mijloacelor utilizate, care trebuie să ofere posibilitatea unor stări de emulație și trăiri intense.
Utilizarea jocurilor, ștafetelor și întrecerilor pentru predarea deprinderilor atletice se poate constitui în instrumentul adecvat pentru creșterea atractivității lecțiilor cu teme din atletism și a atragerii elevilor spre practicarea atletismului.
Considerăm că este necesară și regândirea cerinţelor de execuție a tehnicii probelor, care nu fac decît să ii sperie pe elevi. Profesorului trebuie să urmărească execuții tehnice simplificate, să încurajeze copiii, astfel încât toţi elevii să stăpânească execuţia și să trăiască bucuria reușitei.
Bibliografie
Sabău Elena, Gheorghe Daniel (2012), ATLETISM/Curs în tehnologie IFR – Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine
www.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId