Predarea este o sarcină complexă, cu multe fațete. O listă de metode sau tehnici de predare ar include multe idei și exemple, iar prezentarea lor completă se regăsește în cărți întregi. Cu toate acestea, este posibil să le grupăm în categorii generale de metode sau tehnici de predare, care sunt esențiale pentru o predare eficientă.
Bazat pe experiența personală, acest studiu completează alte resurse care pot ajuta profesorii să-și crească repertoriul de abordări ale procesului instructiv-educativ.
Este responsabilitatea profesorului să folosească o varietate de metode de predare care sunt potrivite cu strategia aleasă, astfel încât situația educativă să răspundă următoarelor deziderate:
- învățarea să fie adaptată la toate tipurile de elevi și să satisfacă nevoile lor diverse;
- să ia în considerare atât strategiile didactice, cât și conținutul programelor de studiu pentru diferitele domenii ale cunoașterii
- prin metodele alese să se dezvolte atitudinile, abilitățile și cunoștințele care facilitează învățarea independentă.
1. Studiile de caz
Studiile de caz sunt scenarii bazate pe situații din viața reală și la care elevii sunt rugați să răspundă. Elevii trebuie încurajați să dezvolte ei înșiși studii de caz pe baza unor situații pe care le consideră interesante sau îi afectează. Profesorii ar trebui să construiască un dosar de studii de caz pe baza situațiilor pe care le observă în viața de zi cu zi în clasă, în școală, în comunitate sau în mass-media. Aceste studii de caz vor putea reprezenta scenarii excelente la care elevii vor fi invitați să sugereze opțiuni, să ia în considerare consecințele și să sugereze un plan de acțiune pentru a face față situației.
Adaptări:
Elevii pot răspunde individual la un studiu de caz, în grupuri de cooperare sau împreună cu toată clasa, în scris, prin desene sau folosind diferite strategii de dramatizare în context. Acestea le permit elevilor să învețe cum să folosească acești pași în contexte fictive, dar foarte aproape de realitatea lor de zi cu zi.
2. Diagrama Venn
Diagrama Venn nu este cu adevărat o metodă de predare, ci doar un instrument pentru structurarea comparației. Pot fi folosite pentru a compara persoane, locuri sau subiecte. Descrierea de mai jos demonstrează cum se aplică diagrama Venn pentru a compara personaje:
• cereți elevilor să descrie personajul A;
• scrieți răspunsurile elevilor pe tablă;
• repetați acești pași cu personajul B;
• desenați o diagramă Venn ca doua cercuri intersectate. În această diagramă, vom scrie în zona de intersecție ce au în comun personajele. Vom scrie în celelalte zone ceea ce fiecare personaj are diferit de celălalt.
Elevii sunt invitați să plaseze fiecare dintre răspunsurile scrise mai devreme pe tabla în zona corespunzătoare a diagramei; comparați numărul elemente din fiecare zonă. Subliniați modul în care o diagramă de acest fel ajută la vizualizarea cantității de trăsături sau calităților pe care personajele le au în comun (pentru a vedea dacă sunt foarte diferite sau foarte similare).
Adaptări:
Faceți mai multe demonstrații cu întreaga clasă înainte de a cere elevilor să facă comparații pe cont propriu. Diagramele Venn sunt o modalitate excelentă de a reprezenta vizual asemănările și diferențele dintre personaje, locuri sau situații. Dezavantajul lor este că nu oferă mult spațiu pentru plasarea răspunsurilor, care trebuie să fie foarte concise.
Un exercițiu similar, dar care prezintă o problemă mai mică în ceea ce privește plasarea răspunsurilor constă în desenarea unui tabel format din două coloane, una pentru a descrie personajul A și cealaltă pentru personajul B și pentru a evidenția sau sublinia trăsăturile pe care le au personajele în mod uzual.
Invitați elevii să folosească diagrame Venn pentru a compara atitudinile, comportamentele sau acțiunile a două personaje dintr-o poveste sau pentru a compara propriile atitudini, comportamente sau acțiuni cu cele ale unui personaj dintr-o poveste.
Diagramele Venn sunt utile pentru a demonstra că: nu toată lumea reacționează în același mod la o situație sau problemă; cu toții suntem unici, dar avem și multe în comun.
3. Grupuri de învățare prin cooperare
Când elevii lucrează în grupe, fiecare membru al grupului trebuie să conlucreze pentru atingerea obiectivului de învățare. Succesul se bazează pe performanța grupului în ansamblu, mai degrabă decât pe cea a fiecărui membru din grup. Există mai multe metode pentru structurarea activităților de învățare prin cooperară. Acestea au în comun următoarele caracteristici:
• grupurile de învățare cooperativă sunt eterogene;
• aceste activități funcționează cel mai bine în grupuri de la doi până la cinci membri;
• activitatea este structurată astfel încât necesită participarea fiecărui membru al grupului la îndeplinirea sarcinii;
• fiecare membru trebuie să cunoască și să-și îndeplinească propriile responsabilități în cadrul grupului;
• profesorul oferă instrucțiuni explicite și evaluează abilităților de cooperare.
Iată câteva abilități de cooperare dobândite de elevi în cadrul lucrului pe grupe:
• recunosc contribuțiile altora;
• verifică existența unui consens;
• își exprimă dezacordul în mod civilizat;
• îi încurajează pe ceilalți;
• oferă sprijin;
• invită pe alții să se exprime;
• își mențin calmul sau reduc tensiunea;
• unii dintre ei joacă rol de mediator;
• răspund la ideile exprimate;
• își împărtășesc sentimentele;
• își felicită colegii.
• elevii au posibilitatea de a reflecta individual și în grup despre modul în care funcționează grupul;
Profesorul poate să utilizeze grile de evaluare sau a un jurnal de bord care facilitează reflecția asupra funcționării activităților în grupurile de învățare cooperativă.
Adaptări:
Inițial, profesorul formează grupele. Atunci când elevii sunt familiarizați cu principiile învățării prin cooperare, pot începe să primească responsabilitatea alegerii membrilor grupurilor lor, cu condiția să respecte principiul eterogenității.
Activitățile din grupurile de învățare cooperativă ajută la dezvoltarea diferitelor obiective ale disciplinelor de studiu. Ele pot contribui la:
• dezvoltarea la elevi a respectului pentru ceilalți și o înțelegere a nevoilor, intereselor și abilităților celorlalți;
• promovarea colaborării;
• îmbunătățirea respectului de sine al elevilor;
• încurajarea elevii să își asume responsabilitatea pentru propria lor învățare.
4. Jurnalul de bord
Un jurnal conține gândurile, sentimentele și reflecțiile elevilor în legătură cu diverse experiențe. Scopul principal al jurnalului este de a explora idei și de a implica elevul în reflecție personală. Explicați elevilor că au dreptul să-și păstreze o parte din gânduri pentru ei înșiși. Ei pot rezerva o secțiune din jurnalul lor pentru reflecții „private” sau pot păstra un jurnal diferit pentru aceste tipuri de reflecții. Trebuie să le faceți cunoscut că gândurile private nu vor fi niciodată împărtășite altora fără acordul celui care le-a scris, dar profesorul poate răspunde gândurilor elevilor oferind sfaturi, exprimând compasiune sau punând întrebări care pot ghida luarea deciziilor.
De asemenea, profesorul ar trebui să le explice elevilor că poate solicita pe cineva (un părinte, un prieten în care au încredere, profesorul) să răspundă gândurilor pe care le scriu în jurnalul lor; ei trebuie să știe este că ceea ce contează când scrii în jurnalul tău este situația la care te referi, nu ortografia sau gramatica.
Când folosiți metoda jurnalului, aveți în vedere să:
• discutați cu elevii reflecțiile pe care le-au scris în jurnalul de bord și să îi îndrumați astfel încât să le promoveze dezvoltarea și învățarea;
• amintiți elevilor că ar trebui să includă întotdeauna data în care scriu reflecții în jurnalele lor;
• cereți elevilor să citească în mod regulat la sfârșitul anului ceea ce au scris în jurnalele lor, invitându-i să caute dovezi ale unei anumite evoluții în învățarea lor sau în reacțiile lor.
Adaptări:
• Elevii pot desena în loc să scrie în jurnalul de bord.
• Copiii au nevoie de îndrumări dacă nu au folosit niciodată un jurnal. Puneți-le întrebări pentru a stimula gândurile, sentimentele sau ideile.
Este recomandat ca profesorul să țină el însuși un jurnal și să-și împărtășească din când în când gândurile cu elevii. Acest lucru face posibilă modelarea a ceea ce se așteaptă de la studenți și stabilirea unui climat de încredere reciprocă.
Când elevii au ajuns să se obișnuiască să scrie în jurnalele lor, nu mai au nevoie de întrebări provocatoare de gândire. Invitați-i să-și folosească jurnalele chiar dacă nu li s-a cerut la școală, să-și exprime sentimentele sau să exploreze diferite moduri de a face față unei situații.
Avantajul principal al jurnalului este că permite elevilor să reflecteze asupra experiențelor personale și a sentimentelor puternice pe care nu sunt întotdeauna gata să le împărtășească cu ceilalți.
Atunci când decidem ce metode să folosim pentru predare, este important să reținem că metodele și tehnicile sunt doar mijloace și nu un scop în sine. Profesorii ar trebui să aleagă metodele care îi vor ajuta cel mai bine pe elevi să înțeleagă conținuturile și principiile unui curriculum dat și care vor ajuta la însușirea și la punerea lor în practică. Reținerea scopului pentru care folosim o anumită metodă sau tehnică ne ajută să o utilizăm mai eficient.