În cadrul Grădiniței cu program prelungit „Sfântul Mucenic Mina” din Municipiul Ploiești, la grupa mijlocie „Albinuțe”, am desfășurat proiectul eTwinning ”Envoy of Goodness”. Proiectul a fost inițiat de un partener turc și de instituția noastră în calitate de co-fondatoare al proiectului, iar membri au fost doi parteneri români și doi din Turcia. Este vorba de un proiect mic, dar foarte frumos și cu mult impact asupra copiilor. Prin acest proiect am urmărit să dezvoltăm la copiii preșcolari cum să își arate bunătatea față de mediul înconjurător, să coopereze, să fie toleranți, să își arate dragostea și respectul față de oamenii învârstă etc. În primul rând, ei își modelează aceste abilități în cadrul familiile lor, ulterior, ei continuă să învețe aceste valori în relațiile lor sociale și în mediul școlar.
Prin acest proiect, am dorit să dezvoltăm preșcolarilor noștri sensibilitatea față de mediul înconjurător și la problemele celor din jurul lor. Prin acest proiect, am dorit să încurajăm preșcolarii să-și asume responsabilitatea pentru o lume mai bună, locuibilă. Scopul nostru în acest proiect a fost ca preșcolarii noștri să învețe valorile universale, cum ar fi dragostea, respectul, toleranța, cooperarea și compasiunea, făcând bine oamenilor, naturii și animalelor satisfăcându-le nevoile de bază.
Proiectul a fost început în luna martie și finalizat în luna mai. Programul nostru de lucru a urmărit implicarea partenerilor în activitățile desfășurate, colaborarea și comunicarea fiind foarte importante. Astfel, proiectul nostru a avut următoarele activități desfășurate în cele trei luni de activitate:
– În luna martie, am desfășurat un webinar de întâlnire cu membrii proiectului, postere, logo-uri pentru proiect, am creat conturilor de social media pentru proiect, facebook și whatsapp, chestionare pentru cadre didactice și preșcolari, sondaje pentru alegerea logo-lui și posterului. Am început și primele activități desfășurate cu preșcolarii ,,Cum îngrijim plantele” , Activitatea mea de știință a grădinii și a naturii”, sărbătorirea zilei de 22 martie ,,Ziua Mondială a Apei’’ , plantarea de flori sau copac în curtea grădiniței, campanie de colectare a uleiurilor uzate, campanie de colectare a bateriilor uzate.
– În luna aprilie, am desfășurat activități de reciclare a deșeurilor din carton, sticlă, plastic împreună cu copiii, am creat un videoclip de prezentare a proiectului, copii au avut prilejul să își arate afecțiunea pentru animale iar noi am avut în clasa puișori de găină, preșcolarii având posibilitatea să îi hrănească, să își arate afecțiunea față de animale. Preșcolarii au pregătit și câte un adăpost pentru animalele care nu au unde locui (cuib pentru păsărele sau căsuța pentru câine/pisică).
– În luna mai, am vorbit despre dragostea față de semenii noștri, despre părinți și bunici și cum îi putem ajută în activitățile zilnice. Prin activitatea „Ce este dragostea?” copiii și au arătat dragostea și aprecierea prin desene și cuvinte așezate în borcănașul cu iubire. Preșcolarii au realizat o pușculiță pentru a strânge bănuți pentru persoanele aflate în dificultate. Ziua de 9 mai am sărbătorit Ziua eTwinning printr-o activitatea de lucru în colaborare cu partenerii din proiect. Am vizitat persoanele învârstă și au ajutat la treburile casnice împreună cu părinții.
În luna mai s-a încheiat și proiectul prin realizarea raportului final și a lucrărilor colective.
Aplicațiile și instrumentele TIC folosite în acest proiect au fost:
- Piccolage;
- Canva;
- Inshot;
- Chatterkid;
- Book Creator;
- Storyjumper;
- Faceebook
- Wathapp;
- Zoom.
Dezvoltarea socio-emoțională vizează debutul vieţii sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili şi menţine interacţiuni cu adulţi și copii. Acest proiect a avut succes în rândul copiilor dar și al părinților, bunicilor. Interacţiunile sociale mediază modul în care copiii se privesc pe ei înşişi și lumea din jur. Preșcolarii au avut posibilitatea să își exprime emoțiile, de a înţelege şi a răspunde emoţiilor celorlalţi, că bunătatea înseamnă pace, răbdare, toleranță, dărnicie și iubirea pentru oameni.
Toți o putem avea sau oferi, chiar și de la vârste fragede. Bunătatea se reflectă în fiecare din noi, iar ceea ce ne diferențiază este totuși, educația și liberul arbitru. Bunătatea la copii este un subiect sensibil care trebuie abordat de fiecare părinte, dornic de a creşte un copil cu adevărat împlinit.