Educația pentru un viitor sustenabil: experiența noastră Erasmus+ în cadrul cursului „Green Future – Mapping a Plastic-Free Living”

Participarea la programe de formare internațională reprezintă un demers esențial în dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice și în adaptarea educației la provocările contemporane. În acest context, noi, cadre didactice ale Colegiului Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, am participat la cursul internațional „Green Future – Mapping a Plastic-Free Living”, desfășurat în Porto, Portugalia, în cadrul proiectului nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000339807, finanțat prin programul Erasmus+.

Cursul, organizat de „Learning Together” și derulat în format „blended”, a inclus o sesiune online, urmată de cinci zile de activități față în față. Alături de profesori din diverse țări europene, am avut oportunitatea de a face schimb de experiențe, de a analiza bune practici și de a identifica soluții aplicabile în contextul educațional actual.

În prima zi, ne-am concentrat pe cunoașterea participanților și stabilirea obiectivelor comune. Activitățile de tip „icebreaking” au facilitat crearea unui climat colaborativ, esențial pentru lucrul în echipe multiculturale. Am prezentat specificul instituției noastre și inițiativele desfășurate în domeniul educației pentru mediu.

A doua zi a fost dedicată analizei fenomenului poluării cu plastic. Am studiat ciclul de viață al materialelor plastice și impactul acestora asupra mediului și sănătății umane. Activitățile de grup ne-au oferit posibilitatea de a reflecta asupra situației din comunitățile noastre și de a identifica soluții adaptate, cu accent pe prevenție și educație timpurie.

În a treia zi, am analizat alternative sustenabile la produsele din plastic de unică folosință și am participat la ateliere practice orientate spre adoptarea unui stil de viață „zero waste”. Am discutat, de asemenea, despre importanța implicării elevilor, părinților și comunității în promovarea comportamentelor responsabile.

Ziua a patra a evidențiat principiile modelului 5R: Refuză, Redu, Refolosește, Repară/ Reutilizează creativ și Reciclează. Vizita la un centru de reciclare ne-a oferit o perspectivă aplicată asupra gestionării deșeurilor și a consolidat importanța responsabilității individuale.

A cincea zi a fost orientată spre aplicabilitatea în mediul educațional. Am elaborat planuri de acțiune pentru implementarea inițiativei „Zero Plastic în Școli”, propunând măsuri concrete precum reducerea utilizării produselor de unică folosință și organizarea de campanii educaționale.

În urma participării la acest curs, am inițiat o  și implementat o serie de activități de diseminare și valorificare a rezultatelor. Informațiile dobândite sunt transmise în cadrul cercurilor pedagogice și al Consiliului Profesoral. De asemenea, am organizat activități extracurriculare dedicate ecologizării și protejării mediului, precum și activități metodice în cadrul comisiilor de specialitate.

Am desfășurat activități metodice și extracurriculare, iar împreună cu elevii de liceu am realizat și pus în scenă o piesă de teatru cu tematică ecologică. În colaborare cu profesorii de limbi moderne, aceasta a fost tradusă în limba engleză și franceză. În prezent, lucrăm la realizarea unui calendar ECO digital, împreună cu elevii din ciclul primar.

Considerăm că această experiență are un impact semnificativ asupra activității educaționale din instituția noastră. Competențele dobândite sunt valorificate prin integrarea educației ecologice în curriculum și prin inițierea unor proiecte sustenabile. Prin aceste demersuri, contribuim la formarea unor comportamente responsabile și la dezvoltarea unei atitudini proactive față de protecția mediului.

Educația pentru un viitor sustenabil începe în școală. Prin implicare activă, colaborare și deschidere către bunele practici europene, ne propunem să contribuim la formarea unei generații capabile să protejeze mediul și să construiască un viitor mai responsabil.

* * *

Autori:
Maria Adriana Manole, Tatiana Ghiță , Luciana Roberta Cristea
Colegiul Național Pedagogic Constantin Cantacuzino, Târgoviște

 


Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Maria Adriana Manole

Colegiul Național Pedagogic Constantin Cantacuzino, Târgoviște (Dâmboviţa), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/maria.manole