Educaţia este o acțiune tipic umană cu scopul stimulării creativităţii, dar şi a vieţii sociale. Regăsim la Aristotel logica liniară pe care este construită civilizaţia noastră actuală, în contrapunct cu logica lui Heraclitus, mai organică ce vede natura ca pe o armonie de tensiuni opuse. Privim către identitatea noastră ca indivizi aparţinând unei specii cu multe particularităţi în mijlocul celorlalte vieţuitoare de pe o planetă care este la rândul ei partea a dinamicii unui proces cosmic.
„Noi suntem aici să ne consiliem unul pe celălalt (…) să construim punţi spirituale şi ştiinţifice care să lege naţiunile lumii.”, spunea A. Einstein
Fizicianul Basarab Nicolescu a subliniat sugestiv în cartea sa Natura în oglindă că „ experienţa interioară este primul punct de referinţă pentru diferenţa radicală dintre transdisciplinaritate pe de o parte şi interdisciplinaritate pe de alta. Demersul transdisciplinar se bazează pe echilibrul dintre exterior şi interior al ființei umane.
Desigur, a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi presupune respectarea normelor ce reglementează raporturile dintre fiinţele ce formează colectivitatea. Atitudinea transculturală, transreligioasă şi transnaţională poate fi învăţată, dar ea este înnăscută în măsura în care în fiecare fiinţă există un nucleu sacru, abscons. Armonia dintre mentalităţi și cunoștinţe presupune ca acestea să fie inteligibile și să se abordeze holistic realitatea. Astăzi există sute de discipline. Sfidările majore ale epocii noastre, cum ar fi de exemplu cele de ordin etic, reclamă din ce în ce mai multe competenţe.
Abordarea pluridisciplinară și interdisciplinară fac subiectul să iese mai îmbogăţit în cunoaștere ca urmare a încrucișării mai multor discipline. Cunoașterea obiectului obținută în cadrul unei discipline de studiu este adîncită de un aport pluridisciplinar. Demersul pluridisciplinar transcende limitele unei discipline de studiu. Interdisciplinaritatea transferă metodele dintr-o disciplină într-alta. Se pot distinge trei grade de interdisciplinaritate: unul aplicativ, altul epistemologic și un al treilea generator de noi discipline (ex. transferul metodelor informaticii în mecanică a dus la robotică, al matematicii în domeniul fizicii a generat fizica matematică, etc.).
Transdisciplinaritatea privește – așa cum indică prefixul trans – ceea ce se află simultan între discipline, dar și în interiorul lor. Basarab Nicolescu a lansat la Paris un „manifest” pentru transdisciplinaritate, pentru ceea ce se află între şi dincolo de discipline. Finalitatea ei este înțelegerea holistică a lumii, având ca imperativ integralitatea cunoașterii.
Privind în ansamblu toate nivelurile de realitate, spațiul dintre discipline și de dincolo de acestea, abundă de informație. Transdisciplinaritatea se concentrează pe dinamica provocată de acțiunea simultană a mai multor niveluri ale realității. Studiul acestei dinamici pornește de la cunoașterea disciplinară, după cum sublinia Edgar Morin în cartea sa „On Transdisciplinarity” și obligă la a urmări „ o cunoaştere în mişcare, o cunoaştere care progresează de la părţi către întreg şi de la întreg la părţi”. Ea crește din cercetarea disciplinară iar aceasta, la rândul său, este cristalizată prin rafinare, de cunoașterea transdisciplinară. Este foarte pasionant a se găsi sinteze transculturale ale disciplinelor aparent diferite cum ar fi arta, ştiinţa şi spiritualitatea.
Transdisciplinaritatea este radical deosebită de multidisciplinaritate și interdisciplinaritate prin finalitate – înțelegerea holistică a lumii – asemănător cu formarea unui cristal print-o singură lege având feţe diferite, în esenţă. Altfel spus este studiul corespondenţelor între diferitele domenii ale cunoaşterii. Această abordare conduce la redeschiderea dialogului între om și societate, reconcilierea ştiinţelor exacte cu cele umaniste, a tuturor artelor, dar mai ales spre experienţa interioară.
Educaţia transdisciplinară maximizează valoarea intuiţiei, imaginaţiei și a sensibilităţii în transmiterea cunoştinţelor, accentuând rigoarea, deschiderea și toleranţa. Ea asigură educaţia permanentă şi trebuie să se exercite nu doar în instituţiile de învăţământ, ci şi pe întreg parcursul vieţii.
Dacă este atât de frecvent confundată cu interdisciplinaritatea și multidisciplinaritatea (cum de altfel și interdisciplinaritatea este deseori confundată cu multidisciplinaritatea), aceasta se explică în cea mai mare parte prin faptul că toate trei transced limitele disciplinelor. Confuzia perturbă înțelegerea corectă a fiecăreia în parte, în măsura în care voalează finalitățile diferite ale acestor trei modalități de abordare a cunoașterii. Învățarea transdisciplinară va forma o fiinţă neîncetat re-unită, aptă să se adapteze la exigenţele vieţii şi foarte flexibilă, permanent orientată up-datarea propriilor potenţialităţi interioare.
Disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea sunt cele patru cadrane ale cercului cunoașterii.
Un nou sistem de abordare al educației din perspectiva holistică trebuie să fie sustenabil, urmărind minimizarea consecinţelor impactului negativ al omului asupra sistemelor biologice şi asupra societăţii umane, în prezent şi în viitor, astfel încât ființa umană să poată deveni un gestionar (utilizator) prietenos şi protector al planetei.
Noţiunea de sustenabilitate a fost mult asociată cu dezvoltarea durabilă, dar spre deosebire de aceasta, are o sferă de cuprindere mult mai extinsă.
Dezvoltarea durabilă presupune capacitatea de a coordona eficient procesele dezvoltării economic-sociale, astfel încât pământul să poată susţine generaţiile prezente şi viitoare. Cercetarea-dezvoltarea-inovarea în domeniul dezvoltării durabile implică, într-o măsură şi mai mare, eforturi deosebite ale profesioniştilor din toate domeniile şi disciplinele ştiinţifice, datorită complexităţii tot mai mari a fenomenelor actuale și a provocărilor de risc ambiental în creştere. Așadar ansamblul dezvoltării sistemului educațional, trebuie privit holistic.
Sustenabilitatea reprezintă “cheia a succesului” în viitor, devenind unul dintre cele mai solicitate şi fertile domenii ale cooperării ştiinţifice internaţionale în cadrul cărora funcţionează reţele multi- şi interdisciplinare de cercetători din diferite ţări la care, direct sau indirect, sunt implicate şi organizaţii şi centre de cercetare internaţională . O educaţie viabilă nu poate fi decât o educaţie sustenabilă, integrală a omului care se adresează totalităţii fiinţei sale şi nu doar uneia dintre părţile sale. O cultură transdisciplinară, ar putea contribui considerabil la eliminarea tensiunilor ce ameninţă viaţa pe planeta noastră, dar este imposibilă în absenţa unui nou tip de educaţie care să ţină cont de toate dimensiunile fiinţei umane. Educaţia este calea dezvoltării noastre spirituale şi materiale, viitorul fiind construit pe temelia învățării pluri-, inter- și transdisciplinar, pe tot parcursul vieții.
În acest sens învăţământul actual trebuie să o perceapă ca pe o cale unică spre o lume mai bună pentru care trebuie pregătite generaţiile viitoare, iar resursele multimedia oferă posibilități multiple și foarte generoase în acest sens.
Bibliografie:
Augsburg, T., Becoming Interdisciplinary: An Introduction to Interdisciplinary Studies, 2005, en.wikipedia.org/wiki/Multidisciplinarity
Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea (manifest), Editura Polirom, Iași, 1999, traducere din franceză de Horia Vasilescu, revizuită de Magda Cârneci.
Boulanger, P.M., „Sustainable development indicators: a scientific challenge, a democratic issue”, S.A.P.I.EN.S 1(1), Online since 23 Dec. 2008
Chakrabarti, B.K., Chakraborti, A., Chatterjee, A. (2006). Econophysics and Sociophysics: Trends and Perspectives, Wiley-VCH, Berlin
Ehrenfeld, R.J., Sustenability needs to be attained, not managed: Science, Practice & Policy, Fall Winter, 2008, Volume 4, Issue 2
www.yaleeconomicreview.com/issue/2006_spring/financephysical.html