Educația online în perioada suspendării cursurilor față-în-față

Lecțiile online au avut și avantaje și dezavantaje. Ca și avantaj pot spune că mi-am dezvoltat competențele digitale, am descoperit filmulețe cu experimente pe care sincer, din lipsă de materiale, nu ai cum să le predai la clasă, la oră, am interacționat cu colegi din alte școli aflate în diverse colțuri ale țării, am descoperit cursuri internaționale, am putut să fac schimburi de experiență cu profesori cu care fizic nu aș fi putut. Am descoperit noutăți în domeniu prezentate de specialiști, am învățat aplicații pe care elevii le-au îndrăgit și i-am învățat și pe ei să selecteze conținuturile încât ei să fie, să devină creatori în educație. Chiar am avut surpriza ca și în ultima săptămână de școală să-mi intre aproape, cu excepția celor învoiți că se duceau să taie porcul la bunici, toată clasa pe Meet, ceea ce m-am bucurat enorm.

Lecțiile online au creat cărți prin aplicația bookcreator, una fiind Cartea experimentelor, în care elevii, după priceperea lor au realizat cărți minunate, respectând un plan de prezentare. Elevii se bucurau, când primeau un feedback imediat la testele date. Chiar au putut lucra pe echipe, realizând frumoase materiale în powerpoint și chiar în jamboard.

Mult așteptate erau materialele realizate în primele 10 minute colegului sărbătorit în acea zi. Având acordul părinților le trimiteam și în grupul privat de facebook sau pe whatsApp. O elevă mi-a spus cu regret că ziua ei cade în aprilie și vrea și ea să fie sărbătorită. În mai, la prima oră de opțional, pentru că am avut și acest noroc, să am un opțional creat de mine, am sărbătorit-o și s-a bucurat foarte mult! Cum să nu te bucuri, când vezi copii veseli?

Dezavantajul era că lucram ore întregi într-o aplicație pe care ei o puteau rezolva în 5 minute. Noroc de faptul că mai erau teste realizate de colegii de specialitate, nu multe, spre exemplu în quizziz pe care le transformam într-un joc destul de competitiv, deoarece pe lângă raportul dat cu câte greșeli are fiecare, timpul rezolvării exercițiilor, mai era și un clasament de care ei se bucurau enorm. Mai era posibilitatea să repete testul pentru a învăța din greșeli pentru că rolul unui profesor nu este de a contabiliza greșelile elevului, ci pur și simplu de a-l determina să învețe. motivându-l, inspirându-l.

Dezavantajul era că alții se puteau vedea, unii nu. Alții se puteau auzi, unii nu. Am constatat că unii au început să participe mai mult, mai ales când erau părinții acasă. Constant au rămas elevii care erau buni și la școală. Ei tot timpul aveau camera și microfonul deschis, când trebuia.

Un alt dezavantaj a fost că statul prea mult în fața monitoarelor a afectat văzul atât al copiilor, cât și al cadrelor didactice. Sunt copii care au început să poarte ochelari, alții le-au schimbat. A intervenit și oboseala, a apărut și durerea de spate.

Elevii au uitat să socializeze, Țin minte, când i-am dus la cai, am avut un șoc. După ce au ieșit din mașini, în loc să se îmbrățișeze sau măcar să se apropie, dacă le era interzisă îmbrățișarea, să discute, fiecare a încercat să se autoizoleze și să se uite în telefon.

Fără tehnologie nu mai putem trăi, dar fără socializare, nici atât. Omul este o ființă socială, predestinată genetic, vrem, nu vrem. Oamenii sociabili trec mai ușor prin suferințe, trăiesc mai mult.  Sunt atâtea studii făcute!

Odată ce am descoperit atâtea aplicații și am realizat atâtea resurse, este păcat să nu le mai utilizăm în timpul orelor. Însă un lucru este sigur: școala este școală doar cu elevii în clasă. Indiferent de timp, de societate, de condiție socială și chiar de sănătate și mă refer și la copiii cu autism copiii trebuie lăsați să învețe împreună la școală. Școala este pentru toți. împreună, nu fiecare, acasă. Chiar ei îmi spuneau că este mi bine la școală pentru că acasă erau mulți stimuli. Venea mama prin cameră sau începea să dea cu aspiratorul etc. Da și mă refer și la copiii cu autism pentru că am auzit-o pe o doamnă director învățător la o școală cică de renume din localitatea în care locuiesc, cum îi spunea unei mămici în treacăt, în pauză că al ei copil trebuie să se integreze colectivității, nu colectivitatea lui, căci aș prevede legea.  Mă grăbeam să ajung urgent undeva, dar i-aș fi povestit ce înseamnă un director cu mintea deschisă în Malta, care, la fel a văzut că are un elev cu autism care se stresează din cauza soneriei și a decis să nu mai sune soneria. Și ne mai amăgim că suntem și buni creștini!

Prin urmare, socializarea ne împlinește ca oameni. Consider că lecțiile online folosite excesiv nu pot scoate decât niște roboți sau niște analfabeți. Am învățat că orice lucru pe lumea aceasta are două tăișuri, iar noi, oamenii avem liberul arbitru prin educația care ne face să alegem.

 

prof. Georgeta-Irina Rusu

Școala Gimnazială Ion Creangă, Bacău (Bacău) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/georgeta.rusu

Articole asemănătoare