Educaţia ecologică abordată încă de la nivel preşcolar are o metodologie aparte, principalul scop fiind acela al formării unui comportament ecologic adecvat şi al derulării de acţiuni concrete de protecţie a mediului înconjurător în care să fie implicaţi copiii.
Curiozitatea copiilor pentru fenomenele naturii trebuie alimentată continuu. Observarea sistematică a dezvoltării şi schimbării în timp a plantelor, a creşterii şi îngrijirii animalelor, educă atenţia, spiritul de observaţie, deprinderea de a sesiza schimbările din natură şi dorinţa de a cunoaşte cauzele acestora. Noile cunoştinţe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt înţelese şi memorate cu multă uşurinţă.
Metodologia privind abordarea educaţiei ecologice la preşcolari se rezumă la câteva etape care constituie un demers formativ facil de parcurs de către orice educatoare prin punerea în valoare a conţinutului disciplinei:
1. Observarea şi perceperea naturii
Este primul şi cel mai important pas de a intra în contact nemijlocit cu mediul înconjurător şi constituie punctul de plecare al etapelor următoare. Această etapă poate fi realizată cel mai bine prin ieşirile în natură, excursii, tabere.
2. Crearea unor situaţii de învăţare care să genereze trăirea unor senzaţii şi sentimente şi conştientizarea copiilor asupra acestora.
În urma perceperii aspectelor din mediul înconjurător, copiilor li se atrage atenţia asupra plăcerii de a privi cerul senin, de a trage în piept aerul curat al unei păduri, de a asculta susurul unui pârâu etc.
În această etapă, educatoarei îi revine rolul de a discuta şi a atrage atenţia asupra acestor aspecte şi de a sublinia beneficiile unui mediu curat, sănătos, precum şi apartenenţa noastră la sistemele naturale de viaţă şi comunicarea existentă între noi şi mediul natural.
3. Implicarea personală
Prin discuţii libere sau dirijate cu preşcolarii pot fi evidenţiate modalităţile de implicare a acestora în activităţi ecologice, felul în care ei pot fi de folos naturii şi, implicit, societăţii.
4. Asumarea responsabilităţii
Această etapă este esenţială în formarea unei structuri comportamentale adecvate. Implicarea atrage după sine şi responsabilitatea.
5. Alcătuirea unei strategii de acţiune
Această etapă reprezintă trecerea spre acţiunea concretă. Faptul că, în calitate de educatoare, organizăm acţiuni diverse împreună cu copiii nu este sufucient. Realizarea într-adevăr importantă, ar fi să formăm copiilor acel interes şi acele abilităţi care să le permită să înţeleagă cum se organizează astfel de acţiuni şi să actioneze din imbold propriu.
Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea educatoarei contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor lor, la înţelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltatrea spiritului de observaţie, a gândirii şi limbajului.
Observând natura, copiii pot, de asemenea, îndrumaţi de adult, să sesizeze frumuseţile ei şi să o îndrăgească. În felul acesta li se educă simţul estetic, sentimentul de admiraţie, de dragoste şi mândrie faţă de frumuseţile naturii ţării noastre.
În cadrul plimbărilor în mijlocul naturii, copiii observă sistematic unele fenomene ale naturii şi sesizează unele cauze care le determină. Astfel, mergând la plimbare pe dealul din apropierea satului în anotimpul toamna, copiii au observat copacii cu frunze galbene şi ruginii, iarbă şi flori uscate. Mergând iarna, ei au văzut haina albă a Zânei Iarna cuprinzând tot dealul. Primăvara, când întreaga natură prinde viaţă, copacii sunt înverziţi, înfloriţi, păsărelele ciripesc, iar pe jos, din loc în loc, covorul de iarbă este întrerupt de culorile vii ale florilor. Această privelişte îi îmbie pe copii la joc şi voie bună.
Prin intermediul plimbărilor, copiii înţeleg mai bine schimbările care se petrec în natură în funcţie de fiecare anotimp, îi fac să îşi exteriorizeze cu mai multă uşurinţă sentimentele, să redea prin desen, pictură, modelaj, activităţi practice aspectele observate.
Fiind axate în principal pe viaţa în aer liber, aceste activităţi formează la preşcolari sentimentul de dragoste şi respect pentru natură. Copilul care a învăţat să admire pădurea, parcul cu flori, să asculte susurul unui izvor, va deveni cu siguranţă un prieten de nădejde al naturii.