Atunci când vorbim despre educație, gândul ni se îndreaptă cel mai probabil către „școală”, la educația de tip formal, care se realizează în cadrul instituțiilor de învățământ. Totuși, omul, învață încă din primele zile de viață, iar învățarea se produce în diferite contexte și continuă până la sfârșitul vieții sale.
Educația, formarea profesională și actualizarea continuă a competențelor este necesară în contextul actual, impus de globalizare, informatizare și tehnologizarea domeniilor de activitate (Șavga, 2020). Autoarea ne ajută să înțelegem prin cele relatate în continuare, că este necesară dezvoltarea și susținerea unei noi paradigme a educației: învățarea pe tot parcursul vieții (Lifelong Learning – LLL) . Învăţarea permanentă fiind o condiţie necesară pentru adaptarea la cerinţele profesionale, economice, sociale, informaţionale şi tehnologice mereu în schimbare.
Putem spune că schimbările care au loc de la o etapă la alta ne solicită să învățăm și fiecare perioadă are frumusețea și lupta sa. Educația care are loc în școli, intenționată, planificată conform curriculum-ului național are un rol important în viața fiecări individ. Lucas & Claxon (2009) spun că educația obligatorie, ce se desfășoară în cadrul școlii, trebuie să fie mai presus de orice, o pregătire pentru viitor și are responsabilitatea de a cultiva în tineri „obiceiurile minții” de care vor avea nevoie pentru a prospera/a reuși în lumea în care anticipăm că vom locui.
Astfel, nu este vorba doar despre cunoștințe, ci despre abilități, competențe, valori și atitudini. Totodată este vorba și de cultură. Toate societățile au transmis prin intermediul curriculum-ului național un sistem cultural către generația tânără. Hargreaves (2004), identifică două aspecte, precum: valorile fundamentale ale societății, cu reglementările sale și „Cultura înaltă”. Primul aspect se referă la educația pentru societate, care cuprinde și descoperirile care au avut loc în ultimele decenii în ceea ce privește tehnologia, sănătatea etc. În ceea ce privește „Cultura înaltă” autorul îl citează pe Matthew Arnold: “Culture, the acquainting ourselves with the best that has been known and said in the world, and thus with the history of the human spirit.”(Arnold apud. Hargreaves 2004, p.6).
În anii 90’ a apărut conceptul lifelog learning și a fost vehiculat în cadrul unor inițiative de politică educațională precum raportul lui Jaques Delors către UNESCO: Learning: The Treasure within (1996).
Conceptul este înțeles și utilizat în multe moduri, după cum specifică și literatura de specialitate. Lucas & Claxon(2009), oferă câteva explicații asupra conceptului. Astfel, pentru unele persoane, învățarea pe tot parcursul vieții se referă la probleme de competitivitate națională și internațională, subliniind adesea preocupările economice și politice. Pentru anumite persoane, conceptul se referă la o preocupare continuă pentru dezvoltare profesională și vocațională a unor indivizi. Totodată conceptul a fost folosit pentru „educația adulților” sau pentru persoanele care continuă să studieze după încheierea școlii obligatorii. Totuși, autorii, spun că învățarea pe tot parcursul vieții trebuie să fie o trăsătură omniprezentă a ființei umane.
Așadar, învățarea pe tot parcursul vieții este conceptul care promovează ideea că procesul de învățare nu se oprește odată cu finalizarea educației obligatorii, ci este o activitate continuă și necesară pe tot parcursul vieții unei persoane. Acest concept susține că oamenii ar trebui să fie deschiși să acumuleze cunoștințe, să își dezvolte abilitățile și să își îmbunătățească competențele pe tot parcursul vieții lor.
În anul 2006, Parlamentul European oferă o recomandare statelor membre privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții (Eur-Lex, 2006). Recomandarea îndeamnă guvernele Uniunii Europene să includă predarea și învățarea competențelor-cheie în strategiile lor de învățare pe tot parcursul vieții. Recomandarea identifică opt competențe-cheie care sunt fundamentale pentru fiecare persoană „în cadrul unei societăți bazată pe cunoaștere” (Eur-Lex, 2016): comunicarea într-o limbă maternă, comunicarea într-o limbă străină, competența matematică, științifică și tehnologică, competența digitală, a învăța să înveți, competențe sociale și civice, spirit de inițiativă și antreprenoriat, sensibilitate și exprimare culturală.
Învățarea pe tot parcursul vieții este susținută de inițiativele Uniunii Europene. Astfel, în anul 2010 a fost lansat un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale, care ulterior a fost înlocuit în anul 2020 (ET 2020). Această strategie, denumită în mod obișnuit ET2020, a fost susținută de Erasmus+, programul de finanțare dedicat educației, formării, tineretului și sportului, precum și de alte programe de finanțare ale Uniunii Europene (European Parliamentary Research Service).
Educația continuă trebuie să devină o realitate pentru fiecare dintre noi. Sistemul educațional trebuie să își asume rolul de a conștientiza educabilii în ceea ce privește această necesitate și să valorifice resursele pe care le are pentru atingerea acestui scop. Fundația pentru „învățarea pe tot parcursul vieții” trebuie să fie așezată în școală, în cadrul educației obligatorii Hargreaves (2004).
„Pentru a răspunde nevoilor diverse ale elevilor într-un mediu social complex, este necesară transformarea şcolilor în organizaţii care învaţă” (Fullan, 1993; Sava, 2022 apud. Sava&Dînșorean,2023, p.82).
În cadrul articolului citat anterior, se menționează următoarele: „Există dovezi empirice care atestă raţionamentul că educabilii progresează semnificativ când şcolile prezintă caracteristici ale organizaţiilor care învaţă” (Harris & van Tassell, 2005; Schechter & Qadach, 2012; Silins & Mulford, 2004 apud. Sava&Dînșorean 2023, p.85). Dar ce este o organizație care învață? Senge (2016), ne spune următoarele:
„În practică, aceasta înseamnă că şi dezvoltă o înţelegere clară şi sinceră a realităţii curente, şi care este accesibilă întregii organizaţii; că această înţelegere este folosită pentru a crea noi cunoştinţe, accesibile tuturor; că această nouă înţelegere îi ajută pe oameni să întreprindă acţiuni utile pentru viitorul dorit de ei”( p.104).
Studiind îndeaproape documentul: „School Environment & Leadership: Evidence Review” (2022), am selectat o serie de informații relevante. În acest studiu, ni se spune că există multe aspecte pe care școlile le pot îmbunătăți pentru a deveni mai eficiente în a pregări fiecare elev care le calcă pragul. Aceste aspecte derivă dintr-o serie de indicatori, printre care se află: „high academic standards and expectations, a positive school climate which focuses on learning and achievement, pedagogical leadership, clear school governance, including sound financial management”. În continuare, ni se spune că învățarea ce are loc în școală, la clasă, este mai întâi determinată de ceea ce face profesorul, dar, există dovezi clare care arată că mediul școlar își lasă amprenta asupra învățării:
„Nici cel mai bun profesor nu poate facilita o învățare calitativă atâta timp cât nu sunt și alte suporturi/pârghii, așezate la locul lor. Acestea, pot fi în mare parte reglate la nivelul școlii: profesorii să colaboreze în ceea ce privește curriculum-ul, pedagogia și evaluarea; o cultură a așteptărilor înalte pentru toți; relații puternice, caracterizate prin încredere, sprijin, siguranță și deschidere.” (p.15)
Din cele arătate mai sus, înțelegem importanța școlii, a organizațiilor educaționale în viața elevilor și a comunității. Dar, ce trebuie să dezvolte școlile? Cum pot ajunge să dezvolte în copii abilitățile necesare pentru a învăța pe tot parcursul vieții?
Dacă pe parcursul anilor de școală am învăța despre procesul învățării și cum ne putem perfecționa în această privință, am fi mult mai pregătiți/ echipați, pentru întreaga învățare de mai târziu (Hargreaves, 2004).
Competența de a învăța să înveți, este întâlnită în unele studii occidentale o în varianta competența LL. Este o abreviere a sintagmei engleze consacrate, learning to learn: „Competența LL este un important indicator al eficienței învățării școlare, iar lipsa manifestării ei – într-o instituție de învățământ fie și elitistă – nu vorbește decât despre stereotipul școală bună: bun sistem de asimilare & acumulare de informații.” (Orehovschi 2020, p.90)
Având în vedere cele spuse mai sus, consideăm că ar trebui găsite soluții la nivel de politici educaționale, la nivelul curriculum-ului, astfel încât în cadrul școlilor să se poată dezvolta această competență de a învăța să înveți, care ne abilitează să fim persoane care învață pe tot parcursul vieții. Totodată, profesorii, ca și coordonatori ai activităților de învățare, trebuie să înțeleagă importanța acestor concepte, dovedind ei înșiși că sunt persoane care învață și se formează constant.
Bibliografie
1. Coe, R., Kime, S., & Singleton, D. (2022). A model for school environment and leadership (School environment and leadership: Evidence review). Evidence Based Education
2. Cucoș, C. (2013). Educația: Experiențe, reflecții, soluții. Polirom.
3. Hargreaves, D.H.(2004). Learning for life: The Foundations for Lifelong Learning. Policy Press
4. Lucas, B. & Claxon, G. (2009). School as a foundation for lifelong learning: the implications of a lifelong learning perspective for the re-imagining of school-age education. NIACE Enquiry into Lifelong Learning.
5. Orehovschi, S. (2020). Competența de a învăța să înveți – concept ce sprijină devenirea personalității depline. Revista de științe socioumane Nr.1(44), 82-94.
6. Sava, S. & Dînșorean A.D.(2023). Sunt şcolile din românia organizaţii care învaţă? Percepţii ale angajaţilor şcolilor. Revista de Pedagogie – Journal of Pedagogy, 2023 (1), 81 – 104 doi.org/10.26755/RevPed/2023.1/81
7. Senge, P. (coord). (2016). Școli care învață. A cincea disciplină aplicată în educației. Editura Trei
8. Șavga, L.(2020). Implementarea modelului european de învăţare pe tot parcursul vieţii în Republica Moldova. Revista de Știință, Inovare, Cultură și Artă „Akademos” NR. 1(56), 122-129. doi.org/10.5281/zenodo.4095075