Într-o lume zbuciumată, haotică, în care am alergat de la stânga la dreapta şi invers, cineva a spus STOP JOC. A ajuns COVID19 şi la noi. Acum a sosit timpul să NE OPRIM, este timpul SĂ GÂNDIM, este timpul SĂ MEDITĂM, este timpul SĂ ANALIZĂM.
– De ce? La ce?
– Ca să putem merge mai departe, să putem să vorbim despre VIITOR.
România, o ţară săracă din Uniunea Europeană, care fost părăsită de ROMÂNII EI, de cei care îşi doreau mai mult, mai mult….,că doar stăm în 6 case, conducem 4 maşini deodată, ne încălţăm cu 100 de perechi de pantofi….. Au uitat de ea!!!
Dar, brusc ceva rău se întâmplă pe plan mondial.
– Offf, e COVID 19! Să ne întoarcem în România, că aia este ţara noastră! Cum se schimbă oamenii, după cum le e mai bine.
Mai există fraierii de noi, care am rămas ca să luptăm pentru ţara asta, care ne-am chinuit cu inechităţiile societăţii, cu neajunsurile din învăţământ, din spitale şi cu neajunsurile din toate domeniile STATULUI, care trebuiau să ne ofere protecţie.
Un sistem MURDAR, dar acceptat de noi toţi!
Dar am trăit aşa, în spitalele noastre murdare (în care abia te poţi duce, în care nu se investeşte – Acum au realizat că e sistemul corupt, că nu au ce le trebuie, că trebuie să investim, acum, dar e PREA TÂRZIU!) şi în şcolile noastre urâte (care trebuie să se descurce singure – autofinanţeze – de la grădiniţe la universităţi, în care NU SE INVESTEŞTE)
Aş vrea să mă opresc asupra a 2 drepturi fundamentale ale omului reglementate în Constituţia României:
– articolul 32 – Dreptul la Învăţătură
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
(3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.
– articolul 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii
(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
Aceste două drepturi mi se par foarte importante pentru noi, ca şi naţiune. Fără educaţie putem fi foarte uşor manipulaţi şi nu putem scoate medici, care să aibă grijă de sănătatea noastră. Fără medici nu putem fi trataţi.
Aceste 2 drepturi fundamentale se leagă unul de altul. În timpul acestei pandemii începem să realizăm că de-a lungul timpului că de la MARE (Minister) la MIC (omul) şi invers s-au făcut foarte multe greşeli.
De aceea am ajuns acum, să fim în stare de urgenţă şi nu ştim ce să facem. Sunt de acord, în timpul acestei pandemii s-au încălcat aceste 2 drepturi fundamentale, dar eu cred că pentru PROTECŢIA NOASTRĂ.
– Dar pe parcursul timpului, noi am avut doar drepturi, obligaţii nu?
– De ce investim 10 ani în pregătirea unui medic, care apoi poate pleca, nestingherit, în străinătate, că sunt condiţii mai bune.
– De ce nu investim în sănătate, în aparatură medicală, în loc să cumpărăm maşini de lux parlamentarilor?
Și totul se întâmplă pentru că nu avem protocoale stricte, reguli şi legi stricte, aplicabile şi fără prea mult balastru şi oameni incapabili care ne conduc.
Dacă ești ROMÂN, ai obligația să ați aperi țara.
Acum vin cei din străinătate, fără asigurare de sănătate, care ne vor da sistemul medical peste cap, care oricum era şubred…”- Noi venim la fraţii noştri, România noastră!”. Să vezi şi să nu crezi. După ce se termină pandemia, în 2 luni sunt plecaţi. Statul trebuia să ia măsuri stricte pentru sănătatea noastră. Ne privează de dreptul la ocrotirea sănătăţii – E un drept încălcat.
Educaţia, săraca, în loc să se ia măsuri raţionale, să se analizeze cu calm, a fost aruncată într-o lume virtuală. (Eu nu cred că profesorul poate fi înlocuit de un calculator… expresia feţei, îmbrăţişările…REFUZ SĂ ACCEPT) .
Peste câteva luni, totul se va termina, oamenii îşi vor relua cursul vieţii, DIASPORA va pleca, noi vom rămâne, dar de drepturile noastre se va uita. Doar noi putem schimba ceva, în mentalitatea noastră, în comportamentul nostru, în calitatea vieţii pe care o acceptăm să o ducem, în gradul nostru de RESPONSABILITATE, în simţul nostru civic şi prin unirea noastră.
Doar aşa putem avea ŞCOLI ŞI SPITALE DOTATE ŞI CU STANDARDE ÎNALTE .