Termenul disciplină e înrudit cu cuvântul discipol și înseamnă a învăța, prin urmare, disciplinarea eficientă are ca și reper central achiziția unor comportamente sănătoase, când elevii învață de mici ce trebuie să facă pentru a obține ce își doresc și cum pot controla acțiunile celorlalți prin observarea efectelor pe care îl are comportamentul lor. Prin urmare, orice comportament al copilului are o anumită funcție, adică un motiv ce-i justifică comportamentul, adică se întâmplă toate acestea deoarece învățăm să facem lucruri dacă ele ne aduc un beneficiu sau dacă prin acele comportamente putem evita anumite consecințe neplăcute.
Modul în care se exprimă comportamentul „depinde de abilitățile pe care le are copilul în repertoriul său și pe care știe să le abordeze.” (Roșu, A, 2015, p. 79) În cazul disciplinei pozitive unul din principiile de bază urmărit în disciplinarea copilului va fi cel al fermității și consecvenței, adică se are în vedere, dacă noi nu acceptăm copilul să mintă, atunci, ori de câte ori el minte îl atenționam asupra faptului acesta și nu numai în zilele cu indispoziție sau în cazurile când aceasta ne privește pe noi. Astfel, prin fermitate se înțelege faptul că toate consecințele ar fi bine să fie clar formulate și apoi aplicate atunci când un comportament neadecvat are loc, prin formulare corectă se referă la faptul că toate consecințele să corespundă cu comportamentul neadecvat. Atunci când avem un comportament neadecvat, acesta trebuie din timp anunțat deoarece dacă comunicarea nu este corectă și imediată apar o serie de repercusiuni mai ales din faptul că elevul nu știe de problemele care au apărut la el.
Pentru disciplinarea pozitivă, lauda și încurajarea sunt de multe ori practici mult mai eficiente și care au același efect ca și recompensa materială, adică acestea îl va ajuta pe elev să aprecieze valoarea efortului său îl va încuraja să-și continue deficiențele. Recompensa trebuie să vina ulterior faptei, mai degrabă decât o promisiune motivantă, ea poate duce la comportamentul dorit doar condiționat, iar de fiecare dată când copilul va dori ceva, va uita să fie așa cum cer părinții doar pentru a forța mama la o nouă promisiune de recompensă. Premiile date elevului sunt stimulente în vederea atingerii unui tel, fie în deprinderea unui obicei bun sau renunțarea la unul rău, ele sunt folosite pentru motivarea acțiunilor asociate deprinderilor, talentelor și calităților fizice.
Disciplinarea pozitivă permite corectarea comportamentului nedorit, părinții trebuie să corecteze atât greșelile copilărești, cât și tendințele de exprimare a răutății copilului fată de alte persoane sau deteriorare intenționată a lucrurilor.
Nu orice greșeală trebuie corectată în același mod sau cu același impact asupra copilului, există o serie de factori de care trebuie să se țină cont atunci când pedeapsa se impune: cât de gravă este greșeala, vârsta și capacitatea de înțelegere. Doar după ce aceste aspecte au fost clarificate, părintele trebuie să decidă dacă pedeapsa e cuvenită și cât de gravă va fi aceasta în balanță cu gravitatea faptei; Măsurile extreme, precum amenințarea că nu va mai avea încredere au un impact devastator asupra copiilor, iar acceptarea faptului că prin greșeli, copii învață și nu mai greșesc este valabilă doar cei care lucrează. Toți elevii învățați să identifice greșelile efectuate, „învață a găsi soluții, iar cei cărora nu li se acceptă să greșească, devin temători de a efectua ceva nou.” (Trip, S., 2007, p. 84)
O cale de a învăța că greșelile sunt oportunități minunate de a învăța e și modelarea, adică după ce elevul a făcut o greșeală: recunoașterea greșelii și reconcilierea sunt soluții salvatoare mai ales dacă rezolvarea este eficientă. În cazul obrăzniciei, elevul ce are o idee distorsionată despre cum să-și atingă scopul principal, recurge la aceasta și, dacă nu este corectat, se îndreaptă către comportamente deviante. Este bine să ne debarasăm de ideea că, în scopul de a-l face pe copil să procedeze corect, pentru început trebuie să-l faceți să se simtă rău, deoarece nimeni nu se va simți bine după ce a fost umilit.
Pedeapsa corporală e inacceptabilă în educația elevului, deoarece îl învață că doar prin forță și înjosire se poate obține ce se dorește – de ce să nu încercăm să explicăm copilului motivul pentru care la această vârstă sunt lucruri pe care nu trebuie și nu are voie să le facă. Pedepsirea elevului poate fi începutul învățării unui model agresiv de disciplinare; un astfel de model oferit de către părinți are uneori un impact mai mare asupra lui decât orice alte metode folosite în disciplinare. Elevul învață cel mai bine imitând, uneori inconștient, exemplul ce îi este oferit de părinte; dacă este lovit, aprobă folosirea pedepsei corporale și, probabil, o va aplica și cu alte ocazii. De asemenea, învață un model agresiv de gândire și relaționare, în care elevii ce sunt agresați fizic sau verbal manifestă comportamente agresive în familie, fată de frați, bunici, părinți, precum și fată de ceilalți. De multe ori, elevii ce au fost pedepsiți fizic întreprind mai multe acțiuni ostile, ca răspuns la comportamentul neclar al colegilor lor, găsesc mai puține soluții pentru soluționarea problemelor și aleg variantele mai ostile.
Iată de ce pedeapsa are repercusiuni negative în disciplinarea pozitivă, adică în același timp dezvoltă probleme emoționale și comportamentale, iar studiile au demonstrat că abuzul emoțional este mai des asociat cu problemele psihologice decât abuzul fizic sever.
Bibliografie
1. Trip, Simona, (2007), Introducere în consilierea psihologică, Editura Universității din Oradea, Oradea;
2. Roșu, Adrian, (2015), Psihopedagogie specială. Modele de evaluare și intervenție, Editura Polirom, Iași;