Școala româneasca trece în această perioadă prin momente grele. Aș putea spune că multe cadre didactice au fost dezorientate în această perioadă și nu știau ce să facă, încotro să o apuce sau cu ce anume să înceapă? Unii dintre noi au trecut și prin stări de anxietate sau de depresie pentru că s-au confruntat cu lucruri ce nu făceau parte din programul nostru zilnic.
Singurătatea și lipsa contactului cu elevii m-au făcut la începutul perioadei să mă bucur din plin de timpul petrecut în familie, alături de copiii mei. Timpul petrecut în familie este întotdeauna plăcut dar din păcate prea puțin. În această perioadă, am descoperit la copiii mei unele lucruri pe care nu am avut ocazia să le observ până acum. Am observat că fiul meu are o minte sclipitoare – acum am descoperit că în el am avut un ajutor în rezolvarea unor necunoscute la folosirea tehnologiei moderne – și are numai 9 ani. Fata mea are și ea o minte extraordinară și are numai 5 ani. I-am învățat să joace rummy, iar cea mică reușește să câștige într-o proporție covârșitoare, asociind foarte bine și repede piesele care le are pe tablă.
După un timp, copiii de la clasa unde sunt diriginte au început să mă caute să îmi adreseze întrebări legate de ziua în care o să ne întoarcem la școală și ce se fac ei pentru că au de dat teze și trebuie să mai primească și note. Unii luau de bune toate lucrurile ce apăreau pe rețelele de socializare, cum că o să repete anul școlar și ei nu își doresc acest lucru. Pot spune că din acel moment am devenit oarecum „psihologul” lor fără să îmi dau seama. Am început să am discuții de grup și individuale cu ei, nu că nu o făceam și când eram la școală. În schimb acum a trebuit să le ridic moralul mai mult decât atunci când erau la școală și luau o notă mică în urma unui test sau a unei ascultări. Cel mai greu a fost cu cei care au părinții plecați în străinătate. Își făceau griji mai mari decât ar trebui să își facă un adolescent, dar dragostea de mamă și de tată nu ține cont de vârstă. Dorul de părinții plecați la muncă în străinătate pentru a le face lor un viitor mai bun a luat amploare. Frica să nu își piardă părinții sau teama că nu o să-i mai vadă creștea de la o zi la alta.
Mamele a doi copii din clasă lucrează la Spitalul Județean din Suceava iar când a început „nebunia” în una din zile au venit acasă de la muncă și au avut la dispoziție puține minute să își facă un bagaj și să își ia rămas bun de la familie. Ironia sorții făcea că, ei, copiii, trebuiau să stea în izolare acasă fără a mai putea merge la școală, în schimb mamele lor când terminau tura de lucru în spital, care uneori era și de câte 20-24 de ore, mergeau la căminul școlii unde învățau copiii lor și se odihneau câteva ore urmând apoi să se întoarcă în linia întâi și să trateze alți pacienți dar tot timpul cu gândul la familie.
Încetul cu încetul elevii au reluat și activitatea, online de data aceasta, pentru că m-au ascultat și au început să înțeleagă că lucrurile trebuie să meargă înainte într-un fel sau altul. Le-am sugerat să nu mai plece urechea la orice zvon sau postare ce o văd pe rețelele de socializare pentru că riscă să își facă mai mult rău decât bine. Să se informeze doar din sursele oficiale transmise de autorități. Chiar și dacă vedeau ceva la televizor tot mă contactau să se asigure că sursa este una credibilă. Abia când le confirmam și eu se mai linișteau.
Activitatea online a început și ea cu peripeții din partea lor dar și din partea mea. Școala a realizat o platformă pe care trebuia să lucrăm toți profesorii și elevii deopotrivă. S-a realizat platforma instituționalizată și am transmis mai departe elevilor cum trebuie să își activeze conturile ca să poată fi conectați permanent cu profesorii de la clasă. La începutul utilizării platformei în fiecare zi mă contactau ”că nu se pot loga”, „că altcineva îi folosește contul” sau „că a uitat parola”, „nu mai știe id-ul”, ba că „i-a spart cineva contul” și tot așa. Cu calm și cu răbdare s-au rezolvat și lucrurile acestea și acum nu mai are nici unul probleme. Facem și ore de dirigenție online pe lângă celelalte activități ce le desfășoară la toate disciplinele.
La orele de dirigenție am sărbătorit și zile de naștere, ne-am bucurat împreună de intrarea unora în carantină pentru că li s-au întors părinții acasă, am aplaudat și felicitat cele două mame eroine când au revenit acasă după ce a ieșit spitalul și municipiul din carantină. Au fost momente care s-au transformat deja în amintiri.
În concluzie, vreau să spun că suntem niște eroi cu toții începând cu cei care lucrează în spitale, continuând cu părinții care au fost nevoiți să stea cu copiii acasă și credeți-mă că nu este ușor, apoi părinții plecați în străinătate, elevii care au înțeles situația actuală și s-au achitat de sarcinile sau temele primite de la profesori contrar supărărilor că nu au putut face aceste lucruri în mod normal la școală, iar noi, profesorii, suntem mândri că am putut și putem în continuare să contribuim câte puțin la caracterul fiecărui elev ce trece prin mâinile noastre. Cred că în această perioadă fiecare și-a reamintit sau a învățat să fie OM, indiferent de vârstă sau profesie!
Sunt mândru că sunt profesor și că reușesc mai mult sau mai puțin să îmi las amprenta asupra fiecărui elev pe care am ocazia să îl cunosc!