Dezvoltarea sentimentului de apartenență la un loc, cu efect în dezvoltarea comportamentului civic

Nevoia de a aparține unui loc sau unui grup reprezintă o nevoie fundamentală a vieții umane și unul dintre cei mai puternici factori ai motivației, dacă luăm în calcul piramida nevoilor umane, a cărui autor este Abraham Maslow (1943), care plasează nevoia de apartenență și de iubire la nivelul median al ierarhiei, imediat după nevoile fiziologice și de siguranță.
Apartenența la un loc, ”sense of place”, sintagmă folosită în limba englează pentru acest concept, joacă un rol important în formarea identităților individuale și colective, locurile devenind depozite de amintiri, experiențe și narațiuni culturale care contribuie la înțelegerea de sine și a originilor, fizice și simbolice.

Comportamentul civic reprezintă ansamblul de atitudini și acțiuni prin care un individ își manifestă responsabilitatea față de comunitatea din care face parte. Acesta reflectă modul în care oamenii respectă regulile sociale, drepturile celorlalți și valorile fundamentale ale unei societăți democratice. În lumea contemporană, comportamentul civic este esențial pentru menținerea unui climat de ordine, respect și cooperare între cetățeni.

Un alt aspect important al comportamentului civic este respectul față de ceilalți. Acesta se manifestă prin toleranță, politețe și acceptarea diferențelor dintre oameni. Într-o societate diversă, este important ca fiecare individ să își exprime opiniile fără a încălca drepturile altora. Comunicarea civilizată și cooperarea sunt elemente esențiale pentru construirea unor relații armonioase.

De asemenea, implicarea în viața comunității este o formă importantă de comportament civic. Participarea la activități de voluntariat, protejarea mediului înconjurător sau implicarea în proiecte locale arată interesul pentru binele comun.  Educația joacă un rol esențial în formarea comportamentului civic. Încă din copilărie, oamenii învață ce înseamnă responsabilitatea, respectul și solidaritatea. Școala și familia sunt principalele medii în care se formează aceste valori, oferind modele și exemple de comportament corect. Prin educație, indivizii devin conștienți de drepturile și obligațiile lor în societate.

Astfel, apreciem că formarea și promovarea comportamentului civic trebuie să fie o prioritate, deoarece acesta stă la baza unei societăți armonioase și funcționale.

Credem că formarea și dezvoltarea sentimentului de apartenență la un loc favorabil dezvoltării, poate duce la formarea și dezvoltarea  unui comportament civic corespunzător, de implicare și protejare a valorilor locului și a comunității în general, oamenii identificându-se cu mediul în care trăiesc sau învață, astfel că expresia sentimentului de apartenență la un loc este comportamentul civic.

Vă prezentăm în cele ce urmează o esență a unei propuneri de proiect privind dezvoltarea sentimentului de apartenență la un loc, în scopul dezvoltării comportamentului civic sănătos, iar pentru exemplificare am ales Comuna Gepiu, din Județul Bihor.

Este de subliniat faptul că atunci când vorbim de apartenență la un loc trebuie avute în vedere locul cu toate resursele, frumusețile, caracteristicile sale, istoria, cultura locului, așadar nu doar reperele fizice ale acestui spațiu, ci și toate emoțiile și gândurile care însoțesc aceste repere fizice. Încărcătura locului (Comuna Gepiu) ar fi legată de:

  • 125 de ani de educație la Gepiu (există arhivă cu documente care atestă începuturi ale școlii din Gepiu, din anul 1901);
  • Gepiu, localitate martir în cel de-al doilea război mondial, localitate unde s-au dat lupte în cel de-al doilea război mondial, parte din localitate aflată la acea vreme sub ocupație maghiară;
  • pădurea Gepiu cu lac artificial în zonă – floră și faună;
  • cuiburi de berze în multe locații din satele aflate în cadrul Comunei Gepiu;
  • ferme în care se păstrează agricultura ecologică;
  • Comuna Gepiu, păstrător al tradițiilor și obiceiurilor (Paște, Crăciun, Florii), formându-se ”cete” de tineri, care, organizați de biserică, continuă tradițiile specifice locului la fiecare praznic;
  • Comuna Gepiu a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă ca dezvoltare a infrastructurii în ultimii ani, fapt care a determinat atragerea tinerilor în comună.

Propunem câteva activități în cadrul proiectului de creștere a apartenenței la locul Comuna Gepiu, Jud. Bihor, după cum urmează:

  • încheierea unui parteneriat școală – primărie, pentru ca primăria să susțină proiectul în comunitate;
  • identificarea canalelor de comunicare pentru comunicarea ”încărcăturii culturale a destinațiilor, a bogățiilor” din comună (cele anterior menționate) – comunicarea se face nu numai în mediul școlar, ci în întreaga comunitate;
  • organizarea de activități educative în comună, exemplu Teatru în aer liber, pentru creșterea sentimentului de mândrie față de frumusețea locului, a naturii;
  • desfășurarea cu elevii de lecții în aer liber, gândind activități integrate;
  • participarea la activitatea de plantare a unor puieți în pădurea comunei;
  • participare la amenjarea unui spațiu destinat unei agriculturi ecologice, în cadrul unei ferme din comună;
  • realizarea unei întâlniri la care să participe un istoric, care să vorbească de trecutul istoric al comunei (realizat în curtea bisericii – biserica partener în proiect – comunitate strânsă în jurul bisericii). Povestea celui mai bătrîn din sat, repovestită de noile generații;
  • organizarea unui spectacol la un praznic, cu prezentarea unor tradiții și obiceiuri specifice locului sau a unei șezători, tot în cadrul bisericii – participarea părinților la amenajarea șezătorii, participarea bătrânilor pentru a povesti și prezenta obiceiuri vechi, care să se transmită celor tineri – prilej de a fi intervievați cei vârstnici de către cei tineri;
  • crearea unei arhive electronice cu frumuseți ale locului, precum și istoria sa, dar nu numai electronică, ci și fizică în cadrul școlii, la care elevii să participe cu proiecte realizate de către ei, în care prezintă elementele mai sus menționate.

În toate aceste activități vor fi implicați și elevii în mod direct, fie ca organizatori, fie ca spectatori, precum și toți membrii comunității, indiferent de vârstă.

În concluzie, formând sau dezvoltând elevilor sentimentul de apartenență la un loc, va crește motivația pentru adoptarea unui comportament moral și civic în rândul comunității, crescând gradul de responsabilitate și implicare al acestora în mediul în care trăiesc.

 


Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Elena Mihoc

Colegiul Național Onisifor Ghibu, Oradea (Bihor), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/elena.mihoc