Dezvoltarea limbajului în educația timpurie constituie unul dintre pilonii fundamentali ai procesului educativ, având un impact semnificativ asupra dezvoltării cognitive și sociale a copiilor. Studiile din domeniul psiholingvisticii demonstrează că perioada 3-5 ani reprezintă o etapă critică pentru achiziția și consolidarea abilităților de comunicare, când plasticitatea cerebrală permite o asimilare optimă a structurilor lingvistice. În acest context, jocul didactic se impune ca o metodă privilegiată de intervenție pedagogică, combinând dimensiunea ludică cu obiectivele specifice de învățare.
Activitățile de tip onomatopeic prezintă o valoare pedagogică deosebită în educația preșcolară, facilitând nu doar dezvoltarea pronunției corecte, ci și stabilirea conexiunilor cognitive între sunet și semnificație. Prin imitarea glasurilor animalelor, copiii exersează articularea unor consoane dificile într-un context motivant și familiar, proces care contribuie la maturizarea aparatului fonator și la dezvoltarea competențelor metalingvistice.
Descrierea și fundamentarea jocului didactic
Jocul „Spune cum se face”, pe care l-am conceput și l-am implementat la Grădinița cu Program Normal Coșereni, Ialomița, se adresează copiilor de la grupa mică și urmărește obiective multiple în dezvoltarea limbajului. Scopul principal al activității constă în exersarea pronunției corecte a consoanelor r, g, s, ș, z, aflate în diferite poziții ale cuvântului, concomitent cu activizarea vocabularului referitor la lumea animală și dezvoltarea capacității de stabilire a corelațiilor simple între sunet și semnificație.
Fundamentul științific al acestei abordări se regăsește în teoria învățării prin imitație și în principiile pedagogiei experiențiale. Sarcina didactică se concentrează pe recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare, proces care angajează atât memoria auditivă, cât și cea vizuală, facilitând o învățare multimodală eficientă.
Regulile jocului sunt formulate clar și progresiv: la primirea jucăriei sau imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalți copii să-l recunoască și să-l denumească. Această structură permite evaluarea individuală și colectivă a progresului, în timp ce semnalul dat pentru imitarea în grup sau prin mișcări specifice introduc dimensiunea kinestezică în procesul de învățare.
Materialul didactic selectat cuprinde reprezentări ale animalelor familiare copiilor: câinele, pisica, oaia, calul, găina, cocoșul, rața, gâsca și albina. Această alegere nu este întâmplătoare, ci reflectă o progresie didactică logică, de la onomatopeele simple către cele mai complexe din punct de vedere articulatoriu.
Metodologia de organizare și desfășurare
Aspectele organizatorice ale jocului trebuie să denote o planificare pedagogică riguroasă. Materialul este inițial ascuns în saculeț sau coșuleț, creând elementul de surpriză care stimulează atenția și motivația copiilor. Această tehnică, cunoscută în literatura de specialitate ca „prezentarea graduală a stimulilor”, optimizează procesele de percepție și concentrare.
Aranjarea spațiului educational prin așezarea copiilor pe scaune în jurul mesei facilitează interacțiunea și permite educatoarei un control eficient al activității. Succesiunea prezentării materialului urmează o logică didactică clară, începând cu animalele al căror glas este mai ușor de pronunțat (ex. pisica cu onomatopeea „miau”) și progresând către cele care prezintă dificultăți articulatorii (albina cu „bzz”, cocoșul cu „cucurigu”).
Strategia diferențierii este implementată prin trecerea de la reproducerea individuală la cea de grup, apoi din nou la nivel individual pentru copiii cu dificultăți specifice. Această abordare respectă principiile pedagogiei incluzive și permite adaptarea ritmului de învățare la nevoile fiecărui copil.
Complicarea progresivă a jocului prin modificarea ordinii acțiunilor – de la stimul vizual la stimul auditiv – dezvoltă flexibilitatea cognitivă și consolidează asociațiile învățate. În această variantă, copiii ascultă onomatopeea reprodusă de educatoare, selectează animalul corespunzător și reproduc sunetul, proces care inversează secvența cognitivă și aprofundează înțelegerea.
Variante metodologice și adaptări
Prima variantă propusă introduce elementul de suspans prin închiderea ochilor în timp ce educatoarea plasează jucăria. Această tehnică stimulează memoria de lucru și anticipația, în timp ce formula „Spune cum face!” devine un declănșator verbal clar pentru acțiune. Structura răspunsului „Pisica face miau” încurajează formarea de propoziții complete, contribuind la dezvoltarea sintaxei.
Cea de-a doua variantă transferă responsabilitatea alegerii către copil, care selectează atât jucăria, cât și colegul destinatar. Această modificare dezvoltă autonomia și abilitățile de luare a deciziei, în timp ce întrebarea structurată „Cine este și cum face?” consolidează atât vocabularul, cât și structurile sintactice.
Valoarea pedagogică și implicații pentru practica educațională
Jocul „Spune cum se face” exemplifică principiile pedagogiei moderne prin integrarea obiectivelor de dezvoltare a limbajului în activități ludice motivante. Abordarea multimodală – vizuală, auditivă și kinestezică – respectă diversitatea stilurilor de învățare și asigură o asimilare durabilă a cunoștințelor.
Din perspectiva dezvoltării fonologice, activitatea contribuie la maturizarea aparatului articulatoriu prin exercițiul consoanelor dificile în contexte semantice semnificative. Dimensiunea socio-emoțională este susținută prin interacțiunile de grup și prin construirea încrederii în sine prin reușitele individuale.
Concluzie
Jocul didactic „Spune cum se face” reprezintă un exemplu relevant de practică educațională bazată pe principii științifice solide. Prin combinarea obiectivelor specifice de dezvoltare a limbajului cu elementele ludice motivante, activitatea demonstrează eficiența metodelor experiențiale în educația timpurie.
Structura progresivă, diferențierea strategiilor și varietatea de adaptări propuse oferă educatoarelor un cadru metodologic flexibil, adaptabil nevoilor specifice ale fiecărui grup de copii. Rezultatele preconizate – îmbunătățirea pronunției, îmbogățirea vocabularului și dezvoltarea abilităților de categorisire – se înscriu în obiectivele curriculare ale educației preșcolare și contribuie la pregătirea pentru învățarea formală ulterioară.
Implementarea sistematică a unor astfel de activități, susținută de observația pedagogică și evaluarea continuă, poate genera progrese semnificative în dezvoltarea competențelor lingvistice ale copiilor de vârstă preșcolară, demonstrând astfel valoarea jocului didactic ca instrument pedagogic fundamental în educația timpurie.