Ceea ce diferențiază umanitatea de celelalte ființe este indiscutabil abilitatea de a gândi rațional și de a-și folosi intelectul pentru atingerea scopurilor proprii. Totuși, nimic nu-l face pe om mai uman decât tentativa de a se ridica la nivelul Creatorului său. Creativitatea reprezintă cel mai prețios dar al omenirii, cel care i-a permis să creeze primele unelte, să domine parțial natura prin știință și tehnologie, să transforme mediul și să exploreze spațiul cosmic.
Înzestrat cu gândire și imaginație, omul este deopotrivă dominat și stăpân al propriilor creații. Ne putem întreba ce s-ar fi întâmplat dacă umanității i-ar fi fost refuzată descoperirea focului? Cum ar fi arătat societatea anului 2003 – o lume lipsită de industria în forma pe care o cunoaștem? Nici cei mai talentați autori de science-fiction sau futurologi nu pot prezice cu exactitate.
Creativitatea nu este refuzată niciunei persoane normale. În fiecare individ există un potențial creativ general, anumite abilități creative legate mai ales de aspectele constructive ale aptitudinilor, dar și de dimensiunile valorice ale personalității. Acest potențial latent, dacă este exersat și educat, poate fi valorificat la maximum, concretizat și obiectivizat în diverse domenii ale activității umane, materializându-se în produse noi și originale.
Imaginația este definită ca procesul psihic care generează reacții și fenomene psihice noi în plan cognitiv, afectiv sau motor (conform lui Andrei Cosmovici). Ea nu intervine doar în artă, precum pictură sau poezie, ci și în matematică sau activități organizatorice. Din acest motiv, este esențial să identificăm acele căi care favorizează dezvoltarea imaginației încă din primii ani de viață.
Procesul de generare a noutății prin imaginație implică interacțiuni cu toate componentele sistemului psihic uman: dorințe, aspirații, profunzimea înțelegerii, orientări dominante, trăiri profunde ale evenimentelor, experiența personală de viață, dinamica temperamentală – pe scurt, întreaga personalitate.
Prin creativitate se înțelege capacitatea sau aptitudinea de a realiza ceva original. Există două niveluri ale creativității din perspectiva relației creator-creație-societate. Putem vorbi despre o creativitate la scară personală, în care rezultatul procesului este nou și original doar pentru individ, fără valoare deosebită pentru societate, și despre o creativitate ce oferă produse de mare valoare socială. Evident, la școlarul mic nu se poate vorbi despre această a doua categorie decât în cazuri excepționale.
Creația este un proces complex în care este implicată întreaga personalitate, bazându-se pe acțiunea unitară a factorilor cognitivi, de personalitate și sociali. Astfel, se disting: factori cognitivi operaționali (intelectuali) – inteligența creatoare (care presupune sensibilitate față de probleme, fluență, flexibilitate, capacitate de redefinire); imaginația creatoare, având ca factor deosebit de important intuiția și o formă superioară – ingeniozitatea, finalizată prin găsirea unor soluții simple, surprinzătoare și originale.
Factori de personalitate care influențează creativitatea includ: motivațiile superioare; nivelul de aspirație; interesele personale; sentimentele intelectuale și atitudinile; temperamentul și aptitudinile speciale.
Factori sociali care influențează creativitatea sunt: mediul social-economic și mediul cultural-științific.
În funcție de domeniul în care se manifestă, creativitatea poate fi artistică, științifică, tehnică și organizatorică. Irving Taylor clasifică creativitatea după gradul de complexitate în: expresivă (simplă, spontană, specifică mai ales copiilor), productivă (în care învățarea creativă joacă un rol important), inventivă (ce aduce realizarea unor invenții sau descoperiri de corelații noi, originale) și inovatoare (cea mai complexă, presupunând transformări fundamentale în concepții, principii sau metode de lucru, specifică geniilor).
Dintre toate modelele propuse pentru etapele actului creator, s-a impus cel al lui G. Wallace, care cuprinde 4 faze:
- pregătirea – identificarea și formularea problemei, documentarea, culegerea, analiza și interpretarea materialului;
- incubația – perioada de așteptare tensionată, în care au loc combinări de imagini și idei;
- iluminarea – apariția bruscă a ideii sau a soluției;
- verificarea – faza de control a validității ipotezei.
La vârsta școlară mică, potențialul creativ al copilului este în plină dezvoltare, chiar dacă în timpul ciclului curricular al achizițiilor fundamentale (clasele I-II) este predominant sub semnul acumulării acelor structuri ce îi vor permite lărgirea orizontului și recombinările necesare creației.
Școlarul din primele două clase manifestă o imaginație mai redusă în desenele, modelajele și colajele realizate, și încă nu are formate deprinderile compunerii scrise. De asemenea, manifestă un spirit critic ridicat față de propriile produse, evaluându-le mai sever din punct de vedere al recognoscibilității formei.
Treptat, după vârsta de 8-9 ani, se formează capacitatea de a compune, de a povesti și de a crea povestiri. Tot după această vârstă, desenul devine mai bogat în „atmosferă”, clișeele încep să fie eliminate, și apar elemente de originalitate deosebită.
Cu toate acestea, nu trebuie uitate câteva exemple edificatoare: Haydn a compus muzică la 6 ani, Handel la 11 ani, Mozart la 4 ani, Chopin a manifestat evidente capacități creatoare la 8 ani, Liszt la 9 ani, iar Verdi la 10 ani. Și să nu-l uităm pe Enescu al nostru! De aici rezultă importanța deosebită pe care o au educatorii (învățătorul, părinții, instructorul de cerc etc.) în descoperirea și cultivarea talentelor reale.
Creativitatea, fiind dimensiunea principală a omului contemporan, trebuie să constituie o problemă centrală a școlii. Pentru a dezvolta capacitățile creatoare ale elevilor, cadrele didactice trebuie să cunoască în primul rând trăsăturile comportamentului creator, care se referă la: nivelul de inteligență generală; gândirea divergentă; fluența gândirii; receptivitatea față de probleme; spiritul de observare; imaginația creatoare; originalitatea; capacitatea combinatorie; perseverența; inițiativa; nonconformismul în idei etc.
S-a confirmat experimental faptul că performanța școlară nu reflectă fidel nivelul de creativitate al unui elev. De aceea, este greșit să încurajăm activitățile extracurriculare de dezvoltare a creativității doar la acei elevi care au rezultate școlare deosebite. Einstein a fost un elev modest, dar a oferit fizicii, mai târziu, extraordinar de importanta teorie a relativității!
Ca metode de identificare a potențialului creativ al școlarului mic menționăm:
- analiza realizărilor obținute la olimpiade, concursuri, competiții, probe școlare cu caracter creativ (definitoriu pentru dezvoltarea intelectuală și creativitatea copilului la intrarea în clasa I este testul „Copilul”)
- testele de investigare a originalității (Exemplu: „Găsiți cât mai multe întrebuințări neobișnuite ale unei cărămizi”), a flexibilității gândirii (Ex.: „Găsiți cât mai multe soluții de rezolvare a problemei x”), a fluidității gândirii (Ex.: „Dați cât mai multe exemple de cuvinte care încep cu litera ‘m'”)
- aprecierile proprii sau ale cadrului didactic pe baza unor chestionare
Creativitatea este un proces complex care angajează întreaga personalitate a elevului. În școală nu se poate vorbi de creații de mare originalitate decât la elevii excepționali, la ceilalți fiind vorba doar de un potențial creativ ce urmează a fi dezvoltat pe diferite căi, atât în procesul de învățământ cât și în cadrul activităților extrașcolare.
Specialiștii au elaborat diverse metode de stimulare a creativității, dar nu toate pot fi aplicate ca atare și cu eficiență maximă la clasele I-IV. Dintre acestea, merită menționate câteva.
Brainstorming-ul (engl. „furtuna în creier”) – implică un grup creativ cu membri de nivel intelectual eterogen, coordonat de un conducător receptiv, de încredere și respectat. Problema este prezentată tuturor membrilor, fiecare își expune punctul de vedere, se discută și se alege cea mai bună soluție. Urmează verificarea și evaluarea aplicării ipotezei. La clasele primare se poate aplica cu succes, copiii fiind deschiși spre colaborare, mai ales dacă activitatea capătă și caracter de joc sau de întrecere între grupe. La abilități practice se utilizează pentru grupuri mici în obținerea a cât mai multe variante ale „cățelușului” în tehnica TANGRAM.
Sinectica este metoda prin care, inițial, ceea ce este străin se face familiar, apoi ceea ce a devenit familiar redevine străin prin găsirea unor metafore, comparații sau personificări care pot duce la descoperirea unor căi noi de urmat. Este dificil de aplicat la clasele mici în forma ei standard.
Concluzii
Educarea creativității este un proces continuu ce trebuie realizat pe tot parcursul școlarității, luând în considerare toți factorii cognitivi, caracteriali și sociali. Aș îndrăzni să prezic faptul că, dacă va avea loc o revoluție viitoare a învățământului mondial, aceasta va fi în direcția promovării unei educații prin și pentru creativitate, cu scopul trecerii de la „homo sapiens-sapiens” la „omul creator”.