Se știe că mișcarea este mijlocul cel mai de seamă al dezvoltării copilului, ceea ce impune intensificarea eforturilor în direcția introducerii ei încă din cea mai fragedă vârstă.
„Conștiința de sine a plecat de la conștiința mișcării…Înainte de a gândi logic, ne-am mișcat instinctual…Mișcarea stă la originea tuturor fenomenelor. Devenirea, adică viața, înseamnă mișcare.” (Debesse, Maurice-Psihologia copilului de la naștere la adolescență, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1970).
Educația fizică este una dintre cele mai vechi forme de exercitare a acțiunii formative. Această componentă a educației cuprinde un cumul de activități care contribuie la dezvoltarea ființei umane prin cultivarea și potențarea dimensiunii psiho-fizice a ființei.
Faza analitică reprezintă învățarea pe operații. Acțiunea este descompusă și învățată pe părți. În aceată fază predomină controlul verbal al acțiunii.
Faza sintetică este cea de organizare, când părțile învățate separat în faza anterioară se unifică într-un întreg. Caracteristic pentru această etapă este sesizarea greșelilor și înlăturarea lor, consolidarea achizițiilor pozitive; se accelerează ritmul rezolvării exercițiului.
Faza sistematizării nu este o simplă alăturare, ci o unificare calitativ nouă, o ordonare într-un sistem. Atenția elevului se concentrează acum spre ansamblul activității și nu spre detalii.
Ultima etapă este cea a perfecționării și se caracterizează printr-un grad mai înalt de stabilitate și flexibilitate.
Deprinderile de regulă se întrepătrund. Interacțiunea lor poate avea un aspect pozitiv care este denumit transfer și un aspect negativ care poartă numele de interferență. Ne referim la transfer, atunci când o deprindere sau un grup de deprinderi format sunt folosite sau facilitează însușirea altor deprinderi. Atunci când o deprindere împiedică sau îngreunează formarea unei noi deprinderi sau când formarea deprinderilor noi dezorganizează pe cele vechi, atunci interacțiunea deprinderilor se numește interferență sau transfer negativ. Se consideră că o învățare prelungită, repetările prea dese, oboseala, favorizează interferența deprinderilor.
O dată formate, deprinderile reduc mult timpul de lucru, asigurând o execuție mult mai rapidă a unui exercițiu sau a unei probleme, efortul e mai mic și rezultatele mai bune. Randamentul este maxim dacă deprinderile au fost corect formate.
Spunem despre unii elevi că că posedă aptitudini matematice sau că sunt isteți numai că „talentul matematic” se cere „pus la treabă”, adică exersat, iar exersarea ne duce în perimetrul deprinderilor.
În cursul micii școlarități, continuă să se întărească deprinderile de autoservire și începe formarea unor deprinderi legate de nevoile tipului de activități și relații în care este încadrat copilul.
În procesul însușirii scrierii și citirii, se formează deprinderea de a folosi corect componentele grafice și sonore ale cuvintelor; operând cu cantități la matematică, se formează deprinderea de măsurat, deprinderea de calcul numeric; în cursul familiarizării cu alte cunoștințe – cum ar fi cele de geometrie – se formează deprinderea de mânuire a unor instrumente.
Pe baza acestor deprinderi, cu evidente componente motorii, se formează ulterior deprinderile și priceperile intelectuale: de numărare, analiză, sinteză, de rezolvare a problemelor.