Motivaţia pentru învăţare influențează procesul de învăţare în sine şi, implicit, rezultatele acestui proces. Sintagmele precum : elevii nu mai sunt interesați să învețe, n-au drag de carte, au prea multe distrageri, apar deseori în discuțiile dintre educatori dar și între părinții interesați de educația copiilor lor. Unii elevi performează mult sub capacitatea lor sau pur și simplu refuză să învețe, devalorizând importanța muncii și catalogându-i pe cei poziționați altfel drept stupizi sau ipocriți. Este o situație reală și o problemă actuală, la care specialiștii din domeniul științelor educației, dar și practicienii au încercat să caute soluții.
După părerea mea, una din condițiile pentru ca elevii sa fie motivaţi să înveţe o constituie implicarea şi angajarea lor în desfăşurarea lecţiilor din clasă. Elevii nu vor fi motivaţi dacă se află într-o poziţie pasivă în clasă. Cu cât mai activi sunt elevii, cu atât mai motivaţi vor fi să înveţe şi vor obţine rezultate mai bune. Consecinţa pasivităţii elevilor care nu sunt angajaţi în învăţare este că o mare parte a energiei profesorului este consumată pe încercarea de a motiva elevii în loc de a le preda. Aceasta poate fi o experienţă frustrantă pentru profesori.
Una din ideile intâlnite în studii de specialitate este aceea a fluxului educațional.
Fluxul, în general, reprezintă o stare de grup în care cei care lucrează sunt puternic angajaţi, sau puternic concentraţi asupra sarcinilor de lucru.
Ideea de flux educaţional îşi are originile în concepţia despre flux a psihologului american Mihaly Csikszentmihalyi. Csikszentmihalyi a cercetat pe larg problematica fericirii şi a identificat (probabil surprinzător) că oamenii sunt fericiţi nu atunci când se relaxează sau când nu au nimic de făcut ci atunci când sunt implicaţi profund într-o activitate, cum ar fi de exemplu munca lor pe care o fac cu plăcere, sau un hobby. El ilustrează ideea fluxului ca fiind la intersecţia deprinderilor şi priceperilor cu provocările, ambele variabile având valori mari care se echilibrează reciproc.
Pentru a realiza o stare de flux, trebuie să fie găsit un echilibru între provocarea de sarcini de îndeplinit şi calificarea executantului. În cazul în care sarcina este prea uşoară sau prea dificilă, fluxul nu poate avea loc. Atât nivelul de calificare cât şi nivelul de provocare trebuie să se potrivească şi să fie mari. În cazul în care calificarea şi provocarea sunt potrivite dar de valori scăzute, rezultă o stare de apatie sau de plictiseală. În acelaşi timp, fără stimuli sau fără concentrare, individul devine neatent, nu găseşte sensul existenţei şi apare o stare de anxietate.Crearea fluxului în clasă va promova starea de bine în lucrul cu elevii.
Sunt câteva strategii şi tehnici pentru a-i face pe elevi să se simtă în siguranţă și să fie deschiși la a colabora în cadrul lecției atât între ei cât și cu profesorul. Profesorul trebuie să își stabilească obiective concrete şi precise, care să fie expuse și explicate la începutul orei. E necesar ca să fie stabilit un climat de respect reciproc, de sinceritate, de încurajare a inițiativei în comunicare, de apreciere a progresului și a efortului făcut. După prezentarea strategiei de lucru urmează identificarea cunoştinţelor ancoră, stabilirea sarcinilor de lucru personalizate. E important ca rezolvarea acestor sarcinilor de lucru să fie făcută în mod gradat ca dificultate. Transmiterea informaţiilor să se facă cât mai accesibil. Ar fi de preferat să fie folosite mijloace moderne : programe pe calculator, tabla Smart , etc.
Profesorul trebuie să dea dovadă de mult tact pedagogic, să folosească lucrul în echipă, să creeze şi să menţină un climat psiho-afectiv confortabil. În cazul acesta membrii echipei trebuie să aibă în permanenţă o sarcină de îndeplinit, iar aprecierea permanentă a implicării în activităţile propuse este obligatorie.
Unul din obiectivele importante e promovarea potenţialului fiecărui membru al echipei.
Ascultare activă (păreri, probleme personale), cooptarea participanţilor în luarea unor decizii cu privire la modul de desfăşurare a activităţii și conştientizarea apartenenţei la un grup conduc la rezultate foarte bune și la evitarea situaţiilor de stress.
Altă sugestie pentru crearea fluxului educaţional, crearea şi menţinerea motivaţiei pentru învăţare ar fi promovarea provocărilor la lucrul în clasă. Strategiile care promovează provocările în lucrul în clasă se bazează pe crearea unor situaţii problemă, pe sarcini date în mod gradual, rezolvarea problemelor metodic, pas cu pas, pornind de la cele uşoare spre cele dificile, pe aplicarea metodelor activ participative şi dinamica activităţilor. De asemenea, încurajarea exprimării opiniilor, comentarii, conexiuni interdisciplinare, ruperi de ritm, folosirea problematizării, simularea unor situaţii problemă, interevaluarea, încurajarea gândirii critice, monitorizarea eficientă a efortului suplimentar şi acordarea de recompense fac parte din arsenalul cu care un profesor poate aborda o oră.
Pentru a nu promova anxietatea sau stresul elevilor pe parcursul experienţelor lor de învăţare există diverse modalităţi pentru a optimiza echilibrul dintre siguranţă şi provocare. O mare însemnătate o are cunoaşterea şi respectarea particularităţilor de vârstă ale membrilor echipei.
Planificarea şi controlul provocărilor lansate precum și combinarea participării deschise la actul de comunicare, îmbinarea de metode care încurajează libertatea de exprimare cu cele care dezvoltă spiritul competitiv , repartizarea sarcinilor în funcţie de capacitatea intelectuală a membrilor echipei mentin interesul elevilor atât a celor mai implicați cât și a celor care nu doresc sa participe activ. Se poate aplica schimbarea componenţei echipelor și foarte important , conştientizarea elevilor că fiecare este bun la ceva prin individualizarea sarcinilor ţinând cont de particularităţile fiecărui individ şi dozarea provocărilor în funcţie de nivelul de dezvoltare psihofizică. Atunci când este posibil se recomandă combinarea teoriei cu practica, defășurarea de activităţi ancorate în experienţa de viaţă.
Este important ca un profesor să nu mai vadă dihotomic motivația ,un elev care nu este motivat intrinsec, nu este neapărat nemotivat, ci se poate găsi pe o anumită treaptă a motivației extrinseci.
Din studiile făcute, specialiștii în educație ne spun de ce au nevoie elevii pentru succes profesional, în următoarea ordine ierarhică: pregătire, efort, motivație, sprijinul familiei, atitudini pozitive față de muncă și inteligență, sociabilitate, cultură generală, autocontrol, ajutor divin, realism, disciplină, stăpânirea de limbi străine.
Ce îi ajută pe elevi să fie mai motivați? Ore atractive 35%, lecții aplicative 54%, climat 53%. Elevii consideră că succesul la școală are legatură cu succesul în viață (peste 30% în mare măsură și peste 30% în foarte mare măsura )
Așadar, universul şcolar este o reflectare în miniatură a problematicii unei societăţi în care funcţionează reguli şi norme de convieţuire. Întreaga activitate educaţională se desfăşoară, ca şi în cazul societăţii, pe baza unor reguli specifice care au în vedere formarea personalităţii educabilului. Cu cât noi , educatorii stăpânim mai bine aceste legi , cu atât actul educațional este mai calitativ și mai motivant pentru elevi.
Bibliografie:
1. Budei R. Tehnica Informării Rapide, Editura Panfilius, 2009.
2. Călineci M. C., Cunoaşterea elevului, Dezvoltarea Profesională a Cadrelor Didactice prin Activităţi de Mentorat, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, Bucureşti, 2009.
3. Singer, M., Voica, C., Neagu, M., MATEMATICĂ – Ghid metodologic pentru învăţământul obligatoriu , M.E.C. – C.N.C., Editura Aramis, Bucureşti, 2001.
4. ZiglarZig, Jim Savage, Motivaţia – O cale spre performanţe deosebite, Editura Business Tech International Press, 1999.
5. www.ise.ro/wp-content/uploads/2015/08/Brosura-Motivatia-pentru-invatare.pdf