Limbajul și gândirea se dezvoltă concomitent cu formarea și perfecționarea tuturor proceselor psihice și cu lărgirea volumului de cunoștințe, sub îndrumarea permanentă a educatorului în colaborare cu alți factori. Limbajul dobândește la vârsta școlară anumite caracteristici, care printr-o muncă educativă corectă pot fi dezvoltate.
Din perspectiva cadrelor didactice, însușirea corectă a competențelor care vizează dezvoltarea limbajului și a actului vorbirii a reprezentat mereu o preocupare atentă. În altă ordine de idei, în cadrul procesului instructiv-educativ, accentul este canalizat asupra importanței dezvoltării limbajului oral, care se află într-o puternică îmbinare cu dezvoltarea gândirii, aspect aprofundat prin exercițiile de dicție și exprimare.
În acest sens, comunicarea, dialogul, pronunțarea corectă și accentuarea cuvintelor constituie aspecte esențiale care conduc spre formarea deprinderilor care vizează exprimarea adecvată a ideilor și a conceptelor gramaticale ale limbii române, însușite treptat, în cadrul demersului didactic.
Pentru a îndeplini obiectivul care vizează educarea conduitei verbale în etapele școlarizării, este imperios ca activitatea didactică să se desfășoare interactiv, stimulând educabilii în așa fel încât să fie implicați activ în procesul didactic, atât verbal cât și mental. În situația în care în activitatea didactică sunt implicați elevi cu tulburări de limbaj, se recomandă integrarea acestora în programe speciale de recuperare.
Una dintre problemele complexe a cărei soluție își găsește rezolvare atât prin implicarea specialiștilor cât și a educatorilor constă în prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de limbaj. O bună relaționare între cei doi pioni ai situației prezentate, cât și implicarea acestora, pot conduce către obținerea rezultatelor dorite în ceea ce îl privește pe elev.
La baza educării limbajului – factor esențial în dezvoltarea copilului – este situat educatorul.
Limbajul reprezintă, din cele mai vechi timpuri, un fenomen psihosocial, un aspect esențial de-a lungul existenței umane. Este cheia relațiilor socio-umane, modalitatea prin care omul se distinge de celelalte vietăți, fiind practic, „pașaportul” individului util în călătoria vieții. Fiind deseori comasat în termenul „vorbire”, fenomenul limbajului nu are o explicație clară, ci dimpotrivă, acest proces al percepției subiective reflectat într-o realitate obiectivă are asocieri neclare și totodată, enigmatice.