Copilul învaţă nu numai din experienţa directă, ci şi din experienţa simulată, imitând, reproducând fenomene, fapte, situaţii din viaţa şi activitatea adulţilor. Simularea poate lua forma jocului didactic, jocului simulativ, jocului de roluri. Jocul este o activitate ludică, spontană şi urmărită prin ea însăşi, fără utilitate imediată, generatoare de plăcere şi de reconfortare (Cerghit, 1976).
Jocul, una dintre cele mai caracteristice activităţi a copilului, este din în ce în ce mai valorificat din punct de vedere didactic, în intenţia de a imprima un caracter mai viu şi mai atrăgător activităţilor şcolare. Jocul are şi semnificaţia unei activităţi complexe, atât prin scopul urmărit, cât şi prin desfăşurarea lui. Presupune o raţionalizare a alegerilor, a luării de decizii, de determinare a modului optim în care trebuie să reacţioneze în fiecare din situaţiile posibile ale jocului. Asumându-şi anumite roluri, elevii sunt ajutaţi să înţeleagă mai profund personalitatea şi comportamentul unor personaltăţi, interrelaţiile sociale, structurile şi dinamismul unor fapte. Au posibilitatea să aplice la situţii noi datele şi conceptele însuşite anterior, să formuleze şi să experimenteze strategii alternative, să ia decizii, să evalueze situaţii şi rezultate. Interpretarea de roluri favorizează obţinerea rapidă a unui feedback cu privire la consecinţele acţiunilor, la validarea soluțiilor preconizate.
Metoda jocurilor valorifică avantajele dinamicii de grup (Cerghit, 1976). Independenţa şi spiritul de cooperare, participarea efectivă şi totală la joc angajează şi elevii timizi şi pe cei slabi, stimulează curentul de influenţe reciproce, ceea ce duce la creşterea gradului de coeziune în colectivul clasei. Profesorului i se cere să dea dovadă de multă abilitate. El coordonează activitatea, alege ce anume poate transformat într-un pretext de joc, fixează obiectivele, dă indicaţii atunci când este necesar, îndrumă conduita elevilor.
În desfăşurarea unui joc se parcurg următoarele etape (Centrul naţional de resurse pentru tineri, 2005):
- propunerea;
- divizarea grupului, dacă jocul cere formarea de grupuri, perechi;
- prezentarea – se dă titlul şi se explică regulile;
- demonstrarea;
- clarificarea;
- realizarea jocului propriu-zis;
- urmărirea jocului – pentru a da eventuale indicaţii, pentru a putea oferi ulterior feedback sau chiar pentru a stopa jocul;
- încheierea jocului;
- reflectarea asupra sentimentelor – unii participanţi doresc să spună ce au simţit în timpul desfăşurării jocului;
- evaluare şi feedback – discuţia asigură transferul de cunoștințe experienţiale la aplicarea lor în viaţa reală, se încurajează formularea concluziilor, a ideilor de aplicare a celor învățate.
Jocurile facilitează autocunoaşterea realizată în grup, stabilirea primului contact, şi apropierea între participanţi.
O importanţă majoră o are descifrarea experienţei, după desfăşurarea jocului. Descifrarea se face (Bota & Derlogea, 2011) cu ajutorul unei discuţii, dirijată abil cu ajutorul întrebărilor. Profesorul nu va furniza răspunsuri, nu va trage concluzii, nu va da lecţii, nu explică el ce au simşit. Toate acestea trebuie regăsite la elevi cu mintea şi efortul lor de gândire. Rolul conducătorului jocului este să concentreze discuţiile şi să atenţioneze grupul asupra unor lucruri relevante pe care ei nu le sesizau… el conduce elevii spre înţelegere modului în care comportamentul lor a influenţat performanţa grupului, subliniază momentele importante ale jocului, care capacitează elevii să gândescă altfel sau să ia în considerare factori pe care îi neglijau. Pentru succesul educativ, este important ca rezultatul să aparţină grupului. Elevii trebuie ajutaţi să raţionalizeze emoţiile pe care le-au trăit în cursul acţiunii. Însă acest lucru poate fi apăsător pentru unii participanţi. Doar unii vor fi dispuşi să discute şi astfel experienţa jocului va fi mai puţin înţeleasă. Acestă descifrare poate fi privită, la rândul ei ca un joc, unul de creativitate, în care oricine doreşte, ia cuvântul şi nimeni nu este întrerupt. Se stabileşte importanţa fiecărui membru pentru grup şo întrebările vor urmări să încurajeze elevii să-şi amintească ce au făcut ei şi ceilalţi şi fiecare poate descrie ce a făcut, ce a simţit în timpul jocului.
Jocurile de autocunoaştere, de prezentare şi de cunoaştere interpersonală vor ajuta elevii (Centrul naţional de resurse pentru tineri, 2005): să descrie propria persoană, să exploreze concepţia de sine, să valorifice calităţile pozitive personale şi ale grupului să recunoască propria valoare şi valoarea altora, să definească propria unicitate şi unicitatea altora, să recunoască schimbările care s-au produs cu ei în timp. Astfel de jocuri oferă participanţilor posibilităţi de explorare a caracteristicilor personale, vor permite compararea cu alţi participanţi pentru a descoperi propria individualiate şi unicitate. Aceste jocuri încearcă să valorifice caracteristicile pozitive ale persoanelor şi, pentru acest lucru, este nevoie de o ambianţă în care fiecare să aibă posibilitatea de a se simţi valoros, respectat şi apreciat.
Bibliografie
Bota, G., & Derlogea, Ş. (2011). 160 de activităţi dinamice (jocuri) pentru team-building. Bucureşti: Universitatea din Bucureşti.
Centrul naţional de resurse pentru tineri. (2005). 855 de jocuri şi activităţi. Ghidul animatorului. Chişinău.
Cerghit, I. (1976). Metode de învăţământ. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.