Pentru a ajunge la discuția despre dezvoltarea unor competențe, fie ele și IT, în context european, trebuie mai întâi să trecem în revistă ideea de educație modernă, în comparație cu cea tradițională. Asemănările și diferențele dinte educaţia tradiţională și educaţia modernă ar trebui să constituie teme de reflecție pentru toate persoanele care au un rol în instruirea şi educarea copiilor, începând cu educatoarele și ajungând la profesorii universitari.
Cu toții trebuie să cunoaștem tendinţele şi orientările noilor educaţii şi, în acelaşi timp, să depășim cadrul tradiţional al conceperii activităţilor, să-l implicăm și să îl cointeresăm pe copil, elev sau student în propria formare şi educare. Educaţia modernă, prin diferitele sale posibilităţi materiale, oferă intensificarea învăţării pe toate planurile, astfel că şcoala trebuie să fie prima instituţie care trebuie să-şi schimbe abordarea faţă de desfăşurarea învăţării şi să utilizeze metode noi, interactive care să conducă la o învăţare superioară şi într-un ritm accelerat potrivit tendnţelor societăţii actuale, de asemenea trebuie să abordeze noi strategii de realizare optimă a învăţării și să-şi lărgească domeniul de cunoaştere ajutându-l pe individ să se adapteze mai uşor la societatea în continuă schimbare. Întelegem prin această schimbare aderarea la sau folosirea unor metode de predare-învățare-evaluare puse la dispoziție pe o scară largă și care circulă în spațiul UE din care facem parte. Este cunoscut faptul că societatea este în continua evoluție și educația trebuie să țină pasul cu aceasta. Tocmai de aceea consider că atât țara noastră cât și celelalte țări, prin reprezentanții săi educaționali, au multe exemple de oferit.
Educația online, formarea online sau schimburile de experiență care se realizează prin intermediul noilor tehnologii reprezintă, în contextul actual – mai ales că ne confruntăm cu o situație nouă, nemaiîntâlnită până acum – o oportunitate de a ne perfecționa în primul rând pe noi înșine, de a ne autodepăși, apoi mobilizează părinții în cele mai multe cazuri spre colaborare cu copiii și cadrele didactice în realizarea de activități și mai ales îi ajută pe copii să își formeze competențe, deprinderi, priceperi legate în mod special de tehnologia informatică, dar și să continue învățarea într-un mod mai relaxat, mai atractiv, mai interactiv, contribuind eficient la dezvoltarea lor intelectuală.
Trebuie menționat faptul că în societatea contemporană, tehnologia IT ocupă un rol destul de important în toate domeniile de activitate, mai ales în sistemul educațional unde elevii pot desfășura cu ușurință diferite activități, fără a fi nevoiți să se mobilizeze într-un anumit spațiu. Se poate realiza învățare, o consultare între elevi, colaborare, comunicare, conspectare online, prin diferite mijloace de socializare care sunt constructive și eficiente.
De asemenea, mediul online le oferă acestora o bogată resursă educațională la orice oră și în orice loc. Deși tehnologia IT se dorește a deveni o modalitate practică și eficientă care să împrospăteze procesul instructiv-educativ, nu trebuie uitat nici faptul că nu toți copiii dispun de aceasta, ceea ce le limitează accesul la ”cascada virtuală de informații”.
Întrucât în situația de față învățământul în țara noastră își desfășoară activitatea online, aș dori să menționez următoarele observații:
- Predarea online realizată de cadrele didactice din învățământul preșcolar a avut drept consecința mobilizarea imediată a unora dintre părinți, a altora mai greu, dar și deloc;
- Se observă o diferență între implicarea părinților în educația copiilor de până acum-realizată în instituția publică- și cea de acum-realizată online-, unii dintre ei devenind mai implicați;
- Se observă o creștere a timpului acordat copiilor de către părinți, ceea ce este un lucru îmbucurător;
- Copilul este acum în prim plan în familie și acest lucru contribuie la dezvoltarea sa, deoarece este cunoscut faptul ca întotdeauna s-a pus accent pe relația familie-școală, relație care era necesară pentru întărirea și continuarea și acasă a acțiunii educaționale asupra copilului.
- Timpul în care copilul realizează o sarcină acasă, spre deosebire de cel de la grădiniță, este mai permisiv, mai larg, copilul poate lucra mai bine în ritmul său pentru a obține un rezultat deosebit.
- Deși se reduce socializarea între copii-ma refer la activitățile lor de joc în grup, de povestit- dispar și anumite inhibiții pe care le au copiii mai rezervați, de exemplu atunci când spun o poezie sau un cântecel. Unii copii reacționează mai bine în ceea ce privește comunicarea în mediul familial decât la grădiniță, atunci când părinții învață cu ei poezii sau cântece.
În concluzie, dezvoltare competențelor IT este un punct forte pentru fiecare individ în parte, indiferent de domeniul sau zona în care acesta activează, întrucât trăim într-o societate cu tendințe puternice către tehnologizare. Tehnologia IT ne deschide porți largi către cunoaștere dar și către afirmare.
Bibliografie:
1. Cojocaru Venera Mihaela, ( 2003) – „Educaţia pentru schimbare şi creativitate”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică.