„A comunica” devine pentru preșcolar/ școlar „a comunica didactic” odată cu intrarea în grădiniță sau în școală. Rolul cadrului didactic este acela de a-l face pe elev „să știe”. „Să știe” să se descurce în cadrul oricărei activități didactice, dar și dincolo de acestea. Urmărim încă de la cele mai fragede vârste formarea competențelor de comunicare, ca mai apoi să le dezvoltăm prin „activități-țintă”.
Numesc generic activități-țintă acele activități centrate pe elev prin care se urmărește dezvoltarea unui anumit tip de competență. Fiind profesor de română, dezideratul meu este de a forma competențe de comunicare. Competențe de comunicare conștiente care se vor transforma în achiziții ce îi vor ajuta în viață.
Ce înseamnă de fapt a comunica didactic? Înseamnă a desfășura activități, lecții, lectorate, mese rotunde, serbări școlare și activități extrașcolare punând în centru elevul, dar ținând cont continuu și de propria formare. Nu vom fi profesorii timpurilor noastre dacă nu ne vom încadra în performanțele impuse de anii în care trăim. A comunica didactic nu mai înseamnă demult transmitere de cunoștințe. Burrhus Frederic Skinner spunea că „educatia este ceea ce supraviețuiește după ce tot ce a fost învățat a fost uitat„.
Ce supraviețuiește în elev după ce ora s-a terminat?
Pentru o comunicare didactică eficientă trebuie să existe o serie amplă de intrări și ieșiri. Elevul acceptă să învețe. O face de drag și continuă procesul dincolo de pereții sălii de clasă. În acest caz, comunicarea didactică este eficientă. Există, din nefericire și o comunicare didactică deficitară, cea care începe și se termină în clasa de la școală. Elevul nu face nimic în plus. Oricât de inteligent ar fi nu va putea acumula suficiente cunoștințe, nu își va putea forma aptitudini performante pentru că tot bagajul este lăsat la școală.Nu transpare nimic.Nu se poate citi nicio licărire de inteligență în ochii lui în viața de zi cu zi.
A comunica didactic nu înseamnă nici pe departe numai comunicarea din școală. Elevul trebuie să dovedească și în viața de zi cu zi că știe, cunoaște, poate. Trebuie făcută corelarea între teorie și practică încă de la cele mai mici vârste. Nu maximizez rolul școlii în viața elevului, minimizând rolul societății, familiei, ci doar vreau să subliniez faptul că fără educația de bază este extrem de dificil să avem tineri capabili să se descurce în societatea contemporană.
Un exemplu clar de comunicare didactică dincolo de ora de la școală este activitatea extrașcolară. Doresc astăzi să vin cu exemplu serbărilor școlare. Serbarea școlară este adesea condamnată în zilele noastre.Punem copiii la muncă, poate ei nu vor… Dimpotrivă, elevii răspund „prezent” dacă activitatea sugerată și corect coordonată este pe gustul lor. Comunicarea didactică va fi punctul de plecare, dar și combustibilul activității.
Am coordonat serbări școlare nenumărate. Ideile elevilor sunt neprețuite. Succesul stă în comunicare. Nu venim niciodată cu un scenariu prestabilit și dictăm ce trebuie făcut. Elevii au dreptul la opinie. Este serbarea susținută de ei, de aceea trebuie să acceptăm punctele lor de vedere. Rezultatul va fi fără îndoială cel mai bun. În felul acesta vor mai dori și data viitoare să fie implicați, să realizeze un nou proiect.
Am găsit o formă de exprimare aparte, nu îi invit să facem o serbare, ci au de realizat un proiect. Proiectul va fi sustenabil, va atinge obiectivele propuse dacă partenerii implicați sunt conștienți de rolul lor. Și elevii devin, în timp, conștienți, prin implicarea activă și asumarea de roluri.
Nu trebuie să fii elev de 10 la română ca să îndeplinești un rol de nota 10. Și nu de puține ori am descoperit talente în elevi care nu excelau la teorie. Și aplauzele primite la scenă deschisă au demonstrat că nu m-am înșelat!
A comunica didactic înseamnă a comunica eficient în cadrul activităților școlare și dincolo de acestea. Asumarea rolului de educator, de elev, de părinte duce la o comunicare eficientă ce se transformă în abilitate în viața de zi cu zi, în performanțe plauzibile în cadrul viitoarelor meserii.