Pornind de la proverbul „Cum îi crești, așa îi ai”, consider că educația făcută încă din primii ani de viața este esențială. Părinții pun bazele, iar apoi când copilul crește, împreună cu educatorul, profesorul îl ghidează pe viitorul adult. Fiecare cadru didactic, indiferent dacă este sau nu diriginte, lasă o amprentă în sufletul fiecărui copil pe care îl are în față. Dirigintele, în plus, are privilegiul de a pătrunde și mai mult în inima copiilor, prin intermediul orelor de consiliere si dezvoltare personală.
Disciplina Consiliere și dezvoltare personală are rolul de a consolida încrederea de sine a elevilor, de a-l ajuta pe elev să ia propriile decizii cu privire la viitorul școlar și personal. Disciplina contribuie la formarea competențelor din profilul de formare al absolventului, vizând și dimensiunile dezvoltării personalității elevului: competențe de autocunoaștere, competențe socio-emoționale, competențe de management al învățării, competențe de management al carierei și adoptarea unui stil de viață sănătos.
Această disciplină vine să modeleze, să îl ajute pe elev să relaționeze, să îi accepte pe cei din jur indiferent de opinii, culoare, rasă etc., să conștientizeze ceea ce este el și ceea ce poate deveni, să fie mai bun și să ia cele mai bune decizii.
În abordarea temele din cadrul acestei discipline, se potrivesc mai multe metode și tehnici, prin care amintim:
- jocul de rol;
- problematizarea;
- dramatizarea;
- portofoliul;
- proiectul;
- dezbaterea;
- conversația;
- jurnalul;
- turul galeriei;
- pălăriile gânditoare etc.
Consider că nu sunt metode care să se plieze pe anumite subiecte, teme, mai ales atunci când vorbim despre consiliere și dezvoltare personală, deoarece fiecare clasă are particularitățile ei, copiii sunt diferiți și problemele care apar sunt dintre cele mai diverse. De exemplu, am avut o lecție despre discriminare – „Ce nu iau cu mine: stereotipuri și discriminare” – și, pentru început, le-am arătat elevilor câteva imagini cu diferențe de gen, rasă, copii în scaun cu rotile etc. Am pornit discuția de la afirmația eronată că noi ar trebui să ocolim toate aspectele ce sunt prezentate în imagini. Elevii nu au fost de acord și mi-au spus că ei nu fac acest lucru, deoarece sunt copii ca ei și trebuie tratați la fel.
Apoi, în manual, era prezentată o poveste a unei fete care ajunge să joace fotbal într-o echipă de băieți și care este discriminată din simplul motiv că e fată. După lectură, fără a prezenta impresii, le-am solicitat să punem în scenă povestea; la final, am discutat despre felul în care s-au simțit în locul fetei, dar și în locul băieților care o discriminau. Discuțiile au condus în punctul în care au realizat că nu a fost confortabil în nicio „tabără”.
În ultima activitate a lecției, le-am pus un filmuleț în care copiii învață despre discriminare, despre toleranță și acceptare. A fost momentul de reflecție asupra propriei condiții, dar și asupra celorlalți, de împărtășire a unor astfel de experiențe care nu ar trebui repetate. (youtube.com/watch?v=BVMKG2HnR1g)
Un alt exemplu pe care pot să-l menționez se referă la realizarea unui proiect pe tot parcursul unui an școlar. Pentru început, elevii sunt invitați să deseneze starea lor din prezent sub forma unui simbol, obiect, floare, să se înregistreze, filmeze etc. Apoi, le spun ca în fiecare săptămână să scrie un gând pentru săptămâna care a trecut și o dorință pentru săptămâna care urmează. În felul acesta, vedem dacă dorințele se îndeplinesc sau dacă mai este nevoie să lucrăm la anumite aspecte. La finalul semestrului/ anului școlar, elevii pot să vadă evoluția proprie, să retrăiască anumite emoții, gânduri și să interiorizeze anumite aspecte.