Activitatea instructiv-educativă reprezintă, în viziunea lui Ioan Cerghit, un ansamblu de acţiuni interdependente care se subordonează atingerii unor finalităţi generale ale învăţământului. Fiecare acţiune serveşte atingerii unui scop intermediar care mijloceşte realizarea unui scop mai îndepărtat – scopul final al unei activităţii.
În semnificaţie originară, «cuvântul metodă, provenit din grecescul methodos (odos = cale, drum şi metha = către, spre), înseamnă „cale care duce spre”… aflarea adevărului; „cale de urmat” în vederea descoperirii adevărului; drum de parcurs în vederea atingerii unui scop, a obţinerii unui rezultat determinat.» (Cerghit, 2006, pag. 17). Transpusă în planul activităţii didactice, noţiunea de metodă preia un statut pedagogic, devenind un instrument de transmitere de cunoştinţe care întruchipează anumite adevăruri, o cale de dezvăluire a acestora, o modalitate de formare în mintea elevilor a unor reprezentări despre lumea obiectelor şi fenomenelor realităţii. Pentru profesor, metoda reprezintă o cale de organizare a activităţii de cunoaştere / învăţare a elevului, un instrument didactic prin intermediul căruia elevii asimilează activ cunoştinţe şi forme comportamentale.
Valoarea pragmaticǎ a metodei poate fi dedusǎ prin raportarea la specificul activitǎṭilor de predare – învǎṭare pe care le deserveṣte. Valoarea, dar ṣi importanṭa metodei sunt aspecte care devin vizibile prin funcṭiile pe care aceasta ṣi le asumǎ ṣi, mai ales prin efectele pe care ea le produce. Fiind direct implicatǎ în actul instruirii, metoda poate modifica mersul procesului de predare – învǎṭare prin intervenṭia ei activǎ, devenind astfel o variabilǎ rǎspunzǎtoare de rezultatele obṭinute, în mare parte. În cercetǎrile lor, J. Piaget, J.S. Bruner, B. S. Bloom ṣ.a scot în evidenṭǎ faptul cǎ obṭinerea unor diferenṭe esenṭiale în planul rezultatelor învǎṭǎrii au la bazǎ ṣi faptul cǎ au fost aplicate metode diferite care fac jocul unor operaṭii mintale. Se aratǎ în cercetǎrile lor cǎ aceste diferenṭe confirmǎ superioritatea unor metode faṭǎ de altele, a celor activ-participative faṭǎ de cele mai puṭin activizante.
Metodele activ-participative sunt proceduri care pornesc de la ideea că învăţarea este o activitate personală, care nu poate fi înlocuită cu nimic, iar cel care învaţă este considerat managerul propriei învăţări, al întregului proces de învăţare. Aceasta devine o activitate unică şi diferită de la o persoană la alta, fiind determinată de istoria personală a subiectului, de mediul din care provine, dar şi de relaţiile sociale pe care acesta le dezvoltă. Metodele activ-participative presupun activism, curiozitate intrinsecă, dorinţa de a observa, a explica, a explora, a descoperi. Sunt considerate activ-participative acele metode care mobilizează energiile elevului, care îl ajută să îşi concentreze atenţia, să-i stârnească curiozitatea. Astfel de metode pun accent pe cunoaşterea operaţională, pe învăţarea prin acţiune, aduc elevii în contact nemijlocit cu situaţiile de viaţă reală. În acest mod se deschide un câmp de învǎṭare foarte larg tocmai prin acṭiunea practicǎ pe care o implicǎ metodele active-participative utilizate. Acest câmp de învǎṭare face referire la ceea ce este numit în studiile de specialitate “ learning by doing”.
Prin intermediul metodelor activ-participative profesorul trebuie să fie capabil să creeze situaţii în care elevii să fie obligaţi să utilizeze o gamă vastă de procese şi operaţii mintale, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a folosi materialul predat pentru rezolvarea sarcinilor date.
Axându-ne pe modelul dezvoltării personale, din punct de vedere al perspectivei în care literatura poate fi abordată în şcoală, practica didactică este centrată pe motivarea elevului pentru lectură prin corelarea temelor şi aspectelor întâlnite în textele literare cu experienţa personală a acestuia. Tot mai mult se pune accent pe valorizarea reacţiilor personale în receptarea textului, iar abordarea este în principiu analitică. Totodată, modelul este unul stimulativ, în gimnaziu putând fi valorificat mai uşor.
Elevii trebuie să fie învăţaţi prin activitǎṭile propuse să gândească critic, creativ, constructiv, eficient. Strategiile, metodele şi tehnicile utilizate în activitatea didactică, pentru dezvoltarea gândirii critice promovează învăţarea prin cooperare şi colaborare. Învăţând să colaboreze cu alţii în rezolvarea problemelor, elevii constată că scopurile personale ale fiecăruia pot fi realizate prin munca în echipă, conṣtientizeazǎ ideea că succesul grupului depinde de contribuţia fiecărui membru al său.
Atât metodele tradiţionale, cât şi cele moderne au valenţe şi limite specifice, determinate atât de contextul educaţional, cât şi de personalitatea profesorului sau a elevului care le utilzează. Eficienţa acestora este decisivă pentru modul în care acestea sunt valorificate în contextul didactic, gradul în care antrenează eforturile elevilor sau influenţa asupra rezultatelor scontate.
Basmul este o specie literarǎ cu care elevii interacṭioneazǎ de la vârste foarte fragede ṣi care oferǎ posibilitǎṭi multiple de aplicare a metodelor activ-participative la orele de studiu. Lectura basmelor contribuie la dezvoltarea proceselor psihice ale elevilor. Astfel, fantasticul din basme este o cale potrivitǎ pentru a stârni imaginaţia copiilor.
În special basmele sunt foarte bogate în imagini, figuri de stil, care trezesc elevilor reprezentări multiple, bogate în detalii. Făt-Frumos, erou legendar, este redat peste tot ca un exponent al poporului. El este iubit de copii datorită faptelor sale vitejeşti, bunătăţii, curajului care îl ajutǎ sǎ meargǎ până la nesocotirea morţii. Făt-Frumos întâmpină greutăţi în cǎlǎtoria pe care o întreprinde, dar el le învinge datorită unei voinţe dârze de a face ceea ce-i impune sentimentul datoriei. Acest sentiment este calitatea cea mai de preţ a eroului pozitiv al basmelor, cel mai puternic motiv care mobilizează voinţa pentru învingerea greutăţilor de orice fel. Universul basmului oferă perspective largi imaginaţiei şi stimulează creativitatea.
Activităţile propuse le oferă elevilor posibiliatea de liberă exprimare, şansa de a lucra în echipă, fiind şi un exerciţiu bun în recunoaşterea trăsăturilor fizice şi morale ale personajelor din basm, lucru care îi va ajuta mai târziu la realizarea compunerilor de caracterizare a unor personaje literare. Pe de altă parte, în basme am identificat ṣi prezenṭa personajelor negative. Copiii vor analiza însuşirile acestora în acelaşi mod. În plus, profesorul îi va ajuta să aibă o atitudine critică faţă de ele, să explice de ce nu e justă comportarea unui personaj sau a altuia.
Implicat într-o astfel de activitate, elevul va reuşi mai uşor să-şi depăşească emoţiile şi timiditatea, specifice la începutul unui nou ciclu de învăţământ, să se manifeste spontan, să identifice trăsături comune ale personajelor principale, fiind acomodat astfel cu câteva noţiuni de teorie literară şi chiar cu emiterea unor judecăţi morale, cu exprimarea unei opinii clar formulate ṣi susṭinute cu argument viabile gǎsite prin valorificarea conṭinutului basmelor, dar ṣi a propriei experienṭe de viaṭǎ. Atragerea elevilor către lumea basmului, urmărirea traseului parcurs de personajul specific basmului popular românesc (Făt-Frumos, Prâslea, Greuceanu, Danciu…), implicarea în atmosfera magică şi recunoaşterea unor trăsături comune contribuie la o mai bună înţelegere a textelor literare, oferindu-le elevilor posibilitatea de exprimare a ideilor legate de temele propuse, fiind totodată şi un pas important în consolidarea pasiunii pentru literatură, dar mai ales pentru lecturǎ.
Scopul activităţilor prezentate este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu trăsăturile de caracter. Cu toate că activităţile se desfăşoară într-un cadru formal, acestea vor permite elevilor cu dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze potenţialul intelectual.
Elevii trebuie să fie îndrumaţi să dobândească: o gândire independentă, nedeterminată de grup, toleranţă faţă de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi şi de a găsi modul de rezolvare a acestora şi posibilitatea de a critica constructiv.
Conţinuturi:
1) Lectura expresivă şi explicativă a basmelor
2) Sensul expresiilor populare
3) Rezumatul / povestirea (timpul, locul acţiunii)
4) Trăsăturile specifice basmului popular
5) Personaje (principale / secundare)
6) Protagonistul – eroul pozitiv prin excelenţă:
– Cine este Prâslea? / Greuceanu? / Danciu?…
– În ce împrejurări este înfăţişat?
– Aspectul fizic şi vestimentar;
– Faptele;
– Experienţa de viaţă;
– Relaţia cu celelate personaje (prieteni / duşmani);
– Calităţi supranaturale.
7) Motivul drumului:
– Iniţierea;
– Călătoria (harta) – tărâmul „nostru” (real) – tărâmul „celălalt” (al imaginaţiei);
– Sarcina eroului: restabilirea dreptăţii şi a adevărului;
– Piedicile – depăşirea lor cu ajutorul calităţilor superioare şi al prietenilor;
– Probele: proba curajului, a isteţimii etc.
– Situaţiile limită;
– Lupta dintre bine şi rău;
– Răsplata (fata şi jumătate din împărăţie);
– Deznodământul fericit.
8) (texte integrale sau fragmente de text):
– Prâslea cel Voinic şi merele de aur
– Greuceanu
– Rodul tainic – Ioan Slavici
– Pasǎrea mǎiastrǎ
– Cele trei rodii aurite – fragment
– Zâna Zorilor – fragment
Modalităţile de evaluare au fost concepute în strânsă legătură cu specificul activităţii. În acest sens, am încercat o deplasare de accent de la metodele tradiţionale de evaluare, la strategii care să ofere elevilor posibilitatea de a demonstra:
- ceea ce stiu (ca ansamblu de cunoştinţe);
- ceea ce pot sǎ facă (utilizarea cunoştinţelor ca instrumente de raportare critică la medii).
Evaluarea vizează:
- proiecte pe teme date;
- realizarea unor compuneri;
- portofoliu (compuneri, desene, hărţi care refac traseul lui eroului, realizarea unui afiṣ utilizând elemente magice din basmele citite);
- participarea la dialog.
În ceea ce priveşte utilizarea metodelor active (moderne, integratoare) de predare-învăţare utilizate la clasǎ în orele în care s-a analizat basmul ca specie literarǎ, pot spune că şi-au atins în cele mai multe cazuri ţinta, aplicarea lor dovedindu-şi eficienţa şi adaptabilitatea la specificul temei abordate şi al disciplinei, în general. Principalul merit al acestora este faptul că sporesc motivaţia elevilor pentru activitatea de învăţare, implicându-i activ în acest proces, ceea ce determină autonomie în gândire, elevul devenind, aşa cum este şi firesc, partenerul profesorului în activitatea de formare a personalităţii sale, însuşirea şi adoptarea valorilor morale. Formarea spiritului critic nu presupune, prin urmare, o problemă de schimbare a adevărurilor, ci de schimbare a tipului de activitate intelectuală, de metodologie utilizată.
În concluzie, se poate spune că ceea ce este comun tuturor acestor metode, în esenţă euristice, bazate pe descoperire, este faptul că acestea transformă elevii din simpli „consumatori” de cunoştinţe, în „producători” ai propriilor cunoştinţe.