Descoperim Europa și valorile sale: Mobilitate Erasmus+ în Napoli, Italia

În perioada 4–9 mai 2025, 12 elevi din clasele a X-a și a XI-a de la Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș au avut ocazia de a participa la cea de-a doua mobilitate de grup organizată în cadrul proiectului Erasmus+ 2024-1-RO01-KA121-SCH-000207968, un proiect acreditat în domeniul educației școlare. Activitatea s-a desfășurat la Liceo Statale „Margherita di Savoia” din Napoli, Italia, școala gazdă oferind cadrul unei experiențe interculturale autentice, menite să contribuie la dezvoltarea competențelor elevilor.

Participanții au fost selectați conform unei proceduri riguroase și transparente, iar întreaga mobilitate a fost coordonată de prof. Mihaela-Irina Ilieș, directorul instituției și coordonator al Acreditării Erasmus+, și de prof. Ioana-Lăcrimioara Rada, director adjunct și responsabil de implementarea proiectului acreditat.

Activitățile desfășurate pe parcursul mobiliății au vizat atingerea mai multor obiective din cadrul Acreditării Erasmus+: dezvoltarea competențelor verzi și a unui comportament responsabil față de mediul înconjurător (O2), promovarea patrimoniului cultural european (O4), îmbunătățirea stării de bine emoționale și dezvoltarea mecanismelor de gestionare a situațiilor dificile (O5), precum și îmbunătățirea calității și a fluenței lingvistice prin implicarea în situații reale de comunicare în limba engleză (O6). Pe lângă acestea, elevii au avut oportunitatea de a-și îmbunătăți competențele digitale, dar și de a-și dezvolta competențele sociale, interculturale și de lucru în echipă.

Programul mobilității a fost unul bogat și variat, alternând activitățile educative cu cele recreative, toate cu un puternic impact formativ. Elevii au participat la activități pe tema competențelor verzi și a comportamentelor responsabile, făcând o vizită de lucru la Pădurea Capodimonte, unde au studiat biodiversitatea locală și au înțeles importanța protejării faunei și florei. De asemenea, au explorat patrimoniul cultural în cadrul unei vizite la Muzeul Capodimonte. Filmul documentar “Pompeii – Inside the ancient city that was buried alive” le-a pregătit contextul pentru o experiență profundă la situl arheologic din Pompei. Acolo, au pășit literalmente pe urmele civilizației romane, observând clădiri, fresce și artefacte care le-au oferit o perspectivă autentică asupra vieții antice și asupra importanței conservării patrimoniului.

Activitățile în aer liber au inclus și vizite la Acvariul din Napoli, unde elevii au observat fauna marină specifică Mediteranei, dar și sesiuni de reflecție despre efectele schimbărilor climatice asupra ecosistemelor marine. Pe plajă, au participat la activități de team building, îmbinând spiritul de echipă cu analiza unor fenomene reale de mediu. În plus, elevii au lucrat în grupuri mixte, alături de colegii lor italieni, realizând prezentări în format PowerPoint, Canva sau Genially, ilustrând temele abordate pe parcursul săptămânii.

Pe lângă competențele de specialitate, mobilitatea a avut un impact semnificativ asupra dimensiunii umane și relaționale. Elevii și-au dezvoltat starea de bine emoțională, au învățat să gestioneze emoțiile, au interacționat natural cu colegii lor italieni, experimentând cooperarea interculturală și învățarea prin colaborare. Diversitatea specifică regiunii napoletane i-a ajutat să devină mai toleranți, mai deschiși și mai conștienți de apartenența lor la comunitatea europeană. Totodată, fluența în limba engleză s-a îmbunătățit vizibil, prin utilizarea frecventă a limbii în contexte reale de comunicare, atât în interacțiuni formale, cât și informale.

Experiența din Napoli a avut rezultate vizibile și durabile. Atât elevii, cât și profesorii au învățat să prețuiască patrimoniul cultural – atât cel european, cât și cel național – și să-l valorifice în mod conștient. Participarea la ateliere in situ, observarea atentă a comportamentului ecologic al elevilor italieni și implicarea în activități de reflecție și colaborare au contribuit la formarea unei atitudini responsabile față de mediu și societate. Elevii au devenit mai conștienți de rolul lor în protejarea biodiversității și în promovarea unei Europe unite prin valori comune.

În cadrul unui chestionar de feedback, elevilor li s-a cerut să scrie câteva rânduri în care să descrie experiența trăită în Italia, așa cum au perceput-o ei ca urmare a participării la mobilitate. Iată ce ne-a împărtășit Denis, elev în clasa a XI-a D, profil Filologie, participant la mobilitate:
„Pentru mine, a fost o experiență fascinantă și plină de culoare. Orașul ne-a surprins prin atmosfera sa vibrantă, peisajele spectaculoase și istoria care pare să trăiască la fiecare colț de stradă. A fost o perioadă extrem de interesantă și distractivă, în care am învățat multe despre cultura italiană, despre obiceiurile locului și despre oameni. Această experiență ne-a oferit nu doar cunoștințe noi, ci și o deschidere mai mare față de diversitate și valori europene comune.”

Paula, elevă în clasa a XI-a A, profil Matematică-Informatică, descrie experiența în felul următor:
„Am putut simți, dincolo de aglomerația orașului, bogăția culturală a orașului Napoli, un loc plin de viață, tradiții și istorie, în care fiecare stradă spune o poveste. Am petrecut momente de neuitat alături de ceilalți participanți la mobilitate, descoperind împreună frumusețea orașului și creând amintiri valoroase, atât pe plan personal, cât și educațional.”

Produsele finale ale mobilității au fost încărcate pe platforma digitală Padlet, acestea incluzând prezentări realizate de elevi, fotografii din timpul activităților, feedback descriptiv și chestionare de evaluare. (Link către Padlet: padlet.com/ioanarada85/erasmus-group-mobilty-of-school-pupils-in-naples-italy-1lf1m4mlpdp0ad38)

Ca o recunoaștere a angajamentului său față de valorile europene și standardele de calitate Erasmus+, Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș a devenit, în anul școlar 2024–2025, gazda a două mobilități internaționale, deschizându-și porțile pentru elevi și profesori din Croația, Letonia, Spania, Suedia și Polonia.

Având în vedere succesul acestui proiect și angajamentul conducerii școlii de a continua procesul de deschidere către spațiul educațional european, Colegiul Național Samuil Vulcan a lansat deja cel de-al treilea proiect din cadrul Acreditării Erasmus Plus, identificat prin numărul 2025-1-RO01-KA121-SCH-000318031, ce va fi implementat în intervalul iunie 2025 – august 2026.

 


Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Ioana-Lăcrimioara Rada

Colegiul Național Samuil Vulcan, Beiuș (Bihor), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ioana.rada