Înţelegerea textului presupune analizarea relaţiei dintre text şi cititor. De aceea, semioticianul Umberto Eco afirma: „un text e o maşină leneşă care apelează la cititor ca să facă o parte din munca ei”.
În evidenţierea raportului text – cititor, Nicolae Busuioc porneşte în demersul său de la următoarea întrebare: „Textul se scrie, dar cum ar rămâne el dacă nu s-ar răsfrânge în infinitul sufletului ascultător?” . Pentru scriitor, cititorul este un consumator care se lasă influenţat de gust. „ Gustă ceea ce i se oferă şi, până la urmă, hotărăşte singur dacă îi place sau nu ceea ce citeşte.”. Cititorul deţine capacitatea de a renunţa la relaţiile sale individuale cu universul său obişnuit pentru a reconstitui altele cu textul.
În viziunea scriitoarei Mariana Marin, lectorul „vine cu structurile sale cognitive (bazate pe cunoştinţele lui de limbă, despre lume, etc.) şi afective (bazate pe particularităţile lui emotive, pe starea în care se află la un moment dat), dar şi cu strategiile prin care, în procesul lecturii, găseşte, descoperă sensuri în text.”
Paul Cornea afirma: „Orice text se adresează unui destinatar, fie numit, fie nenumit. Fără destinatar, adică fără un subiect care să transforme ansamblul de semne într-un conţinut de sens, textul nu există decât ca virtualitate, ca suport material al unei încărcături simbolice.”
Cititorul este cel care recreează textul din prisma cunoaşterii şi experienţei lui. Având în vedere acest aspect, Octavia Costea subliniază câteva tipuri de activitate mentală ce caracterizează procesul de lectură: imagini spontane mentale; acte de retrospecţie, de introspecţie sau de anticipare a realităţii; dialog superficial, legat de aspectele textului ( întrebări, exclamaţii).
Demersul didactic de receptare a textului literar parcurge, în general, trei etape:
I. prelectura;
II. înţelegerea şi interpretarea textului prin lectură aprofundată;
III. reflecţia.
I. Etapa de prelectură (după C. Parfene „discuţia orientativă”, după V.Goia „activităţi pregătitoare”, după Florentina Sâmihăian „intrarea în text”) provoacă interesul elevilor pentru noul text. Se actualizează informaţii sumare despre autor şi opera sa, textul este încadrat în volum, fragmentul în opera integrală, se stabilesc legături cu experienţa de viaţă a elevilor. Aceasta este formula clasică de deschidere a studiului operei literare care poate alterna, însă, cu alte modalităţi: anticipări ale conţinutului textului pornind de la titlu, subtitlu, numele capitolelor, de la ilustraţii sau alte aspecte care ţin de paratext, ori „deschiderea prin cîmpuri lexicale” în cazul unor specii precum: basmul, pastelul, legenda, schiţa etc., câmpuri lexicale ce vor fi extinse, prin lectură, de elevi.
II. Înţelegerea şi interpretarea textului/ studiul aprofundat (cf. Florentina Sâmihăian „discutarea textului”) – se realizează prin contactul direct cu textul literar, prin lectura, şi cuprinde toate activităţile care conduc la descifrarea acestuia, premisă a interpretărilor ulterioare, prin descoperirea unor semnificaţii.
„Discutarea textului” – se face, de obicei, în trei trepte: observarea (plasată la nivelul decodificării corecte a textului: cuvinte necunoscute, forme arhaice sau regionale, structuri lingvistice deosebite), explorarea (plasată la nivelul analizei de conţinut şi de structură a textului), interpretarea textului (reconstruirea semnificaţiilor textului).
Aceste etape se regăsesc în viziunea Alinei Pamfil sub următoarele denumiri: prima lectură, lectura explicativă.
Prima lectură, numită şi lectura sensibilizatoare /afectivă, este efectuată, în general, de profesor, la clasele mici, dar elevii din clasele mari ale gimnaziului, care au aptitudini, pot realiza ei prima lectură. Speranţia Milancovici consideră că „lectura unui text literar impune un ton fundamental, respectarea pauzelor gramaticale, logice şi psihologice, accentuarea anumitor cuvinte, un ritm lent sau rapid, în funcţie de conţinutul textului”.
Alina Pamfi subliniază faptul că prima lectură a textului epic provoacă diferite „reacţii emoţionale”(„răspunsul afectiv” ) care vor fi „valorizate” prin formularea unor întrebări de tipul: „Ce amintiri v-a provocat lectura? Care sunt întâmplările/ evenimentele/ personajele care v-au impresionat… şi de ce ? Cum vă raportaţi la personaje? Aţi fost de acord cu acţiunea lor? Aţi fi procedat la fel? Dacă nu, cum aţi fi procedat?” etc.
Activităţile care succed primei lecturi urmăresc descifrarea textului şi se realizează prin lectura aprofundată care, în funcţie de vârstă elevilor, conduce la descoperirea aspectelor multiple ale operei literare studiate: acţiune, personaje, timp şi spaţiu, structură etc.
Lectura explicativă – pe unităţi/ fragmente logice( relectura) este efectuată de elevii cu deprinderi de lectură si este urmată de explicarea unităţilor lexicale (cuvintelor/ expresiilor) necunoscute. Identificarea unităţilor/ fragmentelor logice are în vedere înţelesul şi structura grafică, se realizează la început de profesor împreună cu elevii, apoi sarcina de identificare revine elevilor, individual sau pe grupe.
III. Reflecția, ca etapă finală a studierii textului literar, înseamnă „ a ieşi din lumea textului şi a obiectiva experienţa de învăţare” : Care sunt noile achiziţii făcute de elevi? La ce folosesc ?Cum pot fi corelate cu alte tipuri de texte/ cu alte tipuri de comunicare/ cu alte arte? (elevii pot dramatiza un fragment de text sau îl pot transpune în desen).
Concluzionând putem afirma că „ opera literară reprezintă cel mai complex depozit al inteligenţei omeneşti, înmagazinând în structura ei cunoştinţe, sensibilitate, fapte, pe care le păstrează intacte un timp nedefinit”.
Bibliografie:
Alina Pamfil, art. Naraţiune – strategie fundamentală de construcţie de sens în revista Perspective, nr. 2 (17)/ 2008.
Alina Pamfil, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2003.
Costache Olăreanu, Lectura în Modele şi tehnici de muncă intelectuală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
Mariana Marin, Didactica lecturii, Editura Cartier Educaţional, Chişinău, 2013.
Nicolae Busuioc, Între sensibilitate şi rigoare. Introducere în arta şi ştiinţa lecturii, Editura Vasiliana-98, Iaşi, 2011.
Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Editura Polirom, Iaşi, 1998.
Umberto Eco, Şase plimbări prin pădurea narativă, Editura Pontica, Constanţa, 1997.