Să particip la primul meu curs Erasmus+ a reprezentat, dincolo de acumularea și însușirea unor informații noi, și un adevărat schimb de experiențe, descoperirea de noi perspective și mai ales creionarea unor soluții practice pentru anumite probleme cu care sistemul de învățământ și societatea civilă se confruntă la nivel european. În urma acestei experiențe am ajuns la concluzia că cele mai importante lecții pentru mine, ca profesor la început de drum, sunt cele în urma cărora aflu cum pot să înțeleg elevii mai bine, să îi ajut, să fiu lângă ei în procesul de a deveni mai buni, mai responsabili și mai atenți la ceea ce simt oamenii din jurul lor.
În zilele noastre, viața socială a copiilor și a adolescenților se petrece în mediul online, pe rețelele de socializare, pe grupurile de WhatsApp, ori pe platformele de jocuri. Toate acestea sunt mijloace care pot facilita comunicarea, dar pot reprezenta, totodată, medii în care să se manifeste comportamente nedorite, precum excluderea, umilirea, marginalizarea și intimidarea. Mesajele jignitoare, fotografiile distribuite/publicate fără acord ori comentariile repetate la adresa unui coleg sunt principalele forme pe care aceste comportamente nedorite le iau în mediul online, și pot genera efecte negative asupra încrederii de sine, a stimei de sine și a sentimentului de apartenență pentru o anumită persoană.
În perioada 22–26 iunie 2026 am participat, în Copenhaga, la cursul Erasmus+ „Cyber Confidence – Strengthening Digital Resilience and Ethical Online Engagement”, un curs dedicat formării și dezvoltării competențelor din sfera siguranței digitale și sprijinirii copiilor afectați de migrație (Children Affected by Migration – CAM). Pentru mine personal, două dintre temele care mi-au atras atenția în mod deosebit au fost reprezentate de importanța acordării sprijinului între colegi (peer support) și transformarea/trecerea de la stadiul de observator pasiv la participant activ în ceea ce privește stoparea fenomenului de bullying (from bystander to upstander).
Pentru un elev sau un adolescent, victimă a cyberbullyingului, poate unul dintre cele mai dificile aspecte este reprezentat de sentimentul că ceilalți colegi au văzut ce i se întâmplă, dar nimeni nu a intervenit. Genul acesta de situații lesne pot fi receptate ca situații de izolare. În contexte de genul, sprijinul venit din partea unui coleg sau a unui prieten poate reprezenta primul pas spre solicitarea ajutorului. Sentimentul de apartenență poate fi consolidat dacă victima are sprijinul unui coleg de care nu se simte judecat, un coleg care îl sprijină și îl îndeamnă să vorbească despre lucrurile prin care trece. Cu toate acestea, trebuie înțeles că sprijinul unui coleg nu poate și nu trebuie să înlocuiască intervenția unui adult, profesor, părinte, sau consilier. Colegul poate să sprijine victima, să refuze să participe la hărțuirea online, să semnaleze mesajele abuzive și să încurajeze victima să vorbească un un adult ce are autoritatea necesară pentru a interveni.
În astfel de situații, victimei i se recomandă să păstreze dovezile și să solicite ajutorul persoanelor/instituțiilor ce pot interveni. Profesorii ar trebui să reprezinte una dintre ,,căile” prin intermediul cărora elevii învață să recunoască astfel de comportamente abuzive și mai ales cum să reacționeze responsabil.
O altă idee pe care eu am considerat-o relevantă face referire la diferențele dintre observatorul pasiv și participantul activ. Pentru început, trebuie înțeles că observatorul pasiv este o persoană care vede sau aude ce se întâmplă, dar nu intervine pentru stoparea abuzului. Pentru a da un exemplu concret, ne putem gândi că în mediul digital, într-o situație de cyberbullying, observatorii pasivi sunt elevii care citesc mesajele jignitoare dintr-un grup, dar nu reacționează împotriva agresorului. Acești observatori pasivi nu sunt întotdeauna indiferenți, ci, de cele mai multe ori, sunt elevi care se tem să nu devină următoarea victimă a agresorului, ori pur și simplu nu știu cum ar trebui să intervină în sprijinul victimei, fără a înrăutăți situația. Tocmai aici intervine rolul cadrelor didactice: acela de a oferi elevilor instrumentele concrete cu ajutorul cărora aceștia să ia atitudine; o strategie concretă de intervenție care să le fie expusă elevilor ar putea reprezenta o soluție.
Spre deosebire de primul ,,personaj”, participantul activ este cel care, dincolo de a observa o situație de abuz, alege să intervină responsabil. Nu doar că el nu va distribui o fotografie fără consimțământul ,,victimei”, dar va sprijini persoana abuzată și chiar va raporta incidentul unui adult.
Pentru un elev sau un adolescent, fiecare distribuire, fiecare comentariu negativ sau reacție agresivă poate contribui la amplificarea unui incident și la creșterea sentimentului de nesiguranță, de anxietate, de frustrare, de singurătate. Una dintre cele mai simple forme de intervenție este chiar refuzul de a participa la distribuirea conținutului umilitor. Totodată, un mesaj de încurajare trimis către victimă, ori solicitarea ajutorului unui adult, într-o formă discretă, poate ajuta mai mult decât o confruntare publică.
În cadrul cursului s-au discutat și dezbătut o serie de măsuri și practici ce pot fi luate, nu doar pentru a opri cyberbullyingul, dar mai cu seamă pentru a-l preveni. Jocurile de rol, dezbaterile pe baza unor situații ipotetice, elaborarea unor seturi de reguli pentru grupurile digitale de comunicare sunt doar câteva dintre soluțiile vizate.
În tot acest context sensibil, cadrul didactic este cel care are un rol esențial în construirea unui mediu incluziv, echilibrat, sigur, în care elevul simte că poate cere ajutor fără teama de a fi ridiculizat. Rolul cadrului didactic este acela de a asculta elevul aflat în postura de victimă a cyberbullyingului, să îi protejeze confidențialitatea și mai ales să urmeze toți pașii legali prevăzuți în regulamentele școlare. În funcție de gravitatea incidentului, cadrul didactic va recurge la discuții cu familia/familiile implicate, la consilierul școlar sau la reprezentanți ai instituțiilor competente.
Aceste aspecte sunt deosebit de importante mai ales pentru copiii afectați de fenomenul migrației, întrucât aceștia se confruntă atât cu dificultăți de integrare, cât și cu problemele ridicate de bariera lingvistică ori cu atitudini discriminatorii legate de naționalitatea lor. Unul dintre lucrurile care accentuează foarte mult sentimentul de izolare este tocmai ridiculizarea identității lor și excluderea lor din contextele de socializare online.
Participarea la acest proiect m-a făcut să realizez că educația pentru siguranța digitală nu trebuie limitată la reguli și instrumente, ci trebuie să presupună și dezvoltarea empatiei și a spiritului de echipă ori a spiritului de inițiativă. Elevii responsabili, elevii care au capacitatea de a lua decizii în momente dificile sunt cei care pot servi drept exemplu pentru grupurile din care fac parte.
Reușita unei experiențe Erasmus+ este dată mai cu seamă de capacitatea participanților de a transforma informațiile acumulate în practici și strategii funcționale pentru comunitatea școlară. Noi, cadrele didactice, ar trebui să facem un scop din a forma elevi empatici, care nu rămân indiferenți la situațiile de cyberbullying, care știu să acționeze, să ofere sprijin.